Poveștile lui Dedes – teancul de… Jules Verne. Sau cum m-am apucat de citit
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestile-lui-dedes-teancul-de-jules-verne-sau-cum-m-am-apucat-de-citit/

Pentru orice viitor bărbat drumul spre marea literatură trece prin gara Jules Verne. Există şi excepţii, dar cunoscutul scriitor francez este cel mai eficient cârlig cu care adolescenţii sunt prinşi în undiţa literaturii. Dacă la 15 ani nu vibrezi la aventură şi eroism, atunci sunt şanse mari să nu o faci niciodată şi poţi să ai o carieră strălucită în … era să spun contabilitate, dar cum sunt amator de hrană caldă o să ma abţin.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|8 februarie 2018

În urmă cu aproape două secole, undeva în Franța, se năștea una dintre cele mai iscoditoare și vizionare minți pe care le-a dat omenirea, un prieten al popoarelor oropsite, ilustru împletitor al fibrelor de aventură, știință și anticipație. Pe căi ocolite, dar eficiente, ne-am intersectat două sute și ceva de ani  mai târziu.

Amator de mișcare, nu înțelegeam cum un om întreg la minte poate să stea ore în șir pe un scaun sau fotoliu plimbându-și privirea pe șiruri nesfârșite de furnici strivite cu tâlc între foi de hârtie.

Priveam la șirul de cărți cu cotoare albe brăzdate de dungi aurii din biblioteca tatălui meu, exact cum se uită un pui de găină la uliul care îi dă târcoale. Insistența tatălui îmi lăsa de înțeles că nu am cum să scap până nu îi fac hatârul să citesc măcar una dintre acele cărți.

Speriat de perspectiva unor lungi ore de lectură, căutam și găseam tot felul de scuze pentru a amâna întâlnirea cu Jules Verne. În final am primit o ofertă de nerefuzat, care viza exact latura mea sensibilă. Dacă citeam una dintre cărți urma să primesc un balon de fotbal de 35 de lei, iar un al doilea volum parcurs mă făcea proprietarul unei mingi din piele de 250 de lei. Ce băiat din anii 80 putea să reziste unei astfel de oferte?

Şovăielnic, am pescuit din bibliotecă ”Minunatul Orinocco”.

Când e să ai noroc în viață, planetele se aliniază cuminți în spatele tău. Așa am pățit și eu în acea vară. Între două sălcii, pe malul Argeșului, cu undița din lemn de bambus alături, aventurile de pe fluviul Orinocco mă purtau pe ape necunoscute până atunci, marile oceane ale literaturii universale.

La finalul cărţii a venit și “mingea de 35” și o declarație trufaș-șmecherească din partea mea, dar altoită în crengile sufletului. Am renunțat la mingea din piele susținând că pe următoarele cărți ale lui Jules Verne am să le citesc gratis, doar pentru plăcerea lecturii.

E adevărat, fusesem agățat în cârlig, dar în același timp eram sigur că gestul meu va fi apreciat așa cum trebuie. Așa se face că nici nu pusesem bine mâna pe ”Căpitan la cincisprezece ani” că răsplata, mirosind puternic a piele de porc, mă aștepta lângă teneșii munciți în exces de cele două picioare neobosite.

După acest episod nimeni nu mi-a mai cerut să citesc, din contră, au existat câteva momente, în preajma unor examene importante, în care seniorul  mi-a lăsat să înțeleg că este dispus să mă răsplătească dacă las literatura și mă concentrez puțin și pe matematică și fizică.

*

Dacă prin ogradă aveți un băiețel, fiu sau nepot, și vreți să-i faceți un cadou pe care să-l aibă toată viața, încercați să-i puneți în mână un volum de Jules Verne, după aceea va ști și singur ce are de făcut!

Foto: Jules Verne – wikipedia, facebook

06
/11
/16

Romanul de dragoste are milioane de fani în toată lumea, iar de-a lungul istoriei multe dintre titluri au iscat scandaluri serioase. Ziarul Metropolis vă oferă un top al celor mai frumoase romane de dragoste din toate timpurile, zece povești pe care trebuie să le citești într-o viață.

04
/11
/16

Prestigiosul premiu Goncourt, cel mai important premiu al literaturii francofone, a fost câștigat, ieri, de scriitoarea Leila Slimani pentru romanul „Chanson douce”. Romanul ei, "Chanson douce", o povestire atroce bine construită, relatează asasinarea a doi copii de către doica lor.

04
/11
/16

Editura Nemira lansează în această toamnă VORPAL, o colecţie de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă şi impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din „Alice în Ţara oglinzilor“. Armă uneori jucăuşă şi periculos de inteligentă ca „Dodiile“ lui Florin Dumitrescu sau provocatoare şi stranie ca „Sistemele de fixare şi prindere“ ale Ştefaniei Mihalache - primele două volume din colecţie.

03
/11
/16

Povești despre dragoste, prietenie și cărți, cu o lectură performativă din romanele „Blogstory” și „Deviații de Stereo”, iată ce ne propun Nora Iuga și Ioana Cristina Casapu, pentru seara zilei de 5 noiembrie, pe care ne invită să o petrecem împreună la Point, de la ora 18.00.

03
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 5 noiembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „O paranteză în timp” a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

02
/11
/16

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Tîrgului de Carte Gaudeamus, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.

27
/10
/16

La zece ani de la debutul editorial cu romanul Băiuțeii, scris împreună cu Filip Florian, și la șapte ani de la publicarea primului său roman, Şi Hams Şi Regretel, Matei Florian revine cu o nouă carte, îndelung așteptată de cititorii săi, Cexina Catapuxina, cea mai recentă apariție din colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

26
/10
/16

Cea de-a patra ediţie a Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care a debutat astăzi, 26 octombrie, aduce în faţa publicului, până pe 30 octombrie, profesionişti din domeniul cărţii, atât din ţară cât şi din străinătate. În cele cinci zile de FILIT, la Iaşi vor fi prezenţi scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali.