Premieră la Teatrul de Artă București: „Fata din casa vagon“
https://www.ziarulmetropolis.ro/premier%c4%83-la-teatrul-de-art%c4%83-bucure%c8%99ti-%e2%80%9efata-din-casa-vagon%e2%80%9c/

Pe 8 şi 17 septembrie 2019, de la ora 19.15, publicul este aşteptat în sala cu fotolii roşii din strada Sfântul Ștefan nr. 21, la o premieră curajoasă, ce deschide noua stagiune a Teatrului de Artă Bucureşti: FATA DIN CASA VAGON, adaptare după un roman de Ana Maria Sandu.

Un articol de Petre Ivan|31 august 2019

Cu: Lorena Zăbrăuțanu, Eliza Păuna

Scenografia: Maria Nicola

Grafica: Romulus Boicu

O creație semnată de Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna

Construit într-un ton dulce-amar, spectacolul este o întoarcere în timp, în România anilor ’70 – ’80 și povestește cu nostalgie despre viața de familie a acelei epoci. Întâmplări din traiul sub regimul totalitar sunt redate cu duioșie, candoare și umor. 

Romanul Anei-Maria Sandu, la baza căruia stă textul spectacolului, este o hartă interioară a sentimentelor celor născuți cu vina de a fi venit pe lume nedoriți și vorbește cu vocea celor născuți forțat, în urma decretului antiavort. 

„Ne-am dorit și am creat acest spectacol pentru că perspectiva pierderii unor drepturi esențiale ale femeilor nu mai pare deloc imposibilă, pe fondul amplorii cu care politicile de tip conservator-retrograd se propagă în lume. Dreptul la educație sexuală, dreptul la avort în condiții legale și sigure, dreptul la căsătorie liber consimțită, dreptul la independență financiară – tot ce părea definitiv câștigat este în pericol. Ororile ce păreau a nu se mai repeta vreodată apar din nou la orizont.” Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna

Provocarea abordării scenice a acestei teme deloc comode a fost însă crearea unui spectacol ludic, plin de candoare și veselie. 

„Aș vrea să știu dacă mama e un fel de Arabela și dacă inelul ei fermecat poate face la fel de multe minuni ca al personajului meu preferat.”

O fetiță de 8 ani imaginează jocuri prin care pornește într-o călătorie cu dorința de a se apropia de mama ei și de a-i deveni cea mai bună prietenă. Speră că împreună vor reuși să evadeze din universul dur și constrângător al casei vagon în care neîmplinirile și regretele fac ca trecutul să fie parte din prezent.

Bilete la premiera din 8 și 17 septembrie se pot achiziționa online de pe MyStage.ro sau de la casa de bilete BiletFan, stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00).

01
/05
/14

Zoli TÓTH, promotorul muzicii neconvenţionale de percuţie din România, incepe turneul “Bach in ShowBiz” pe 30 aprilie. Artistul pregăteşte un spectacol extraordinar cu muzică de Adrian Enescu (pe teme de Johann Sebastian Bach), completată cu un show unic de proiecţii 3D marca “Les Ateliers Nomad”.

01
/05
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 1 mai (1962), la Bucureşti, într-o familie evreiască, s-a născut actriţa Maia Morgenstern? Maia a studiat la Academia de Teatru și Film între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. Numele ei, Morgenstern, înseamnă în limba germană „Luceafărul de dimineață”.

30
/04
/14

În perioada 30 aprilie-18 mai 2014, Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români şi cel mai tradus autor de limbă română, se va afla în România pentru mai multe întîlniri cu cititorii.

30
/04
/14

Telespectatorii TVR 2 vor putea urmări vineri, 2 mai, o piesă din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, în amintirea regizorului Peter Bokor, care a încetat din viaţă la vârsta de 73 de ani

30
/04
/14

Actorul, regizorul și profesorul Mihai Mălaimare a primit din partea Academiei de Teatru și Arte Plastice din Chișinău titlul onorific de Doctor Honoris Causa în cadrul Festivalului Class Fest.

30
/04
/14

Email sau e-mail? „Care e diferența?”, ar întreba unii. Ei bine, există o diferență în limba română.

30
/04
/14

Admit: doar v-am ademenit cu acest titlu. Nu e ca și cum aș ști. Altfel, vă trimiteam ilustrate din Lanzarote sau ceva. Nu e cazul.

30
/04
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 30 aprilie s-a stins din viaţă cineastul italian Sergio Leone? A fost părintele westernului spaghetti - Pentru un pumn de dolari (1964), Pentru câțiva dolari în plus (1965), Bunul, răul și urâtul, Undeva, cândva în Vest (1968), dar şi autorul memorabilului A fost odată în America (1984), ultimul său film.

30
/04
/14

Gabriel Coveșeanu a absolvit Facultatea de Teatru la UNATC, în 1996. Apoi s-a supus unui test: va fi în stare să facă altceva, în afară de actorie, în vremuri nesigure pentru artă? După ce a absolvit un master, la ASE, cu note mari, concluzia fericită a fost „Da“. Și totuși, soarta a făcut ca el să rămână în profesia pe care și-a ales-o cu inima, nu cu rațiunea.

30
/04
/14

Sub titlul „Diario di un Pazzo“, spectacolul „Însemnările unui nebun”, de N V. Gogol, în regia lui Felix Alexa, cu Marius Manole și muzicianul Alexander Bălănescu, va avea două reprezentații în cadrul Festivalului Internațional Fabbrica Europa, pe 15 și 16 mai la Teatro Cantiere Florida din Florența, Italia.

30
/04
/14

Ștefan Iordache spunea despre George Constantin: „Dumnezeu l-a înzestrat cu o voce care te lăsa, ca să spun aşa, fără grai”. Valeria Seciu adăuga: ,,La George până şi clişeul era ceva bogat.” Discret cu lumea sa personală, zgârcit în mărturii despre creaţia sa, George Constantin a fost un actor uriaş. În 40 de ani de teatru, a dăruit publicului ceea ce era mai important din fiinţa sa.

29
/04
/14

Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui astăzi (29 aprilie), de la ora 19.00, o nouă întâlnire a Clubului Cărţile Denisei, care va avea ca subiect cartea „Tabachera din Bagombo” de Kurt Vonnegut, aparută recent la editura Humanitas.