Premiera de gală şi vedetele – “Minte-mă frumos în Centrul Vechi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-de-gala-si-vedetele-minte-ma-frumos-in-centrul-vechi/

“Minte-mă frumos în Centrul Vechi”, cea mai nouă comedie romantică românească, are premiera astăzi în cinematografele din toată ţara. Aseară, la CinemaPro, a avut loc premiera de gală. Au fost prezenţi membrii echipei de producţie, actorii, regizorul şi producătorii filmului, alături de vedete din show biz, muzică şi televiziune. Printre ei: Adela Popescu, Liana Stanciu şi Mihai Georgescu, Viorel Lis (care are o apariţie inedită în film), Toni Grecu, Horia Brenciu, Nicoleta Hâncu, George Piştereanu sau Virgil Ianţu.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2016

Comedia  “Minte-mă frumos în Centrul Vechi” se lansează în cinematografele din România pe 1 aprilie și promite un succes pe măsura așteptărilor!

O nouă colaborare între regizorul Iura Luncașu și scenaristul Adrian Lustig, comedia îi are în centrul atenșiei pe cei cinci tineri actori ai unei trupe de teatru – Doru, Dora, Lucy, Alecu şi Freddy, care alcătuiesc un armonios pentagon amoros.

Ei pregătesc un spectacol într-un teatru din Centrul Vechi. Dora şi Lucy sunt îndrăgostite de Doru, dar Doru e îndrăgostit de păcănele. Alecu e îndrăgostit de Dora, dar se mulţumeşte cu Lucy. Lucy se mulţumeşte cu toţi, dar Freddy… Chiar: pe cine iubeşte Freddy? Că doar nu pe Antonio, sufleurul trupei…

Un singur lucru e cert: cămătarii nu-l iubesc deloc pe Doru, mai ales când e în joc onoarea brandului Marlon. Noroc cu Toni, care, deşi au trecut 3 ani de la „Minte-mă frumos”, nu şi-a pierdut talentul de hacker. Şi cum Oana, soţia lui, şi-a pus în minte să-i năşească pe Dora şi Doru, Toni mai loveşte o dată.

“Minte-mă frumos în Centrul Vechi” este produs de Fundația Teatrul Contemporan. Producători: Adrian Lustig și Cristina Dobrițoiu. Scenariul este semnat de Adrian lustig, imaginea – Andrei Băltărețu.

Foto: Minte-mă frumos în Centrul Vechi – cinemagia

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.

12
/08
/14

Actorul american Robin Williams, cunoscut în special pentru rolurile sale din filmele "Mrs. Doubtfire" şi "Cercul poeţilor dispăruţi", a decedat la domiciliul său. Conform anunţului făcut de poliţie, se pare că este vorba despre o sinucidere.

11
/08
/14

La o lună de la finala Cupei Mondiale de fotbal, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România o comedie ce îmbină dragostea pentru sportul rege, conflictele familiale și umorul spaniol de calitate - Nuntă în ofsaid / La Gran Familia Española.

09
/08
/14

Filmul "Hoţul de cărţi/ The Book Thief", de Brian Percival, şi concertul The Flamenco Thief vor închide, duminică seară, Festivalul de Film Istoric de la Râşnov. Ediţia din 2014 a festivalului a marcat împlinirea a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluţia din 1989 şi a 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles, din 1984.

08
/08
/14

Am fost în Londra și am stat de vorbă cu actorii de top din superproducția hollywoodiană, precum și cu regizorul peliculei care a înregistrat un record de vânzări în luna august, atât în Statele Unite ale Americii, cât și în Europa.

08
/08
/14

Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat, cel mai de succes film bulgăresc al anului 2014, va fi prezentat în deschiderea celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate şi care va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

06
/08
/14

Regizorul James Cameron a prezentat la New York documentarul "Deepsea Challenge", un film despre scufundarea cineastului în Oceanul Pacific, care i-a permis acestuia să devină primul om din lume care a explorat de unul singur locul cu cea mai mare adâncime din scoarţa terestră, Groapa Marianelor.