Primăvară bucureșteană, în acorduri de jazz și folk alternativ
https://www.ziarulmetropolis.ro/primavara-bucuresteana-in-acorduri-jazz-si-folk-alternativ/

Salvaţi serile de 5 martie şi 21 aprilie la Sala Radio şi 26 aprilie în Silver Church, pentru că membrii echipei Twin Arts vă invită la trei concerte internaţionale, dintre care două premiere.

Un articol de Liliana Matei|12 februarie 2015

Kurt Elling, jazzman cu un Grammy la activ și cu nominalizări pentru celelalte nouă discuri, concertează în premieră în București pe 5 martie. Elling, un Frank Sinatra modern, care improvizează și cântă pe versuri de poeți precum Pablo Neruda, aduce în România proiectul Passion World, prin care va prezenta publicului cele mai apreciate balade de iubire și despărțire.

Oregon, trupa cu patru nominalizări la Grammy, care desenează povești jazz încă din anii ’70, vine cu anecdote în acorduri și în capitală, pe 21 aprilie. Ralph Towner, liderul grupului, a înregistrat pentru 55 de discuri, întrucât cântă, printre altele, la chitară cu 12 corzi, pian și trompetă.

Atât Elling cât și Oregon subscriu seriei Jazz Night Out, prin care Twin Arts organizează concerte jazz cu artiști internaționali. Din repertoriul de anul trecut amintim Avishai Cohen Trio, Victor Wooten, Youn Sun Nah Duo, Dhafer Youssef, Paolo Fresu Devil Quartet și Hiromi.

Nu în ultimul rând, 26 aprilie vine cu alt concert în premieră: trupa americană Wovenhand prezintă Refractory Obdurate, cel de-al șaptelea disc, la Silver Church, în București, ca parte din turneul lor european. Cuvintele cheie care le definesc stilul ar putea fi întuneric și pădure. Sau vocea lui David Eugen Edwards, solistul trupei, în timp ce ești pierdut prin pădure, noaptea. Wovenhand cântă un dark folk pe care l-au dus și într-un concert de succes, într-o biserică anglicană.

INFO 

Biletele pentru aceste evenimente pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

18
/08
/21

Toate operele prezentate la Sala Palatului, la ediția din 2021 a Festivalul Internațional George Enescu, vor fi atât în premieră în România, cât și în format multimedia, cu participarea unor artiști și orchestre renumite, precum și a cunoscutelor regizoare Carmen Lidia Vidu și Nona Ciobanu. Una dintre opere, compusă de faimosul tenor, compozitor și dirijor Jose Cura – Te Deum –, este o premieră mondială și este dedicată aniversării celei de-a 25-a ediții a Festivalului Enescu.

18
/08
/21

Bucharest International Dance Film Festival 2021, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București, prezintă sub tema Potential Worlds, pe lângă cele 34 de titluri din competiții, o selecție de patru documentare puternice și captivante despre deschizători de drumuri și evenimente artistice memorabile: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), „Ailey” (r. Jamila Wignot), „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) și „Summer of Soul” (r. Ahmir “Questlove” Thompson).

17
/08
/21

Opera comică “Elixirul Dragostei”, de Gaetano Donizetti, se va juca în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care are loc, în perioada 20-22 august, la Târgu Mureș. Programat pe 22 august, de la ora 19.00, la Palatul Culturii, spectacolul se bucură de participarea extraordinară a orchestrei și corului Operei din Brașov, soliști: tenorul Ștefan von Korch, soprana Katalin Kolcsár și baritonul Adrian Mărcan.

17
/08
/21

Festivalul Internațional George Enescu invită publicul și organizațiile de orice fel – publice sau private – să ia o pauză de 5 minute de la ritmurile cotidiene, pe 19 august, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, pentru a-l onora fără cuvinte mari, ci cu ceea ce Maestrul a iubit mai mult – muzica – și în felul în care el și-a trăit viața – cu modestie și cu generozitate pentru semeni.

16
/08
/21

Barcelona Flamenco Ballet va susține două reprezentații suplimentare ale spectacolului „Flacăra Nopții” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în condițiile în care Kibbutz Contemporary Dance Company nu va mai fi prezentă fizic la Sibiu, la cea de-a XXVIII-a ediție a FITS, ci cu un spectacol transmis online.

16
/08
/21

Lumea jazzului s-a îmbogățit cu încă o ediție Sibiu Jazz Festival. Timp de trei zile(13-15 august) publicul a putut experimenta un veritabil jazz happening, un amestec sui generis de stiluri consacrate acestui gen muzical. Formațiile cuprinse în line up au recompus pe scenă farmecul jazului profund legat de entuziasmul creației muzicale.

10
/08
/21

Continuând o tradiție a relațiilor de excelență, Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani” devine, începând de anul acesta, partener în România al Filarmonicii de la Chișinău, colaborare care, pe lângă obiectivele artistice, vizează campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția centrului cultural basarabean, parțial distrus de un incendiu în luna septembrie, 2020.

06
/08
/21

Duminică, 15 august 2021, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu invită publicul la Concertul Extrordinar „Ave Maria”. Evenimentul faimosului cor îi are ca invitați speciali pe copiii din Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, fondat și coordonat de Zoli TOTH și se va desfășura în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61).

06
/08
/21

Începând de vineri, 6 august 2021, până duminică, Festivalul SoNoRo Musikland poposește în orașul Brașov, unde vor avea loc trei concerte, organizate în parteneriat cu Filarmonica Brașov. Concertele vor avea loc în Sala Patria (sâmbătă, 7 august), dar și în aer liber, în Piața Brassaï (vineri, 6 august) și Piața Sf. Ioan (duminică, 8 august).