Primul disc înregistrat de Elvis va fi scos la licitaţie în ianuarie 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-disc-inregistrat-de-elvis-presley-va-fi-scos-la-licitatie-in-ianuarie-2015/

Primul disc înregistrat de Elvis Presley, în iunie 1953, când viitorul rege al rock’n’roll-ului voia să ştie cum sună vocea sa înregistrată, va fi scos la licitaţie, alături de alte 67 de obiecte foarte rare, în cadrul unui eveniment organizat la fosta reşedinţă a artistului, Graceland, în Memphis.

Un articol de Petre Ivan|14 noiembrie 2014

În iunie 1953, Elvis Presley, pe atunci în vârstă de doar 18 ani, a mers la compania Memphis Recording Service pentru a înregistra două cântece, „My Happiness” şi” That’s When Your Heartaches Begin”, pe disc, pentru a afla cum sună vocea sa înregistrată.

Presley a plătit patru dolari pentru sesiunea de înregistrare şi a primit un disc, cu câte un cântec imprimat pe fiecare faţă, potrivit bbc.com. Anul următor, Presley a revenit pentru a înregistra alături de casa de discuri Sun Records, devenind apoi „regele rock’n’roll-ului”, notează Mediafax.

Discul înregistrat în iunie 1953 va fi scos la licitaţie alături de alte 67 de obiecte rare, în ianuarie 2015, într-un eveniment organizat la reşedinţa lui Presley, Graceland, în Memphis, Statele Unite. Acest disc este descris ca fiind „parte din Sfântul Graal al artefactelor din istoria rock’n’roll-ului”.

Potrivit unor relatări din presa americană, Presley ar fi făcut înregistrarea, parţial, şi pentru a oferi un cadou mamei sale, dar familia sa nu avea un pick-up pentru a putea asculta înregistrarea, astfel că artistul ar fi dus discul la un prieten pentru a-l asculta şi apoi l-a lăsat acolo.

Înregistrarea din 1953 va fi scoasă la licitaţie pentru prima dată în cadrul evenimentului din ianurie 2015.

Printre celelalte obiecte care vor fi puse în vânzare se află permisul de conducere al cântăreţului, emis în 1952, un contract din 1955 privind o serie de spectacole în cadrul programelor televiziunii şi postului de radio Louisiana Hayride şi o jachetă purtată în filmul „Dragoste la Las Vegas/ Viva Las Vegas”, din 1964.

Licitaţia va avea loc pe 8 ianuarie, când Elvis Presley ar fi împlinit 80 de ani.

Născut pe 8 ianuarie 1935, la Tupelo, în Mississippi, Elvis Presley a intrat în legendă drept cântăreţul sărac care a reuşit în industria muzicală, albul care cânta ca un negru, sex-simbolul anilor ’50 şi rebelul patriot. Elvis Presley a murit în reşedinţa sa din Memphis – Graceland -, pe 16 august 1977, la vârsta de 42 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente.

Elvis Presley a vândut un număr impresionant de albume, aproape un miliard. De asemenea, el a jucat în aproximativ 30 de filme.

Foto: Elvis Presley – cinemagia

29
/06
/14

Cel mai important eveniment de jazz al anului din Capitală, ARCUB Live Open Air — Jazz, Blues & More, se relansează la cea de-a treia ediție sub un nume și un concept nou: Bucharest Jazz Festival.

29
/06
/14

Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, a strălucit într-un program de concert de mare virtuozitate, în prima apariție a unei orchestre românești pe scena Filarmonicii din Berlin, care a stârnit uralele unui public în general destul de reținut în aprecieri.

27
/06
/14

Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” organizează în perioada 5-10 iulie un casting pentru unul dintre cele mai cunoscute spectacole de musical din lume – „Fantoma de la Operă”, producție ce va intra în repertoriul instituției începând cu stagiunea 2014-2015. Spectacolul va fi montat de regizorul de origine australiană Stephen Barlow și de o echipă de creație alcătuită din artiști români și străini.

25
/06
/14

Primul festival din România care aduce muzica bună în parcurile orașului, Jazz in the Park, organizat la Cluj-Napoca, se pregătește intens pentru ediția a doua. Între 4 și 6 iulie, mii de iubitori ai jazz-ului sunt așteptați „să acapareze” Parcul Central.

25
/06
/14

De la Bruckner la Tina Turner…ar putea fi o cale lungă – şi totuşi nu e chiar aşa. Pentru că în mod poate ciudat, într-o singură săptămână se lansează în cadrul aceleiaşi mari case de discuri – Deutsche Grammophon – discuri care conţin şi muzica lui Bruckner, dar şi a Tinei Turner.

16
/06
/14

Vineri, 20 iunie (19.00), la Sala Radio, veţi avea plăcerea de a asculta, în interpretarea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO, una dintre simfoniile care au născut cele mai multe dezbateri ideologice: Simfonia a VII-a în do major – Leningrad, creaţie a compozitorului rus Dmitri Şostakovici.

14
/06
/14

Opera Naţională Bucureşti propune publicului, în 17 iunie, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de către tenorul Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, fiind invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert şi opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.

11
/06
/14

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa: