Primul meu Divan
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-meu-divan/

Tocmai s-a sfârşit cea de-a opta ediţie a Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară). Cum a fost?

Un articol de Andrei Crăciun|29 august 2017

Povestea e așa. Într-o zi de la sfârșitul mileniului al II-lea, poetul Mircea Dinescu a ajuns la portul abandonat din Cetate (județul Dolj). A privit poetul cerul și a privit poetul Dunărea, și a văzut poetul că e bine. A cumpărat pământ acolo (soția, doamna Mașa, i-a temperat imboldul risipirii și a adăugat un plus de echilibru), a reabilitat construcțiile și a început să se obișnuiască în straie de moșier, cu argații preumblându-i-se în jur. Așa a apărut Portul Cultural Cetate, unde tot felul de artiști au descins în ultimul deceniu. Așa a apărut și Divanul.

Rona Hartner

Nu e ușor să ajungi la Cetate, doar inițiații știau bine drumul acesta. De altfel, numele festivalului – Divan – asta vrea să exprime: că e pentru cei puțini, aleși, pentru intimi. Stai pe divan și te uiți la filme și trândăvești și, ca o încununare a acestui dolce far niente, îți mai și gătește poetul-bucătar, și totul se stropește în noapte cu vinul lui Dinescu. Ei bine, nu mai e chiar așa.

Divanul a crescut, nu mai e o întâmplare pentru câțiva. Vin cetățeni cu sutele, își pun cortul acolo, la moșie, campează, sau se cazează de-a dreptul în camerele din conac (puțini poeți din Europa mai au conace cu atâtea camere) și se bucură de cinema și de arta culinară.

Poetul însuși nu mai e la fel de prezent ca odinioară. Din vreme își ia pușca pe umăr și pleacă la vânătoare, de unde se mai întoarce în amurg.

În acest an (care a stat sub umbrela conceptului Balkan Love) au fost multe aspecte care s-ar cuveni subliniate. Fără rigoare cronologică: proiecția filmului Gadjo Dilo (sus), pentru prima dată în România, la douăzeci de ani de când a fost lansat și a cunoscut succesul comercial în Franța – la Divan a fost prezentă însăși actrița Rona Hartner, care a fost luată prin surprindere de sosirea toamnei.

Concertul IMPEX, trupă în care se remarcă Andrei Dinescu, fiul poetului. IMPEX cântă o combinație strălucită de manele și rock – manele psihedelice, dacă doriți. De altfel, fiul poetului e un cunoscut avocat al muzicii lăutărești.

Concertul Mambo Siria (care nu mai e, totuși, ce a fost), un film sârbesc (Afterparti), din care se desprinde agitata viață de noapte din Belgrad (plină de petreceri, sex în toalete și munți de cocaină).

Mircea Dinescu

O serie de scurtmetraje balcanice (dintre care și unul al regizorului român Tudor Botezatu), care anunță alte și alte valuri în cinema-ul european (am remarcat un filmuleț din Macedonia, care expunea așteptarea unei vizite a Mareșalului Tito într-o locantă). Seratele culinare în care poetul cu mâna lui flamba un porc stropit din belșug cu alcool…

Atmosfera a fost relaxată, s-a stat sub cerul liber și s-a visat departe, s-a făcut plajă la Dunăre. O dată, în preludiul unui dezmăț culinar, poetul, nemulțumit de cum decurgea înfăptuirea unei paella, a strecurat în rețeta artistului culinar spaniol un cârnăcior de-al nostru, pentru gust.

Așa a fost să fie.

De altfel, numele festivalului – Divan – asta vrea să exprime: că e pentru cei puțini, aleși, pentru intimi. Stai pe divan și te uiți la filme și trândăvești și, ca o încununare a acestui dolce far niente, îți mai și gătește poetul-bucătar, și totul se stropește în noapte cu vinul lui Dinescu.

Foto: Adi Bulboacă

 

 

 

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio