Compozitorul George Balint a fost prezent de curând la Bruxelles, în cadrul Festivalului „World Music Days”cu lucrarea „Din demult” cântată de reputatul ansamblu coral „Aquarius”, dirijat de Marc M. De Smet. J. F. : Ce ar trebui să ştie orice ascultător despre compoziţia dumneavoastră „Din demult” ? George Balint: Se pleacă de la ideea […]
Un articol de Judy Florescu|4 decembrie 2012
Compozitorul George Balint a fost prezent de curând la Bruxelles, în cadrul Festivalului „World Music Days”cu lucrarea „Din demult” cântată de reputatul ansamblu coral „Aquarius”, dirijat de Marc M. De Smet.
J. F. : Ce ar trebui să ştie orice ascultător despre compoziţia dumneavoastră „Din demult” ?
George Balint: Se pleacă de la ideea unui joc, din perspectiva vârstei adolescenţei. Pe parcursul celor patru părţi starea iniţială se transformă, tinzând către o dominantă lirică. Cu rol de culoare, diferitele silabe inventate par uneori să se coaguleze în cuvinte inexistente, alcătuindu-se astfel un text virtual. Pe un alt plan de lectură, are loc o subtilă trecere de la întunecat către luminos, de la sunetul şoptit-vorbit la cel cântat, de la spontaneitate la textualitate.
J. F. : Care este următorul eveniment în cadrul căruia vă putem asculta creaţiile?
G. B.: Ajuns la a VIII-a ediţie, Festivalul internaţional al muzicii contemporane „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC” va avea loc anul acesta în Bucuresti, între 4-8 decembrie, în Aula Palatului Cantacuzino şi la Universitatea Nationala de Muzica – Sala „George Enescu” şi Studioul de Opera si Multimedia. Eu voi avea o lucrare pe 5 decembrie, intitulată “Fluctuaţii pe o linie de orizont”– pentru fagot (Maria Chifu) şi septetul instrumental “Traiect”, înfiinţat şi dirijat în acest concert de compozitorul Sorin Lerescu.
J. F. : Care sunt perspectivele muzicii moderne în străinătate în comparaţie cu România?
G.B. : În general, în ţările nordice se face foarte bine muzica modernă, pentru care există, pe lângă altitudinea execuţiei, atât o critică adecvată cât şi un publicde elită. La noi, aceste repere joncţionează într-un mod paradoxal. Avem o înaltă şcoală de compoziţie, numeroase ansambluri şi artişti competenţi şi deschişi către muzica nouă, în raport însă cu o critică sumară, adesea superficială şi, în consecinţă, inaptă să determine profilarea unui public care să se poată orienta în plan axiologic. Pe de altă parte, deşi în România există câteva festivaluri internaţionale dedicate muzicii noi, consistente în promovarea primelor audiţii, mai cu seamă ale compozitorilor autohtoni, principalii producători artistici, respectiv filarmonicile şi teatrele muzicale (toate fiind de stat, şi într-un număr apreciabil), nu sunt interesate măcar la nivel de informaţie să afle despre cum şi ce muzică se mai scrie astăzi. Sub acest aspect, deşi există, excepţiile nu clatină adevărul celor afirmate mai sus. Cu siguranţă, asta ţine de o anume mentalitate dezvoltată mai cu seamă în ultimii douăzeci de ani, când statul postcomunist şi-a recuzat orice implicare în politicile repertoriale din domeniul muzical. Aşa se face că, decidenţii multor instituţii de profil se orientează confuz, fie după repere de ordin comercial (deşi nimeni nu le pretinde asta), fie după propria lor putinţă a aprehendare. În plus, nici şcoala de azi nu face mai mult, programele învăţământului muzical general fiind de mult depăşite de actualitate, atât sub aspectul informaţiei cât şi al metodei.
