MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE. Deşi parte a unei posibile cinematografii a disperării apărute în anii ’90, „Priveşte înainte cu mânie” (1993), în regia lui Nicolae Mărgineanu, găseşte un suflu diferit, un echilibru între realismul crud în care este surprinsă actualitatea şi portretizarea plină de înţelegere a românilor din tranziţie.
Un articol de Ionuţ Mareş|27 iulie 2014
Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.
Filmele românești din anii ’90 sunt puțin gustate astăzi. Nu prea sunt difuzate de televiziuni și în retrospective în săli de cinema, iar relansarea lor pe DVD-uri se lasă așteptată, cu unele excepții (Lucian Pintilie și Nae Caranfil sunt două dintre ele).
Noul Cinema Românesc de după 2000 și, mai recent, încercările comerciale de desprindere de val au acaparat scena sau, mai degrabă, marele ecran.
Pentru puseurile de nostalgie, există întotdeauna filmele din timpul comunismului. Acestea nu sunt însă aproape deloc contextualizate și judecate critic, ci mai curând emoțional și sentimental – în special datorită actorilor foarte cunoscuți care le-au populat genericele.
Însă primul deceniu cinematografic de după Revoluție, încheiat apoteotic cu un an 2000 în care nu a fost lansat pe marile ecrane niciun film românesc, merită supus unei judecăți mai atente, eliberată de patimi.
Este o perioadă în care au apărut totuși aproximativ 80 de lungmetraje de ficțiune, dacă numărătoarea criticului Valerian Sava din trilogia sa „O istorie subiectivă a tranziției filmice” este corectă.
Nu e un demers ușor. Analizate astăzi, estetica și tematica filmelor din acea perioadă nu sunt deloc atrăgătoare. Amintesc de vremuri grele, aproape imposibile, pe care le-am dori uitate.
Erau filme în care se țipa și se înjura foarte mult. Vulgaritatea voia să se răzbune pe cenzura comunistă (erau rare filmele în care actrițele nu-și etalau sânii). Grotescul stătea la îndemână, indiferent dacă era redat în cheie realistă (Pintilie, Daneliuc) sau prin parabolă (Pița). Băieții răi erau aproape exclusiv foști activiști și securiști transformați în afaceriști și politicieni. Peste toate trona dezamăgirea (au existat și ieșiri din normă – cum este „E pericoloso sporgersi”, debutul tandru-melanolic-comic al lui Nae Caranfil).
Acest spirit al cinematografiei primului deceniu postcomunist, pe care unii l-ar putea numi vindicativ, iar alții expiator își găsește parțial explicația în exasperarea societății românești a acelor ani.
Scris de Petre Sălcudeanu și regizat de Nicolae Mărgineanu, „Privește înainte cu mânie” (titlul trimite la filmul „Privește înapoi cu mânie” – 1959, al „tânărului furios” britanic Tony Richardson), nu ocolește temele pentru care filmele imediat postrevoluționare sunt ușor de recunoscut.
Foștii securiști sunt directori de fabrică sau parlamentari. Bărbații își pierd pe capete locurile de muncă. Copiii nesupravegheați de părinți ori se prostituează, ori fură și ajung pe stradă, ori trec prin pușcărie. Familiile sunt iremediabil sărace și trăiesc în mizerie. Sunt cozi la pâine, la butelii și la agențiile de ocupare a forței de muncă. Buticarii ascund afaceri necurate. Televiziunea preaslăvește puterea.
Aproape miraculos, Mărgineanu evită exagerarea clișeelor. Iar acest lucru se datorează unei regii sigure, accentelor de ciné-verité (imaginea îi aparține lui Alexandru Solomon, viitorul autor de documentare), unui decupaj care nu permite o acumulare a ipostazelor disperării și renunțarea la simbol și metaforă. Totul este aici și acum – între un trecut apăsător și un viitor nesigur.
Personajele trăiesc intens, impulsiv, își caută aproape instinctiv (dar fără succes) propria cale de salvare din societate, se ciocnesc unele de altele într-o lume de periferie în care au fost aruncate fără drept de apel. Însă își păstrează, surprinzător, o umanitate care îndeamnă spectatorul la empatie. Găsesc frânturi de bucurie – așa cum sunt momentele de tandrețe casnică dintre protagonist, jucat de Remus Mărgineanu, și soția sa, interpretată de Luminița Gheorghiu.
Protagoniștii sunt, de fapt, la fel ca noi. Iar universul lor este și al nostru. Îi simțim aproape. Le trăim dramele, pentru că le cunoaștem atât de bine.
Mărgineanu transformă anecdoticul, conjuncturalul, în adevăr universal valabil. De aici și rezistența în timp a filmului și valoarea sa de cronică a vremii. Dacă vrem să ne aducem aminte cum eram atunci, pentru a pune în perspectivă prezentul de care ne plângem permanent, „Privește înainte cu mânie” este un excelent început.
Filmul poate fi văzut aici.
Privește în înainte cu mânie, 1993
Regie: Nicolae Mărgineanu
Scenariu: Petre Sălcudeanu
Distribuție: Remus Mărgineanu, Luminița Gheorghiu, Cristi Iacob, Gheorghe Dinică, Valentin Teodosiu, Ion Haiduc, Mona Ciobanu, Ștefan Sileanu
