Într-o perioadă marcată, la nivel global, de anxietate, terorism, stări meteo instabile și vremuri politice nesigure, un cuplu tânăr își dorește un copil. LUNGS este o poveste de dragoste, ușor dezechilibrată, tăios de onestă, amuzantă, tensionată și actuală. Vorbește despre o generație pentru care lipsa siguranței este un mod de a exista.
LUNGS
Regia: Nicolae Constantin Tănase
Cu: Denisa Nicolae, Liviu Romanescu
Textul LUNGS a fost desemnat în anul 2012 „Cel mai bun text contemporan”, Premiile Off West-End și nominalizat la categoria „Cel mai bun text de teatru”, Theatre Awards UK (2012).
PREMII:
Premiul pentru Cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Teatru Independent Blue Theatre, 2016
Montarea lui Nicolae Constantin Tănase (regizor al lungmetrajului Lumea e a mea) are o esență de natură cinematografică care constă într-o emoție construită prin gesturi reținute, puține, neteatrale și mizează pe montajul pe care și l-ar putea face orice spectator în minte (…) Între Denisa Nicolae și Liviu Romanescu se creează o chimie perfectă, nedisimulată, reușind împreună să transmită senzația de fragilitate a lumii noastre interioare, dar și a celei de necuprins. (Yorick)