Promovarea valorilor româneşti la Roma: Lansarea cărţii ”Poeţi români la răscruce: continuitate şi ruptură” a lui Geo Vasile
https://www.ziarulmetropolis.ro/promovarea-valorilor-romanesti-la-roma-lansarea-cartii-poeti-romani-la-rascruce-continuitate-si-ruptura-a-lui-geo-vasile/

În cadrul iniţiativelor organizate cu ocazia Anului Culturii Române în Italia, Biblioteca Nazionale Centrale din Roma în colaborare cu Asociaţiile culturale Dacia şi Propatria prezintă vineri, 28 septembrie, volumul ”Poeţi români la răscruce: continuitate şi ruptură”, scris în italiană de reputatul italienist şi critic literar Geo Vasile şi apărut de curând la Fundaţia ‘Scrisul românesc’. […]

Un articol de |27 septembrie 2012

În cadrul iniţiativelor organizate cu ocazia Anului Culturii Române în Italia, Biblioteca Nazionale Centrale din Roma în colaborare cu Asociaţiile culturale Dacia şi Propatria prezintă vineri, 28 septembrie, volumul ”Poeţi români la răscruce: continuitate şi ruptură”, scris în italiană de reputatul italienist şi critic literar Geo Vasile şi apărut de curând la Fundaţia ‘Scrisul românesc’.
 
Volumul, un omagiu adus poeziei contemporane româneşti, adună între copertele sale eseuri şi un florilegiu bilingv din creaţiile a 24 dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, precum George Bacovia, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Gellu Naum, Mircea Ivănescu etc.

Întâlnirea de la Biblioteca Naţională din Roma se va bucura de participarea cunoscutei scriitoare bucureştene Maria Calciu (n.1960): a debutat în 1992 şi este autoare a 10 volume de poezie, cel mai recent fiind lansat la 14 septembrie a.c., la Librăria Sadoveanu din Bucureşti.

Serata poetică va include şi un recital de poezie italiană. Publicul va putea asculta versuri în original şi în limba română, traduse de acelaşi Geo Vasile.

Întâlnirea va prilejui şi un moment special – scriitorului Geo Vasile, membru al Uniunii Scriitorilor din România, secţia de critică, îi va fi conferită o distincţie pentru cei peste 40 de ani de viaţă dedicaţi promovării celor două culturi, română şi italiană.

Reputatul italienist a tradus în limba italiană romancieri, poeţi şi eseişti clasici şi contemporani italieni (de la Giovannino Guareschi, Italo Calvino, Tiziano Scarpa la Umberto Eco, Mario Luzi, Dante Maffěa sau Paolo Ruffilli), fiind totodată şi singurul autor al unor antologii bilingve tipărite în România cât şi în Italia aparţinând unor poeţi români de talie europeană, precum Mihai Eminescu, George Bacovia, Gellu Naum, Ion Vine.

 

Sursa: Agerpres

15
/04
/14

Astăzi, uneori folosite în exces, alteori ignorate cu desăvârșire, semnele de punctuație au un rol important de care, adesea, nu suntem conștienți.

15
/04
/14

ŞTIAŢI CĂ... în urmă cu 562 de ani (pe 15 aprilie 1452) s-a născut Leonardo da Vinci, artist, om de știință și inventator, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Renaşterii? Pentru a nu vă strica această minunată zi, vă prezentăm pe scurt doar 10 curiozităţi despre Leonardo da Vinci:

15
/04
/14

Scurtmetraje regizate de Nicolae Constantin Tănase şi Dorian Boguţă se numără printre titlurile selectate în programul românesc prezentat la Short Film Corner, un eveniment necompetitiv destinat profesioniştilor din cinema care are loc în timpul Festivalului de Film de la Cannes.

14
/04
/14

În România există puţin peste 30 de cinematografe, 78% din orașele ţării nu au nicio sală de cinema funcțională, iar numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori față de anii '90. APFR şi TIFF au demarat o campanie prin care vor schimbe soarta "Marelui Ecran".