Pulverizare, la Teatrul Apollo111
https://www.ziarulmetropolis.ro/pulverizare-la-teatrul-apollo111/

Teatrul Apollo111 anunţă primul spectacol din stagiunea Satelit – PULVERIZARE – în regia lui Andrei Măjeri. Bazat pe un text premiat al Alexandrei Badea care a fost pus în scenă cu succes în mai multe ţări europene, piesa se află la prima montare în România.

Un articol de Petre Ivan|21 septembrie 2017

Din distribuție fac parte: Smaranda Caragea, Ada Galeș, Alex Bogdan și Nicholas Cațianis, scenografia e semnată de Alexandra Panaite, proiecțiile video de Eranio Petrușkași mișcarea scenică de Flavia Giurgiu.Premiera are loc pe 30 septembrie.

Satelit, o competiție inițiată de Teatrul Apollo111 și publicația SUB25, a căutat și premiat proiecte ale regizorilor sub 35 de ani, bazate pe texte ale unor autori români contemporani.Pulverizare

Nu poate fi vorba de fericire într-o lume în care în permanență trebuie să „tinzi spre excelență”. Despre imposibilitatea fericirii și necesitatea iminentă a uitării ne vorbesc, de foarte multe ori cu un umor acid, cele patru personaje ale spectacolului: doi bărbați și două femei. Cei patru sunt incapabili să relaționeze în mod real. Sunt oameni care trăiesc în niveluri diverse ale unui joc inuman, pe paliere sociale disparate, dar totuși legate printr-un fin cordon ombilical – umanitatea lor. Trăiesc aparent în efigie, luptând încă înăuntrul lor pentru dreptul suprem de a fi auziți: „Cânţi în mintea ta/ Alergi în mintea ta /Dansezi în mintea ta/ Aluneci în mintea ta/ Înoţi în mintea ta”. Asistăm la dezintegrarea unor potențiali oameni, la implozia lor și, metaforic vorbind, la transformarea din stele în găuri negre. – Andrei Măjeri, regizor

Spectacolul propune un univers expozitiv, un catwalk pe care acești pseudo-eroi epuizați își defilează reprizele de trăit (compuse din multă cruzime, rușine, umilință și presiune). Publicul este martor direct al unei sublimări de-o intimitate sfâșietoare.

Atmosfera este una susținută de proiecții și ilustrație muzicală, la fel care în marile show-uri de modă. Civilizația spectacolului este creditată la maximum. Bineînțeles, toate acestea sunt doar curse pentru fragilele carcase ale celor patru: „Corpuri îngheţate într-o mişcare repetitivă, mecanică, automată”. ”

Textul piesei a fost tradus în limba română de Eugen Jebeleanu.

Premiera spectacolului „Pulverizare” va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 19:00. Spectacolul deschide cea de a VII-a ediție a Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Fringe, care a susținut crearea acestui proiect.

Foto: Pulverizare – facebook

08
/10
/13

Heiner Müller şi-a definit dramaturgia ca o muncă a memoriei şi a reconcilierii cu morţii, o invocare a acestora, o înregistrare împotriva uitării, mai ales prin spectacolul Hamletmachine, care va avea premiera la Teatrul Naţional din Iaşi, pe 10 octombrie.

08
/10
/13

CRONICĂ DE FILM Malavita: O familie criminală, noua joacă postmodernă a francezului americanizat Luc Besson, este un film tarantinesc ceva mai puţin sângeros şi cu un umor negru al cărui principal defect este că nu-şi testează propriile limite.

07
/10
/13

După un week-end plin, în care Ernest et Célestine a încălzit toate inimile din sală iar selecţia lui Michael Helmerhorst a pus la încercare limitele spectatorilor la The Night of the Trashbin Treasures, Animest 2013 continuă.

07
/10
/13

„Teatru", noul ciclu de producţii teatrale, premiere absolute, prezentat de Radu Beligan, va fi deschis în 7 octombrie de „Regina mamă", o dedicaţie în două părţi pentru „regina scenei româneşti" - Olga Tudorache - care îşi aniversează ziua de naştere pe 11 octombrie.

07
/10
/13

Aseară s-a încheiat cea de-a treia ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, dedicate anul acesta reputatului teatrolog George Banu. Organizat de Teatrul Național Cluj-Napoca și de Ministerul Culturii, evenimentul a cuprins spectacole de teatru semnate de Silviu Purcărete, Mihai Măniuțiu, Alexandru Dabija, Gábor Tompa, proiecții de filme, expoziții și dezbateri.

06
/10
/13

Astăzi, de la ora 19.00, muzica clasică va răsuna live la Palas Mall din Iaşi, unde Răzvan Suma, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, va interpreta Brahms alături de pianistul Josu Okinena.