QED, cel mai așteptat film românesc al toamnei, are premiera în octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/qed-cel-mai-asteptat-film-romanesc-al-toamnei-are-premiera-in-octombrie/

Unul dintre cele mai apreciate filme româneşti din ultimul an, „QED” (aka „Quod Erat Demonstrandum”), în regia lui Andrei Gruzsniczki, intră în cinematografele din toată ţara începând cu 10 octombrie.

Un articol de Petre Ivan|9 septembrie 2014

Un film captivant despre compromis, prietenie și trădare, apreciat de presa internațională și proiectat la Roma, New York sau Karlovy Vary, „QED” aduce pe ecrane doi actori renumiți pentru performanțele din teatru, Ofelia Popii și Sorin Leoveanu, alături de Florin Piersic Jr.

Drama cu accente de policier are ca punct de plecare decizia unui matematician de a publica o cercetare într-o revistă a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului. Gestul său nu rămâne fără consecințe. „QED trage cu ochiul la modelul clasic de film de spionaj – se disting ecouri din producțiile americane de anii 40, precum OSS, The Iron Curtain și The House on 92nd Street. Trădările sunt pe cale să se întâmple”, scrie „The Independent Magazine” din New York.

Spectatorii îi vor reîntâlni în „QED” și pe actorii Virgil Ogășanu, Tora Vasilescu, Marc Titieni, Paul Ipate, Dorian Boguță, Lucian Ifrim, Medeea Marinescu, Alina Berzunțeanu şi Mihai Călin.

Produs de ICONproduction și filmat de Vivi Drăgan Vasile, este primul film românesc realizat pe peliculă alb-negru (ORWO) de la „Moromeţii” (1988) încoace. Formulele matematice și calculele din film poartă semnătura profesorului, cercetătorului și activistului Nicușor Dan.

Cel de-al doilea film al regizorului și scenaristului Andrei Gruzsniczki, după „Cealaltă Irina” (2009), „QED” și-a început cariera în festivaluri cu Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Roma, unde a a avut premiera mondială.

Foto: QED – Ancuta Iordachescu

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio