Rachmaninov, ultimul mare romantic al muzicii clasice, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/rachmaninov-ultimul-mare-romantic-al-muzicii-clasice-la-sala-radio/

Pe 7 februarie, la Sala Radio, puteţi asculta ,,şlagăre” ale romantismului muzical rus. Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră al lui Rachmaninov va fi interpretat de Mihai Ungureanu.

Un articol de Liliana Matei|3 februarie 2014

Pe 7 februarie, la Sala Radio, puteți asculta ,,șlagăre” ale romantismului muzical rus. Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră al lui Rachmaninov va fi interpretat de Mihai Ungureanu.

Ideea de „şlagăr” sau, altfel spus, de „hit” este cel mai adesea asociată celebrelor melodii care au fost şi încă sunt la mare modă, cum ar fi cele ale unor formaţii ca  Beatles, ABBA, Spice Girls sau ale unor solişti pop-rock, dar cele mai cunoscute melodii şi cu siguranţă mult mai longevive sunt fragmentele de mare popularitate din muzica clasică.

Două astfel de „hit-uri” ale romantismului muzical rus, cântate peste tot în lume şi devenite parte „subconştientă” a vieţii cotidiene vor fi reunite în concertul de la Sala Radio programat vineri, 7 februarie (19.00): Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră semnat de Rachmaninov şi Dansurile polovţiene (din opera „Cneazul Igor”) compuse de conaţionalul său, Borodin. Dacă prima lucrare a inspirat tema principală a cântecului „All by Myself” devenit cunoscut mai ales prin interpretarea lui Céline Dion, dar a făcut parte şi din coloana sonoră a unui mare număr de pelicule cinematografice, Dansurile polovţiene au fost utilizate de Julio Iglesias sub titlul „Quiéreme” („Iubeşte-mă”) în albumul său „Emociones”.

Cântecul ,,All by myself” , inspirat de Concertul nr. 2 al lii Rachmaninov

Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră – interpretat de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, solist MIHAI UNGUREANU – este cea mai populară creaţie a lui Rachmaninov, considerat ultimul mare romantic al muzicii clasice. „A compune muzică este parte a vieţii mele la fel cu a respira şi a mânca. Compun muzică pentru că trebuie să dau o formă sentimentelor mele, la fel cum vorbesc pentru că trebuie să îmi rostesc gândurile.” spunea compozitorul.

Puternic influenţată de folclorul rus, opera „Cneazul Igor” a lui Borodin are la bază poemul anonim „Cântec despre oastea lui Igor” (sec. al IX-lea), iar Dansurile polovţiene (popor nomad de sorginte turcească) sunt cea mai apreciată parte a lucrării, devenite celebre mai ales după interpretarea coregrafică în cadrul stagiunilor “Baletelor ruse”, la Paris, în 1909.

Pe lângă cele două partituri, tot în interpretarea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO, veţi asculta şi uvertura operei „Cneazul Igor”, întregul eveniment derulându-se sub bagheta dirijorului chinez JIN WANG.

Evenimentul se va derula cu participarea CORULUI ACADEMIC RADIO, pregătit de dirijorul DAN MIHAI GOIA.

INFO:

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

10
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022 (de la 19.00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, este dedicat centenarului scriitorului José Saramago (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1998).

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.