Radu Beligan, în lacrimi de bucurie de ziua lui: „În teatru, oamenii pot trăi şi visa împreună“
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-in-lacrimi-de-bucurie-de-ziua-lui-in-teatru-oamenii-pot-trai-si-visa-impreuna/

Sute de spectatori au venit astăzi în Piaţa Timpului să-i cânte „La mulţi ani!“ maestrului Radu Beligan, care a împlinit 95 de ani chiar de ziua Sfântului Filimon, ocrotitorul artiştilor. Maestrul a fost sărbătorit de Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Un articol de Ziarul Metropolis|14 decembrie 2013

Sute de spectatori au venit astăzi în Piaţa Timpului să-i cânte „La mulţi ani!“ maestrului Radu Beligan, care a împlinit 95 de ani chiar de ziua Sfântului Filimon, ocrotitorul artiştilor. Radu Beligan a fost sărbătorit de Teatrul Metropolis din Bucureşti.

„95 de ani. O viaţă! Aproape un secol petrecut în slujba Thaliei! Nu mă-ntrebaţi când a trecut, pentru că, în teatru, timpul este relativ. Anii trec adesea ca nişte clipe, iar clipele se scurg, adeseori, mai greu ca anii.

Cert este că, după tot acest timp, pot să afirm, cu evidentă satisfacţie, că nobila meserie căreia i-am dedicat existenţa este, în continuare, la loc de cinste în sufletele românilor. E normal să fie aşa. Teatrul este locul binecuvântat, unde oamenii pot trăi şi visa împreună, locul unde, odată ce s-a bătut gongul, ia naştere un miracol“.

Radu Beligan le-a mulţumit apoi, pentru modul în care au fost alături de el în această zi, lui Sorin Oprescu, primarul Capitalei, şi lui George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, şi tuturor celor care au înălţat în Piaţa Timpului un monument chiar în locul în care în urmă cu 200 de ani a avut loc prima reprezentaţie teatrală din România.

În jurul Gongului Thaliei, care a fost lovit de trei ori, pentru prima oară, de ziua lui Radu Beligan, au fost încrustate 200 de nume ale marilor artişti, şi unul în plus, pentru slujitorul anonim de teatru.

Gongul Thaliei

„Sper ca acest monument să dăinuie pentru mult timp de-acum înainte, pentru înfrumuseţarea minunatei noastre urbe şi, mai ales, pentru cinstirea artei“, a mai spus Radu Beligan.

Spectatorii i-au cântat, apoi, „Mulţi ani trăiască!“, alături de actorii veniţi să-l felicite: Ion Dichiseanu, Mircea Albulescu, Monica Davidescu, Ileana Stana Ionescu, Florina Cercel, Mitică Popescu ş.a. La eveniment s-a aflat şi Ilie Năstase, fosta glorie a tenisului.

Radu Beligan s-a închinat, uitându-se spre cer, şi apoi, ştergându-şi lacrimile, şi-a luat „La revedere“ de la spectatori, urcându-se într-o maşină de epocă.

Maestrul a plecat să se pregătească pentru spectacolul în care va juca în seara aceasta, „Lecţia de violoncel“, unde are un rol nou. El îi are ca parteneri pe Marius Manole, Lamia Beligan, Rodica Ionescu/Tania Popa, în spectacolul regizat de Felix Alexa, după o piesă de Mona Radu.

Radu Beligan

George Ivaşcu: „Radu Beligan, o cometă pe cerul Thaliei“

„Vă mulţumim că aţi venit în număr atât de mare, pentru a omagia ceea ce noi denumim «Miracolul Radu Beligan»“, a spus George Ivaşcu. Directorul Teatrului Metropolis a ales să-l prezinte pe Radu Beligan printr-o pildă pe care chiar maestrul a scris-o, în cartea sa, „Între acte“.

Radu Beligan

„Un călător în Franţa, în secolul al XIII-lea, întâlni la răscruce pe drumuri trei oameni, împingând, din greu, trei roabe cu piatră. Interesat de natura muncii lor, li s-a adresat pe rând. Iată răspunsurile lor: primul – «trudesc din zori până în noapte pentru câţiva franci mizerabili»; al doilea – «nu mă plâng de greutatea acestei munci, nevasta mea e bolnavă, copiii flămânzi… trebuie să-i hrănesc»; al treilea – «ajut la construirea Catedralei din Chartres».

În ceasurile de depresiune, zice Domnia Sa (Radu Beligan n.r.), mă gândesc deseori la această istorioară. Chiar dacă nu vom izbuti să înălţăm noi înşine acele opere pe care le visăm, e reconfortant să ai conştiinţa întocmai a acelui truditor anonim din secolul al XIII-lea, ale cărui pietre au netezit terenul pentru viitorii constructori ai catedralelor“, a citat George Ivaşcu.

„Iată un adevărat truditor în cetatea teatrului românesc: Radu Beligan!“, a continuat actorul. „Nu a cărat numai pietrele, netezind terenul, ci a înfiinţat propria sa companie de teatru, în perioada interbelică, apoi a fondat Teatrul de Comedie, a condus mai bine de 20 de ani Teatrul Naţional din Bucureşti şi este directorul fondator al Teatrului Metropolis“, a mai spus George Ivaşcu.

Radu Beligan

Citiţi şi: Radu Beligan împlineşte 95 de ani. Viaţa maestrului, pe o coală A4

Directorul Teatrului Metropolis i-a mulţumit lui Radu Beligan, care, „de când a răsărit ca o cometă pe cerul Thaliei, a încarnat în drumul său de incandescenţă roluri memorabile“. „Astăzi îl aplaudăm pe Radu Beligan, care aduce onoare României, prin intrarea în Cartea Recordurilor pentru cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scenă“.

Maestrul a primit felicitări şi din partea Ministerului Culturii, şi din partea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. Acesta din urmă a spus despre Radu Beligan că este un bun naţional. „Cu tot respectul ne închinăm în faţa carierei, a vieţii, a caracterului dumneavoastră“.

Citiţi şi: Marii actori îi urează „La mulţi ani!“ lui Radu Beligan. Veniţi alături de ei!

Foto cu Radu Beligan – Fotograful Tău

24
/04
/17

Un serial despre Albert Einstein, realizat de cineaştii Brian Grazer şi Ron Howard, premiaţi cu Oscar, va avea premiera la National Geographic, pe 30 aprilie, de la ora 21.00. Cu această ocazie, National Geographic a lansat o pagină web dedicată producţiei, prin care utilizatorul poate vizita virtual casa lui Einstein.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

23
/04
/17

Memorie și uitare. Povești comune, istorii personale și utopii. Nouă zile de sărbătoare teatrală, la TESZT 2017. Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, își aniversează cea de-a zecea ediție între 20 și 28 mai.

23
/04
/17

Biletele pentru continuarea mult aşteptată a poveştii din Universul Marvel se pot achiziţiona începând cu data de 21 aprilie. Filmul „Gardienii Galaxiei Vol. 2” va ajunge în cinematografele din România începând din seara datei de 4 mai. Cumpărarea biletelor în avans îţi oferă posibilitatea de a fi printre primii care se reîntâlnesc cu gaşca de eroi improbabili.

21
/04
/17

Sub sloganul „Nottara 70 – mai tânăr ca niciodată”, Teatrul Nottara sărbătorește, în perioada 14 – 21 mai, 70 de ani de existență printr-un mini-festival. Sărbătoarea Teatrului Nottara va fi deschisă, pe 14 mai, la Sala George Constantin, cu spectacolul „Vestul singuratic” de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu, cu Florin Piersic jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Ioana Calotă/ Corina Dragomir.

21
/04
/17

Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.

21
/04
/17

Momentul de grație / Their Finest (r. Lone Scherfig), un film de epocă plin de detalii sublim recreate, încărcat de emoție, dramatism dar și de umor britanic autentic, va fi proiectat în închiderea celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, duminică, 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Cinepolitica are loc în perioada 20 – 23 aprilie la Cinema Elvire Popescu și Institutul Balassi din București.