Rapsodia nr. 1 de Enescu deschide Festivalul RadiRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/rapsodia-nr-1-de-enescu-deschide-festivalul-radiro/

Numărătoarea inversă a început: mai sunt doar 6 zile până la startul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo (18 – 25 noiembrie 2018)! Duminică, 18 noiembrie (19.00), Orchestra Naţională Radio, ansamblu ce împlineşte în acest an 90 de ani, are onoarea de a deschide la Sala Radio a IV-a ediţie a unicului festival din lume dedicat orchestrelor radio, cu Rapsodia nr. 1 semnată de Enescu şi un atractiv program francez Ravel/Debussy!

Un articol de Petre Ivan|12 noiembrie 2018

Deschiderea festivalului îl aduce la pupitrul Orchestrei Naționale Radio pe dirijorul francez Jean-Claude Casadesus, care a fondat  în 1976 Orchestra Națională din Lille (Franța),  alături de care a înregistrat peste 30 de albume discografice și a susținut turnee în 32 de țări.

Programul serii va debuta cu celebra Rapsodie nr. 1 semnată de George Enescu și va continua cu lucrări create de compozitorii francezi Maurice Ravel (Concertul în Sol pentru pian și orchestră, Pavană pentru o infantă defunctă și Suita Daphnis si Chloé) și Claude Debussy (Preludiu la după amiaza unui faun).

Evenimentul extraordinar îl are ca invitat special și pe pianistul spaniol Javier Perianes aplaudat în cele mai mari săli de concert ale lumii, precum Carnegie Hall – New York, Barbican Hall – Londra, Marea Sală a Conservatorului din Moscova, Suntory Hall – Tokyo, Teatro Colón – Buenos Aires. Concertul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Țuțu).

Miercuri, 21 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio va prezenta cel de-al doilea concert în cadrul Festivalului RadiRo, de această dată sub bagheta altui important dirijor francez – Frédéric Chaslin, director muzical al Orchestrei Simfonice din Ierusalim.

A fost asistent al lui Daniel Barenboim la Paris şi Bayreuth și în 1991 a devenit asistentul lui Pierre Boulez, colaborând cu Ensemble Intercontemporain.

Orchestra Nationala Radio

Distins cu prestigiosul ”German Echo Klassik Prize”  pentru înregistrarea concertelor lui Bach, pianistul francez David Fray va putea fi aplaudat de publicul de la Sala Radio interpretând Concertul op. 54 în la minor pentru pian şi orchestră semnat de Schumann.

Programul serii mai cuprinde încă două creații celebre :  Ceaikovski uvertura-fantezie Romeo şi Julieta și Rimski – Korsakov  Suita simfonică Șeherazada.

Agenda Festivalului RadiRo, organizat și produs o dată la 2 ani de Radio România, cuprinde 8 concerte simfonice la Sala Radio și, în premieră la RadiRo, 4 concerte de jazz (Sala Auditorium – Muzeul Național de Artă al României).

Cea mai veche orchestră radio europeană – MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania) revine în România cu 2 concerte extraordinare (19 și 20 noiembrie) și 3 ansambluri celebre sunt prezente în premieră la Sala Radio: BBC Philharmonic (Marea Britanie), Orchestra de la Svizzera italiana – Lugano (Elveția) și RTÉ National Symphony Orchestra (Irlanda). Secțiunea de jazz o aduce la București pe Aura Urziceanu și 3 formații de jazz europene – Danish Radio Big Band (Danemarca), premiată în cadrul Grammy Awards, Croatian Radiotelevision Jazz Orchestra (Croația), una dintre cele mai vechi orchestre big band din lume și Big Band-ul Radio România, recent aplaudat la Cerbul de Aur 2018.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate și difuzate ulterior de Televiziunea Română și difuzate, de asemenea, de radiodifuziuni membre ale Uniunii Europene de Radio.

Pentru alte informaţii legate de  RadiRo 2018 vă rugăm să consultaţi site-ul www.radirofestival.ro

Festivalul RadiRo

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Festivalul RadiRo – Virgil Oprina

04
/07
/16

Între 23 septembrie și 1 octombrie 2016 Radio România organizează ediția a III-a a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio - RadiRo, singurul eveniment muzical internațional care își propune, din 2012, la fiecare 2 ani, să aducă în atenție profilul unic și excelența artistică a ansamblurilor simfonice radio din întreaga lume.

30
/06
/16

Summer Music Academy Sinaia, organizat de jmEvents, este un program internațional, constând într-o serie de master-classes la cele mai înalte standarde pentru vioară, violă, violoncel, flaut și muzică de cameră cu artiști de elită și profesori de la academii europene de prestigiu. A 5-a ediție, desfășurată la Sinaia, are loc în perioada 14 - 26 iulie.

27
/06
/16

Cu un program impresionant – Concertul nr.5 « Imperialul » și Simfonia nr. 7 de Bruckner -, Orchestra simfonică a Filarmonicii bucureștene, dirijorul german Gerd Schaller și pianistul israelian Alon Goldstein închid, joi 30 iunie și vineri 1 iulie, o stagiune care a cunoscut multe momente de vârf.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

24
/06
/16

Al Pacino, actorul în vârstă de 76 de ani, devenit o legendă a cinematografiei americane prin rolurile sale din filme precum "Nașul" sau "Scarface", se numără printre laureații celei de-a 39-a gale anuale a Kennedy Center Honors, cele mai prestigioase distincții culturale din Washington.

23
/06
/16

Am ascultat în ultimul timp mai multe discuri, semnate de nume dintre cele mai importante ale lumii interpretative contemporane. Și mi se pare esențial că fiecare dintre acești mari muzicieni spun prin înregistrările lor și o poveste interesantă pentru oamenii de astăzi; muzica, mai ales muzica clasică, nu este doar un prilej pentru clipe de liniște, ci și un pretext pentru a intra într-un univers destul de îndepărtat de obișnuitul nostru cotidian.

23
/06
/16

Omar Sosa va prezenta la Jazz Night Out cel mai nou disc al său, Ilé, o revenire muzicală la rădăcinile afro-cubaneze, pe scenă fiindu-i alături Leandro Saint-Hill -saxofon și flaut, Childo Tomas- bas și vocal, Ernesto Simson la tobe. Joi, 30 iunie, de la ora 20.00, la Sala Radio.

22
/06
/16

Pe 23 iunie, Asociaţia Culturală „Patrimoniu pentru Viitor” și Muzeul Național de Artă al României vă invită să petreceți noaptea magică a Sânzienelor în curtea de onoare a MNAR (Calea Victoriei nr. 49-53). Vor fi alături de noi Victor Rebengiuc, Irina Sârbu & Ethnotic Project, Liliana Iorgulescu, Mihaela Vosganian, Corul „Sound” condus de Voicu Popescu şi mulţi alţii.

21
/06
/16

Obiecte de artă realizate de Kurt Cobain, precum şi obiecte personale, vor fi expuse într-un viitor turneu al unei expoziţii dedicate acestuia. Arta lui Kurt Cobain a apărut pentru prima oară în documentarul din 2015 "Cobain: Montage of Heck", al cărui producător executiv a fost Frances Bean.