“Realitatea din spatele imaginii”: programe pentru adolescenți în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului
https://www.ziarulmetropolis.ro/realitatea-din-spatele-imaginii-programe-pentru-adolescenti-in-expozitia-marturii-frescele-manastirii-argesului/

În februarie, Muzeul Naţional de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenţi cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveştilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noţiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]

Un articol de Andrada Văsii|22 februarie 2013

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.

 

“Realitatea din spatele imaginii”

 

Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab și contemporanii săi moda pentru a-și construi și modifica imaginea, folosindu-se de aparențe și iluzie?

Dar culorile? Erau ele folosite doar pentru a încânta ochii privitorului sau erau și purtătoare de mesaje ascunse?

După ce criterii își modelau liderii din trecut imaginea lor publică și cum s-a transmis această imagine până astăzi? Mascau oare imaginea publică și titlul lor nobiliar o altă realitate și anumite secrete pe care aceștia nu le doreau dezvăluite?

 

Răspunsurile la aceste întrebari, și nu numai, le puteți afla participând la programul “Realitatea din spatele imaginii”, mai mult decât o simplă vizită într-o expoziție.

Fiecare întâlnire de la Realitatea din spatele imaginii se desfășoară sub forma unei vizite active în expoziție, urmată de un atelier de creație în care participanții vor recrea și decora o piesă vestimentară din garderoba principilor de acum 500 de ani.

 

Întâlnirile de la Realitatea din spatele imaginii au loc astfel:

 

  • Sâmbătă, 23 februarie 2013, ora 12:00: program pentru tineri de 13-14 ani (clasele VII – VIII)
  • Duminică, 24 februarie 2013, ora 12:00: program pentru tineri de 15-19 ani (clasele IX – XII)
  • Duminică, 24 februarie 2013, ora 15:00: program pentru tineri de 15-19 ani (clasele IX – XII)

 

 

Durata aproximativă a programului Realitatea din spatele imaginii  : 2 ore

Preț bilet: 7 lei/ persoană

Participarea se face numai pe baza de înscriere, în limita locurilor disponibile, prin telefon la 021.313.30.30, interior 876, sau prin e-mail la [email protected] până vineri, 22 februarie, ora 14:00.

 

Expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului prezintă 31 dintre capodoperele picturii medievale româneşti. Atribuite zugravului Dobromir şi echipei sale, aceste fragmente de pictură murală au fost comandate în urmă cu aproape 500 de ani de voievodul Neagoe Basarab pentru a decora ctitoria sa de la Curtea de Argeş.

 

Acum 130 de ani, în contextul restaurării bisericii de echipa arhitectului francez André Lecomte du Noüy, frescele – care reprezintă mai puţin de 5% din decoraţia murală originară a bisericii –  au fost extrase pentru a fi salvate şi păstrate în muzeu, fiind singurele mărturii ale picturii acestui monument emblematic pentru cultura românească.

 

Expoziţia este deschisă până pe 26 mai 2013.

11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.

04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]

01
/03
/13

Bucureşti, 27 februarie 2013, CREATIVE ARTS (www.creativearts.ro) organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de personalizat colanţi.  Cu ajutorul trainerilor Creative Arts veţi da un suflu nou ciorapilor şi colanţilor dumneavoastră printr-un atelier. Urban Legs reprezintă cel de-al şaptelea atelier din platforma […]