Rebengiuc şi Ivanov, masterclass-uri de actorie la Ideo Ideis
https://www.ziarulmetropolis.ro/rebengiuc-si-ivanov-masterclass-uri-de-actorie-la-ideo-ideis/

Actorii Victor Rebengiuc şi Vlad Ivanov vor susţine masterclass-uri la cea de-a noua ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis, care se va desfăşura în perioada 18 – 26 august, la Alexandria.

Un articol de Petre Ivan|5 august 2014

Astfel, Victor Rebengiuc vine la cea de-a noua ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis pentru a susţine un masterclass de actorie, alte două masterclass-uri urmând a fi susţinute de actorul Vlad Ivanov, cunoscut pentru rolurile sale din filmele „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi „Poliţist, adjectiv”.

De asemenea, mentorii Ideo Ideis – Cătălin Ştefănescu, Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu, Marius Manole şi Andi Vasluianu – vor susţine masterclass-uri la această ediţie a festivalului.

Masterclass-urile Ideo Ideis au loc pe 26 august şi sunt evenimente cu acces gratuit. Concepute pe formatul unui dialog relaxat între invitaţi şi public, scopul lor este de a facilita întâlnirea participanţilor cu personalităţi din lumea teatrală şi de a dezbate alături de aceştia subiecte de interes comun.

Seara Povestitorilor

Realizatorul TV Andi Moisescu, alpinistul Horia Colibășanu și fondatorii festivalului Plai din Timișoara, Andreea și Norbert Tako, vin anul acesta la Ideo Ideis, la Seara Povestitorilor.

Pe parcursul celor 3 seri (19 august- Andi Moisescu , 20 august- Horia Colibășanu și 21 august- Andreea și Norbert Tako), cei patru invitați vor discuta cu tinerii liceeni despre lucrurile care îi inspiră și despre traseul carierei fiecăruia dintre ei.

Seara Povestitorilor este un eveniment dedicat poveștilor de succes din afara sferei artistice. Conceptul evenimentului este construit în jurul ideii de mentorat și este inspirat de discursurile TEDx.

Despre Ideo Ideis

Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis a debutat în 2006, ca urmare a iniţiativei a trei liceeni din Alexandria – Andreea Borţun, pe atunci în vârstă de 15 ani, Oana Nedelea, în vârstă de 16 ani, şi Alexandru Ion, care avea 18 ani la vremea respectivă -, cărora, cu două săptămâni înainte de începerea primei ediţii, li s-a alăturat actorul Marcel Iureş, preşedinte onorific al evenimentului.

În 2009, Ideo Ideis s-a bucurat de susţinerea sopranei Angela Gheorghiu şi a actorului englez, recompensat cu un premiu Oscar, Jeremy Irons.

 

Foto cu Rebengiuc şi Ivanov – Cinemagia

02
/11
/13

Înainte de plecarea într-un amplu turneu european – ultimul dedicat albumului Piramida (4AD, 2012) – formația daneză Efterklang dăruieşte fanilor două videoclipuri noi, la piesele „Black Summer şi Between The Walls. Turneul Efterklang poposeşte miercuri, 13 noiembrie, în premieră la București, la Control Club.

01
/11
/13

Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat joi, după şapte zile în care peste 11.000 de spectatori au descoperit filme la CinemaPRO, Studio şi Elvira Popescu, majoritatea proiecţiilor de seară fiind sold-out, iar cererea depăşind, în cazul unora dintre pelicule, capacitatea sălilor.

01
/11
/13

Ziarul Metropolis te trimite la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 2 invitaţii duble pentru proiecția în avanpremieră a filmului „Heli”, care va avea loc luni, 4 noiembrie, de la ora 20.30, la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCCR).

01
/11
/13

La doar 23 de ani, regizorul Alexandru Nagy, fondatorul Teatrului Independenţilor Profesionişti, iniţiază primul proiect de teatru absurd din România- Serile Teatrului Absurd- însemnând o serie de 5 spectacole care se vor desfăşura în perioada 1-3 noiembrie la Teatrul Mignon, str. Hristo Botev nr 1.

01
/11
/13

Competiţia Internaţională BIEFF (11-15 decembrie) reuneşte unele dintre cele mai inovatoare scurtmetraje din zona cinemaului experimental şi a artei vizuale, printre care și The Mass of Men, câștigător al Leopardului de Aur pentru scurtmetraj la Locarno.

01
/11
/13

Astăzi, la ora 19.00, începe SoNoRo „UP”, ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră. Concertul de deschidere va fi găzduit, ca în fiecare an, de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București.

31
/10
/13

„Te-ai întrebat vreodată unde se duc emoţiile oamenilor? Emoţiile sunt transmise prin gesturi şi cuvinte, iar cuvintele sunt puse în cântece. Şi cântecele se ascultă la un concert. Ştii foarte bine că un concert înseamnă fericire pentru mai mulţi oameni în acelaşi timp. Iar fericirea este transmisă mai departe, de oameni“, spune Radu Beligan, într-un monolog pe care l-a avut înainte să înceapă concertul trupei Vunk, de luna aceasta.

31
/10
/13

Ieri, în cadrul Festivalului Național de Teatru, a avut loc lansarea revistei culturale Infinitezimal, condusă de criticul de teatru Sebastian-Vlad Popa. Publicația de 44 de pagini, în format mare, va avea o apariție trimestrială.

31
/10
/13

Festivalul Filmului Francez, ajuns la cea de-a 17-a ediţie, stă anul acesta sub semnul celei mai noi generaţii de regizori francezi, aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj. Evenimentul va avea loc între 1 şi 8 noiembrie în Bucureşti, publicul fiind invitat să voteze pelicula preferată din competiţie.

31
/10
/13

Cel mai recent film al lui Nae Caranfil, „Closer to the Moon“, va fi prezentat în premieră mondială în deschiderea festivalului Making Waves de la New York, vineri, 29 noiembrie, sub patronajul Romanian Film Initiative și al Film Society of Lincoln Center, în prezența regizorului și a producătorului american Michael Fitzgerald.