Recital de arii, lieduri şi canţonete, cu tenorul Lucian Corchiş
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-de-arii-lieduri-si-cantonete-cu-tenorul-lucian-corchis/

Iubitorii muzicii sunt aşteptaţi, prin intermediul Fundaţiei Calea Victoriei, sâmbătă, 20 ianuarie 2018, de la ora 19:00, în eleganta Sală de Spectacole a Cercului Militar Naţional din Bucureşti, la Recitalul de arii, lieduri şi canţonete, o călătorie fantastică prin universul muzical al unor compozitori celebri. Recitalul va fi susţinut de tenorul Lucian Corchiş şi pianista Livia Teodorescu-Ciocănea.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2018

În programul recitalului se vor regăsi lucrări muzicale valoroase semnate de Franz Schubert, Richard Strauss, Gabriel Faure, Frederic Chopin, Paolo Tosti, Piotr Ilici Ceaikovski.

Sala de Spectacole a Cercului Militar Naţional din Bucureşti

Lucian Corchiş,

prim solist la Opera Naţională Bucureşti din 2006, a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. De-a lungul timpului s-a perfecţionat la diferite cursuri din ţară sau străinătate, ceea ce i-a adus şi colaborări importante cu instituţii de profil cu prestigiu. A colaborat cu Opera Naţională din Cluj, Opera Naţională din Timişoara, Opera Naţională din Iaşi, Filarmonica din Stuttgart, Orchestra Naţională Radio şi altele. În repertoriul său se regăsesc roluri precum Faust (Faust), Rodolfo (La Boheme), Ducele de Mantua (Rigoletto). Lucian Corchiş este apreciat pentru timbrul deosebit al vocii şi sensibilitatea cu care interpretează.

Livia Teodorescu-Ciocănea

este profesor universitar doctor la catedra de compoziţie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, compozitor şi pianist. Creaţia sa cuprinde peste 60 de lucrări de diferite genuri muzicale (cameral, vocal simfonic) care au fost interpretate în ţări precum Italia, Australia, Franţa, Danemarca, Spania sau România. Ca pianist a susţinut numeroase recitaluri, concerte cu muzică din repertoriul clasic sau contemporan şi recitaluri vocal instrumentale.

Foto: Lucian Corchiş , Sala de Spectacole a Cercului Militar Naţional – facebook

 

03
/08
/15

Sâmbătă seara publicul brăilean i-a aplaudat cu entuziasm, odată cu toţi tinerii participanţi la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, pe artiştii chinezi prezenţi la Brăila, care au oferit încântătoare melodii din ţara lor ca omagiu adus evenimentelor muzicale care ne fascinează pe toţi în aceste zile.

31
/07
/15

Printr-o suită de evenimente, cu sprijinul ICR Londra, în spaţii de mare vizibilitate şi prestigiu, capitala britanică va deveni, în următoarele săptămâni, scena unei veritabile veri muzicale româneşti.

31
/07
/15

Festivalul Dilema veche se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu – anunţă organizatorii - nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziție şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.

30
/07
/15

Duminică, 2 august, de la ora 20.30, bucureștenii sunt așteptați la deschiderea oficială a celei de-a patra ediții a evenimentului „Cinema în aer liber” în Parcul Titan, scena lac. Evenimentul va începe cu un spectacol inovator și grandios susținut de Zoli TOTH Project, care va prezenta publicului cel mai nou concept de fusion din România, combinând genul clasic cu cel pop, rock sau electro.

29
/07
/15

Ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée, care marchează împlinirea a 20 de ani de la prima ediție a festivalului, s-a deschis marți seară cu un concert inaugural susținut de soprana Adela Zaharia și basul Bogdan Talos, laureați ai Concursului Darclée, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici și se va încheia pe 9 august.

27
/07
/15

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani. Decesul lui Bobbi Brown vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoştinţă în cada din sala de baie a vilei sale, incident care a prezentat o serie de similarităţi bizare cu circumstanţele în care a murit mama ei, în anul 2012.

25
/07
/15

Unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale de către public, din ultimii trei ani, de la Sibiu, concertul "Simply The Best - Povestea Naiului", a adunat mii de oameni în Piața Mare din centrul istoric al fostei Capitale Culturale Europene.

22
/07
/15

În perioada 25 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

20
/07
/15

Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, solistă Oxana Corjos în deschiderea celei de-a 35-a ediții a Săptămânilor muzicale „Gustav Mahler” de la Toblach/Dobbiaco (Italia).

17
/07
/15

La toamnă, Jazz Night Out vine cu trei premiere: trompetistul și revelația Ibrahim Maalouf, pianistul Brad Mehldau într-un trio de neratat, Béla Fleck, americanul care a reinventat banjo-ul, toți trei pentru prima oară la București.