Recital de chitară flamenco la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-de-chitara-flamenco-la-ateneul-roman/

Filarmonica „George Enescu” în parteneriat cu Institutul Cervantes organizează marţi, 2 aprilie, la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român un recital de chitară flamenco.

Un articol de Andrada Văsii|29 martie 2013

Filarmonica „George Enescu” în parteneriat cu Institutul Cervantes organizează marţi, 2 aprilie, la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român un recital de chitară flamenco susţinut de Juan Manuel Cañizares şi intitulat Cuerdas Del Alma.

Juan Manuel Cañizares este chitarist, muzician şi compozitor. Câştigător al unor prestigioase premii precum Premiul Naţional de Interpretare la Chitară (1982) şi Premiul pentru Muzică (2008), Cañizares este primul chitarist flamenco invitat să cânte alături de Orchestra Filarmonică din Berlin. De-a lungul anilor a lucrat cu artişti precum: Paco de Lucía, Enrique Morente, Camarón de la Isla, Serrat, Alejandro Sanz, Mauricio Sotelo, Leo Brower, John Paul Jones, Peter Gabriel, Michael Brecker, Mike Stern, Al Di Meola, Peter Erskine, The Chieftains etc. A susţinut concerte în: America, Mexic, Argentina, Uruguay, Chile, Columbia, Cuba, Porto Rico, Anglia, Germania, Franţa, Italia, Portugalia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Montenegro, Finlanda, Israel, Turcia, Maroc, Senegal, Tunisia şi Japonia.

De asemenea, Juan Manuel Cañizares a compus muzica pentru Compania Naţională de Balet a Spaniei şi a creat coloana sonoră pentru filmele  „La Lola se va a los puertos” cu Rocío Jurado şi Paco Rabal şi „Flamenco” regizat de Carlos Saura. Începând cu anul 2003 este profesor de chitară la Escuela Superior de Musica de cataluña (ESMUC). Cañizares  îşi petrece foarte mult timp studiind şi predând flamenco.

Info: 

Biletele se pot cumpăra de la Casa de bilete a Ateneului Român, str. Esarcu nr. 5.

Program:

marţi – vineri: 12.00 – 19.00;

sambătă – duminică: 16:00 – 19:00 (când sunt programate concerte).

Telefon: 021.315.68.75

Credit foto: Amancio Guillen

 

21
/02
/23

Marți, 28 februarie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu.

21
/02
/23

În perioada 26 februarie - 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.

16
/02
/23

Joi, 23 februarie 2023 (de la 19.00) sunteți invitați la Sala Radio la un concert-eveniment ce ne va purta în America începutului de sec. XX, prin cunoscute hit-uri ce compun un repertoriu popularizat, de-a lungul deceniilor, de mari artiști precum Frank Sinatra, Dean Martin, Ella Fitzgerald, Nat King Cole, Billie Holiday, Tony Bennett, Michael Bublé ș.a.

13
/02
/23

Cea de-a treia săptămână a lunii februarie aduce în fața publicului spectator al Operei Naționale București titluri de referință de operă „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, „La Bohème” de Giacomo Puccini, de balet „Baiadera” de Ludwig Minkus, spectacolul de operă pentru copii „Motanul Încălțat” de Cornel Trăilescu și recitalul de foaier „Din vise dragi, poeme…”.

10
/02
/23

Luna Maar este o vocalistă, compozitoare și chitaristă din România, născută în Deva. S-a mutat în București, unde a absolvit Universitatea Națională de Muzică.