-->

Recital Extraordinar de DUO PIANISTIC în deschiderea Concursului Internațional de Duo „Suzana Szörenyi” 2023
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-extraordinar-de-duo-pianistic-in-deschiderea-concursului-international-de-duo-suzana-szorenyi-2023/

Ediţia a IV-a a Concursului Internaţional de Duo „Suzana Szörenyi” debutează pe 15 octombrie cu Recitalul Extraordinar de DUO PIANISTIC, care se va desfăşura pe scena Ateneului Român, de la ora 19:00.

Un articol de Petre Ivan|12 octombrie 2023

Invitații evenimentului de deschidere sunt pianiștii austrieci Tereza Kalábová și Johannes Gugg, câștigătorii premiului I la cea de-a III-a ediție a Concursului Internațional de DUO „Suzana Szörenyi”, 2019.

Programul Recitalului Extraordinar de DUO PIANISTIC include lucrări de Johannes Brahms, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Maurice Ravel, Bohuslav Martinů și Igor Stravinsky.

Detalii despre program și accesul la eveniment sunt disponibile pe website-ul Filarmonicii „George Enescu”.

Concursul  Internațional de Duo „Suzana Szörenyi” este un proiect cultural implementat de Asociația Majura Christ şi co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului „Bucureşti acasă 2023”*, organizat în București, în perioada 15 – 22 octombrie.

Concursul Internațional de Duo „Suzana Szörenyi” promovează tânăra generație de pianiști și muzica clasică interpretată în ansamblu și, de asemenea, omagiază memoria remarcabilei Suzana Szörenyi, personalitate marcantă a pianisticii şi pedagogiei muzicale româneşti.

Aflată la a patra ediție, competiția de anul acesta este axată pe Duo pianistic – patru mâini și două piane și va fi jurizată de personalităţi ale vieţii muzicale româneşti și internaționale. Valoarea totală a premiilor acordate va fi în cuantum de cca. 10.000 euro.

Concursul se va desfășura în sălile Universității Naționale de Muzică din București, precum și în Sala Mare a Ateneului Român. În premieră absolută, finala competiției se va desfășura cu orchestră, pe scena Ateneului Român, în data de 22 octombrie 2023, alături de orchestra Camerata Regală, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal.

Accesul publicului este gratuit la evenimentele organizate la Universitatea Națională de Muzică din București.

Mai multe detalii despre programul competiției sunt disponibile pe website.

06
/09
/24

Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului pentru secțiunea de vioară a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, va susține astăzi, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital excepțional pe scena Ateneului Român, alături de bine-cunoscutul violoncelist de origine română Valentin Răduțiu și de pianistul Lukas Geniušas.

29
/08
/24

În perioada 3-5 septembrie 2024, Bucureștiul va găzdui cea de-a 9-a ediție a conferinței Mastering the Music Business (MMB), cel mai mare eveniment dedicat industriei muzicale din România. Conferința va avea loc la Hotel Caro și Club Expirat, oferind participanților oportunități inedite de învățare, networking și expunere în fața unor experți internaționali și locali din domeniul muzical.

21
/08
/24

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de patru zile, între 15 și 18 august 2024, #PesteTotinBrasov, în nouă locații din oraș și din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte de excepție, ateliere și filme muzicale, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

09
/08
/24

Numărătoarea inversă a început! Summer in the City aduce 50 Cent și cei mai buni hip hoperi români pe scena din București!

09
/08
/24

4 zile de festival, peste 30 de concerte, peste 100 de artiști din toată lumea, peste 20 de filme proiectate, totul în 9 locații: Piața Sf. Ioan, Cetățuia Brașovului, Piața Sfatului, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu, Cartier Coresi, Juno Wine Garden, Deane’s Irish Pub & Grill, Biserica Fortificată din Bod.