-->

Record CANTUS MUNDI: 26.000 de participanți la Ora Pământului
https://www.ziarulmetropolis.ro/record-cantus-mundi-26-000-de-participanti-la-ora-pamantului/

Sâmbătă, 25 martie, de la 20:30, timp de o oră, 26.000 de persoane au participat la acţiunile organizate de Programul Naţional Cantus Mundi cu prilejul celei mai mari mobilizări voluntare mondiale dedicate protejării mediului – Ora Pământului.

Un articol de Petre Ivan|27 martie 2023

Copiii din peste 250 de coruri și ansambluri instrumentale Cantus Mundi au cântat alături de familii, prieteni și profesori pentru sănătatea planetei, în cadrul a 79 de recitaluri găzduite în spații publice, parcuri, piețe sau în fața instituțiilor din toată țara.

Anul acesta am depășit toate așteptările! Acesta este un semn de sănătate pentru societatea în care trăim și ne aduce multă speranță. Iată cum, în al 60-lea an de existență neîntreruptă, programul Corului Madrigal reușește să convingă mai bine de 26.000 de români să cânte împreună, pentru 60 de minute și să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor de mediu cu care ne confruntăm”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

La ora 20:30, lumina a fost stinsă pentru o oră, iar copiii au interpretat a capella selecții din cele peste 30 de piese din broșura Ora Pământului cu Cantus Mundi, editată în fiecare an de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.

În capitală, Cantus Mundi a marcat Ora Pământului împreună cu peste 900 de copii și tineri din 18 coruri și ansambluri, care au susținut mini-concerte pe trei scene diferite amenajate în aer liber la Opera Comică pentru Copii.

Cel mai mare grup de copii a cântat pentru natură în județul Maramureș, la Baia Mare, în Parcul „Regina Maria”, unde aproape 2.000 de persoane s-au reunit prin muzică împotriva risipei care afectează planeta.

Participări impresionante în țară au fost și la Sibiu, unde peste 700 de copii au cântat la Promenada Mall și la Școala Primară Andreiană, la Brăila, unde s-au reunit peste 500 de copii din 19 coruri pe Platoul Primăriei, la Oradea, unde 550 de copii au susținut recitaluri în Piața Unirii sau în județul Buzău, unde au cântat peste 450 de copii. În toată țara, prestațiile copiilor tinerilor au fost aplaudate atât de familii și de profesori, cât și de publicul sosit special să susțină această inițiativă.

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]