-->

Record de filme în avanpremieră la Noaptea Albă a Filmului Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/record-de-filme-in-avanpremiera-la-noaptea-alba-a-filmului-romanesc/

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenţiei cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 şi 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

Un articol de Petre Ivan|5 septembrie 2023

Ajuns la a cea de-a 14-a ediție, maratonul de filme românești va aduce în sălile de cinema un număr record de filme în avanpremieră, dar și cele mai îndrăgite producții românești ale anului, alături de actori, regizori și scenariști. Programul include zeci de proiecții simultane, în 15 cinematografe și spații alternative din cele trei orașe.

Noaptea Albă a Filmului Românesc este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa site-ul.

Filmele din cadrul Nopții Albe a Filmului Românesc vor putea fi văzute în București, la Cinema Elvire Popesco (interior și în aer liber), Sala LuceafărulCinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union,  Cinemateca Eforie, Hollywood Multiplex, Grădina cu filme CREART, Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, Unteatru,  Sala Cinema – UNATC și J’ai Bistrot.

La Cluj-Napoca și la Timișoara, cinefilii se vor bucura de proiecțiile românești la Cinema Victoria.

Spectatorii vor avea ocazia să urmărească în avanpremieră filme premiate la marile festivaluri naționale și internaționale de film, precum lungmetrajul inspirat din fapte reale petrecute în timpul Revoluţiei din 1989, Libertate, regizat de Tudor Giurgiu, cu Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Alex Calangiu, Dan Bordeianu și Andi Vasluianu. Filmul este câștigător al Premiului Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE) la Festivalul de la Sarajevo și câștigător al Premiului Publicului la TIFF 2023. Echipa filmului va fi prezentă la eveniment și va răspunde întrebărilor publicului la finalul proiecției.

Printre avanpremiere se numără și Tigru, filmul de debut al regizorului Andrei Tănase, cu Paul Ipate, Alex Velea, Cătălina Moga și Elvira Deatcu și drama Mammalia, în regia lui Sebastian  Mihăilescu, cu István Téglás, Mălina Manovici și Denisa Nicolae în rolurile principale. Debutul în lungmetraj de ficțiune al lui Sebastian Mihăilescu a avut premiera mondială în luna februarie, în cadrul Festivalul Internațional de Film de la Berlin.

Programul acestei ediții include și proiecția în avanpremieră a filmului documentar De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, în regia Carlei Teaha, Cazul inginerului Ursu, (r. Liviu Tofan, Șerban Georgescu), Între Revoluții regizat de Vlad Petri,  comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit (r. Alin Panc), cu Carmen Tănase, Răzvan Bănică și Ada Galeș.

Printre lungmetrajele care se bucură de  aprecierea publicului și a criticilor și se vor vedea pe 15 septembrie, se numără documentarele David, în regia lui Radu Muntean, Arsenie. Viața de apoi (r. Alexandru Solomon), Soțul meu musulman (r. Daniel Bărnuți, Alexandra Bărnuți), Vulturii din Țaga (r. Adina Popescu, Iulian Ghervase)  sau comedia Încă două lozuri (r. Paul Negoescu).

Biletele și programul complet vor fi disponibile în curând.

Ne puteți urmări aici.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.