RECORD. Expoziția „Brâncuşi. Sublimarea formei”, văzută de 85.000 de vizitatori la Bruxelles
https://www.ziarulmetropolis.ro/record-expozitia-brancusi-sublimarea-formei-vazuta-de-85-000-de-vizitatori-la-bruxelles/

Expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”, eveniment-far al EUROPALIA ROMÂNIA, festival coordonat de Institutul Cultural Român alături de Europalia International din Belgia, este una dintre cele mai vizitate de la Palatul Artelor BOZAR.

Un articol de Petre Ivan|7 ianuarie 2020

Cifrele oficiale, furnizate de reprezentanţii BOZAR, arată că sculpturile artistului român au atras, la trei luni de la vernisaj, mai mult de 85.000 de persoane, un număr record pentru o expoziţie dedicată unui artist român peste hotare.

Mai mult, perioada vacanţei de iarnă a fost apogeul vizitelor la retrospectiva dedicată lui Constantin Brâncuşi: peste 1.000 de persoane pe zi în ultimele trei săptămâni ale anului 2019. Imaginile din primele zile ale anului 2020 de la deschiderea casei de bilete a BOZAR sunt grăitoare.

Datorită succesului mare la public, organizatorii au decis încă de la pragul de 50.000 de vizitatori ca expoziția să fie prelungită de la 12 ianuarie la 2 februarie 2020.

„EUROPALIA România este cel mai important proiect de promovare culturală realizat de ICR. Cu atât mai mult ne bucură să aflăm că evenimentul-far al participării României la acest festival cu tradiție în Europa , expoziţia «Brâncuşi. Sublimarea formei», să fie atât de apreciată de public. Acest succes ne dă încredere că acțiunile de promovare a României prin cultură au rezultate”, a declarat Mirel Taloş, preşedinte interimar al Institutului Cultural Român.

Devenită astfel una dintre cele mai vizitate expoziţii de artă de la Bruxelles din ultimii ani, „Brâncuşi. Sublimarea formei” cuprinde peste 25 de sculpturi expuse pe o suprafaţă de 1.500 mp, alături de alte 200 de obiecte, fotografii, documente.

„Brâncuşi s-a preocupat să găsească esenţa lucrurilor, esenţa unui chip. Un sculptor cu o educaţie academică poate să facă acest lucru. Brâncuşi simplifică forma şi de aceea am şi intitulat această expoziţie, sublimarea formei, pentru că el ajunge la simplificare până la a o sublima”, a caracterizat expoziția curatorul Doina Lemny.

Brâncuşi. Sublimarea formei” reuneşte fotografii şi documente, opere de artă din mari muzee ale lumii precum: Tate Gallery din Londra, Muzeul Rodin şi Centrul Pompidou din Franţa, Muzeul Hirshhorn din Washington şi Muzeul Guggenheim din New York, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova, dar şi o lucrare din colecţia Academiei Române. Pentru public, expoziţia este deschisă în perioada 2 octombrie 2019 – 12 ianuarie 2020.

Biletul valabil la expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei” oferă vizitatorului dreptul de a vedea şi expoziţia „Perspectives” din cadrul EUROPALIA ROMÂNIA, organizată în acelaşi spaţiu.

EUROPALIA

Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie.

Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociația EUROPALIA International, organizatorul tradițional al manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României.

27
/03
/18

În fiecare an, în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Anul acesta, Centrul de Cultură Arcuș împreună cu Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu proiectul artistic Romanian Actors by Simion Buia, vizibil pe www.romanianactors.com, organizează o expoziție unică de fotografie.

21
/03
/18

14 tineri animatori din România și Republica Moldova au realizat animațiile pentru un scurtmetraj documentar despre Street art-ul bucureștean în cadrul celei de-a zecea ediții ale atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de festivalul Anim’est. Clipurile animate vor fi proiectate sâmbătă, 24 martie, în cadrul petrecerii de închidere a ediției aniversare, ce va avea loc la Club Control. Documentarul integral va fi lansat în cadrul  celei de-a treisprezecea ediții ale festivalului Anim’est, toamna aceasta.

21
/03
/18

Ajunsă anul acesta la cea de-a 14-a ediție, Noaptea Muzeelor, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, se va desfășura pe 19 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal și evenimentelor conexe, Noaptea Muzeelor invită publicul să descopere și anul acesta oferta culturală a muzeelor, a organizațiilor culturale, a asociațiilor și a galeriilor de artă din București și din țară.

18
/03
/18

Sărbătorile Pascale și luna aprilie aduc motivație, soare, energie pozitivă, dăruire, ținute colorate și vesele, planuri pentru vacanță şi cȃte şi mai cȃte. La Bounty Fair #33, Ediția de Florii și Paști, vei găsi un tȃrg care reuneşte aproximativ 60 de artişti romȃni și creații lucrate manual, cu design propriu.

13
/03
/18

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (CNR UNESCO), Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FEACCU) organizează expoziția „Dăruire”, la un an de la dispariția unuia dintre cele mai importante nume ale artei contemporane - pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger.

08
/03
/18

Cea de-a cincea ediție Art Safari București va avea loc în această primăvară, între 11 și 20 mai, în Piața George Enescu din București. Evenimentul va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și o expoziție dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina Șerban.