Regal teatral la Televiziunea Română – luni 11 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/regal-teatral-la-televiziunea-romana-luni-11-august/

TVR 2 a programat luni, 11 august, pe spaţiul dedicat Teatrului Naţional de Televiziune, spectacolul „Pic-nic pe câmpul de luptă”, de Fernando Arrabal, în regia lui Cornel Popa (de la ora 20.10). După miezul nopţii (de la ora 00.50), va urma „Groapa cu nisip”, de Michał Walczak, în regia lui Bocsárdi László, programat cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului.

Un articol de Petre Ivan|8 august 2014

Casa de Producţie TVR îl sărbătoreşte luni, 11 august, pe dramaturgul francez de origine spaniolă Fernando Arrabal, care împlinește vârsta de 82 de ani (n. 11 august 1932).

Astfel, TVR 2 difuzează luni, 11 august, de la ora 20.10, piesa „Pic-nic pe câmpul de luptă” de Fernando Arrabal (regia: Cornel Popa, premiera tv: 1979). În distribuţie: Rodica Tapalagă, Ion Marinescu, Horaţiu Mălăele, Florin Zamfirescu, Mihai Mălaimare, Radu Gheorghe.

Într-un moment de aparentă linişte, o familie vine să-şi vadă fiul plecat pe câmpul de luptă de multă vreme. În ciuda pericolului, mama şi tatăl vor să-i ofere băiatului un moment de „răsfăţ”: un picnic chiar în locul expus bombardamentelor – sectorul 47, pe care acesta îl păzeşte.

Preocupaţi de modalităţile de distracţie ale soldaţilor pe front, părinţii subestimează gravitatea evenimentelor de pe câmpul de luptă. Tabloul absurdului este completat de un soldat depăşit de atribuţiile care i-au fost puse pe umeri şi de un prizonier la fel de nepregătit pentru luptă, care ajunge să fie invitat la picnic.

Gesturile şi replicile rupte de realitate ale personajelor dau naştere unor situaţii mai puţin obişnuite şi unei întrebări esenţiale: de ce luptăm?

Groapa cu nisip

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului (12 august), consacrată de ONU începând cu 1999, Televiziunea Română în colaborare cu Universitatea de Arte din Târgu Mureş și Institutul Polonez din Bucureşti prezintă „Groapa cu nisip” de Michał Walczak („Piaskownica”). Spectacolul este difuzat luni seară (11 august), după miezul nopţii (de la ora 00.50), la TVR 2. În distribuţie: Boros Csaba (băiatul) şi Kovács Kati (fata).

EL şi EA, personajele centrale ale poveştii, împart locul de joacă: o groapă cu nisip… Se ceartă şi se împacă, îşi vorbesc şi se ignoră… Încearcă să comunice… Dar cum?

Spectacolul tensiunilor dintre cei doi tineri ajunge să fie transpus în dialogul jucăriilor. Dar, deşi totul este un joc, întâlnirile, dialogurile şi gesturile lor sunt marcate de maturitate.

Unde se termină teritoriul lui şi unde începe teritoriul ei? Ce se întâmplă când sunt încălcate limitele de spaţiu ale fiecăruia dintre ei? Ce ne răneşte şi ce ne întăreşte? Ce efecte are schimbarea sau plecarea celuilalt? Confruntare, împăcare, acceptare, iubire, pierdere… O poveste despre stările prin care trec un băiat şi o fată în jocul vieţii…

Foto cu Regal teatral, Pic-nic pe câmpul de luptă şi Groapa cu nisip – TVR

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.