Regizorul Adrian Sitaru, selectat cu două lungmetraje în cadrul Torino Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-adrian-sitaru-selectat-cu-doua-lungmetraje-in-cadrul-torino-film-festival/

Regizorul Adrian Sitaru reuşeşte o nouă performanţă: lungmetrajele „Ilegitim”, care a avut premiera mondială la începutul anului la Berlinale, şi „Fixeur”, proiectat pentru prima dată în această toamnă la TIFF Toronto, au fost selectate în cadrul Torino Film Festival.

Un articol de Liliana Matei|10 noiembrie 2016

Cea de-a 34-a ediție a prestigiosului eveniment cinematografic se va desfășura luna aceasta, în perioada 18-26 noiembrie, iar cele două filme vor rula în secțiunea „Festa Mobile”.

În plus, regizorul Adrian Sitaru face parte și din juriul competiției oficiale a festivalului, alături de Don McKellar, Mariette Rissenbeek și Hadas Yaron.

Fixeur” va avea premiera în cinematografele din România la începutul anului viitor, pe 27 ianuarie 2017.

Pelicula, cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.

fixeur-posterFixeur este un film despre abuz și manipulare, dar și, poate chiar mai mult, un film despre dualitatea sistemului nostru de valori. Lucrând la acest film, am realizat cât de mult, impulsionat de dorința de a atinge perfecțiunea, orbit de preceptul care mă autoriza să pun arta înaintea vieții, mi-am abuzat câteodată actorii și colaboratorii”, declară Adrian Sitaru.” „Să te joci cu emoțiile actorilor pentru singurul scop de a obține reacții autentice în timpul filmărilor, să minți echipa ca să obții efecte dramatice, acestea toate sunt semne clare ale manipulării”, mai completează regizorul.

Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.

Fixeur” este cel de-al V-lea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru după „Pescuit sportiv” (2008), „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2011) , „Domestic” (2012), „Ilegitim” (2016) producții care au câștigat distincții importante la festivaluri prestigioase. Regizorul semnează și câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje românești: „Valuri” (2007), „Lord” (2009), „Colivia” (2010), „Chefu’” (2012), „Artă” (2014), „Excursie” (2014).

Fixeur” este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Național al Cinematografiei Franța, Institutul Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village.

Foto: Florin Ghioca

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului