Regizorul filipinez Brillante Mendoza, invitatul special al BIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-filipinez-brillante-mendoza-invitatul-special-al-biff/

Regizorul filipinez Brillante Mendoza, unul dintre cei mai importanţi cineaşti ai lumii, este invitatul special al celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF), care va avea loc în perioada 24-30 iunie.

Un articol de Petre Ivan|14 iunie 2019

El îşi va prezenta în competiţia BIFF cel mai nou film, „Alfa: Dreptul de a ucide” („Alpha: The Right to Kill”, 2018), câştigător al Premiului Special al Juriului la San Sebastian. Proiectat în premieră în România, filmul are în centru un ofiţer de poliţie şi un tânăr informator, implicaţi într-o amplă şi controversată operaţiune pentru arestarea unui lord al drogurilor din Manila.

Brillante Mendoza va susţine un masterclass şi va introduce de asemenea unul dintre cele mai premiate filme ale sale, „Pântecele tău” („Thy Womb”), prezentat în 2012 în Competiţia Festivalului de la Veneţia, unde actriţa Nora Aunor a obţinut trofeul de interpretare.

Brillante Mendoza

Autor a peste 15 filme, Brillante Mendoza este un obişnuit al celor mai mari festivaluri, unde a obţinut numeroase trofee, printre care şi un premiu de regie la Cannes în 2009, cu „Kinatay”.

Un alt titlu din competiţia de la această ediţie aniversară a BIFF este extrem de aşteptatul „Sibyl” (2019), al regizoarei franceze Justine Triet, prezentat într-o proiecţie specială în România la scurt timp după selecţia din competiţia Festivalului de la Cannes.

„Sibyl” are ca protagonistă o femeie psihoterapeut blazată (Virginie Efira) care revine la prima sa pasiune, aceea de a deveni scriitoare, inspirată de cea mai nouă pacientă a sa, o actriţă aspirantă cu probleme (Adèle Exarchopoulos).

Tot de la Cannes, din secţiunea Un Certain Regard, vine în competiţia BIFF şi unul dintre cele mai lăudate debuturi de pe Croazetă, „Spre casă” (2019, „Evge”/”Homeward”), al unui foarte tânăr regizor ucrainean de origine tătară, Nariman Aliev.

Filmul urmăreşte drumul pe care un bărbat dintr-o familie de tătari din Crimeea îl face alături de fiul său pentru a transporta de la Kiev cadavrul unui alt fiu pe care vrea să îl îngroape în locurile natale.

Singurul film românesc din cursa pentru trofeele BIFF este „Un prinţ şi jumătate” (2018), noul lungmetraj regizat de Ana Lungu, inclus anul trecut în competiţia Festivalului de la Sarajevo.

Avându-i în rolurile principale pe Iris Spiridon, Marius Manole şi István Téglás, „Un prinţ şi jumătate” este povestea a trei prieteni ajunși la vârsta adultă care nu reușesc, din diverse motive, să aibă o familie. Ca o soluție împotriva singurătății, Iris, Marius și Istvan aleg, pentru moment, să locuiască împreună într-un apartament închiriat în București. Când Iris se îndrăgostește de un scriitor maghiar din Transilvania, „familia fericită” este în pericol de a se destrăma.

Celelalte patru titluri din competiţia BIFF, anunţate deja, sunt „Piranhas” („La paranza dei bambini”, 2019), al italianului Claudio Giovannesi, „Iubire divină” („Divino Amor”, 2019), al brazilianului Gabriel Mascaro, „Asako I & II” (2018), al japonezului Ryûsuke Hamaguchi şi „Hellhole” (2019), al belgianului Bas Devos.

Filmele vor concura pentru trei trofee: Marele Premiu, în valoare de 4.000 de euro, Premiul pentru cea mai bună regie – 2.500 de euro şi Premiul pentru cel mai bun scenariu – 2.500 de euro. Premiile sunt asigurate de Institutul Cultural Român (ICR), partener şi susţinător tradiţional al BIFF.

Juriul internaţional care va decide câştigătorii este format din directoarea artistică a Festivalului Internaţional de Film de la Haifa, Pnina Blayer (preşedinte), actorul Dan Nuţu, regizoarea germană Sandra Nettelbeck, regizorul Paul Negoescu şi producătorul francez Anthony Bobeau.

Programul BIFF va fi anunţat marţi, 18 iunie, când se vor pune în vânzare online şi biletele, pe Eventbook.ro.

Foto: BIFF, Brillante Mendoza – facebook

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]