Retrospectivă Corneliu Porumboiu la Festivalul de Film din Syros
https://www.ziarulmetropolis.ro/retrospectiva-corneliu-porumboiu-la-festivalul-de-film-din-syros/

Regizorul Corneliu Porumboiu va fi invitat special cu prilejul retrospectivei dedicate filmelor sale, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cea de-a treia ediţie a Festivalului International de Film din Syros.

Un articol de Petre Ivan|30 iunie 2015

Festivalul, desfășurat în acest an în perioada 2 – 10 iulie, este unul dintre cele mai importante din Grecia și din zona Mării Egee și vizează promovarea internațională a filmului grecesc și balcanic. Tema acestei ediții este legătura dintre film și geografie.

Retrospectiva cinematografiei lui Corneliu Porumboiu, unul dintre evenimentele centrale ale acestei ediții, cuprinde filmele A fost sau n-a fost? (2006), Polițist Adjectiv (2009), Când se lasă seara peste București sau metabolism (2013), Al doilea joc (2014) și, în premieră în Grecia, Comoara (2015), film distins cu premiul „Un Certain Talent“ la Festivalul de la Cannes. Regizorul va fi prezent la proiecții.

Filmele lui Corneliu Porumboiu, reprezentative pentru cinematografia actuală din România, fac legătura între diverse faze culturale: perioada comunistă și anii democrației post-decembriste; filmul de factură națională și „noul val“ românesc; între mediul digital și pelicula cinematografică.

Ele pornesc de la un concept central – revoluție, conștiință, corupție, putere – dezvoltat într-o formă artistică de tip minimalist. Rezultatul este mereu original și surprinzător.

Foto: Retrospectivă Corneliu Porumboiu – cinemagia

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.