„Richard III”, un „monstru uman” în viziunea lui Andrei Șerban
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-iii-un-monstru-uman-in-viziunea-lui-andrei-serban/

Pe 6 şi 8 martie, de la ora 19.00, la Sala Toma Caragiu a Teatrului L.S. Bulandra vor avea loc primele reprezentaţii oficiale ale spectacolului „Richard al III-lea” de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban, care semnează şi decorul.

Un articol de Liliana Matei|3 martie 2019

Pe scenă spectatorii îi vor vedea pe Marius Manole, George Ivașcu, Rodica Lazăr, Cornel Scripcaru, Alexandra Fasolă, Cătălin Babliuc, Adrian Ciobanu, Constantin Dogioiu, Alin State, Lucian Ifrim, Mirela Gorea și Catinca Maria Nistor. Costumele sunt create de Fruzsina Nagy.

„Am avut un vis în care apărea Shakespeare ca să-mi facă o confesiune <în exclusivitate> despre cât de mult l-a iubit el pe Richard al III-lea. A mai adăugat un alt detaliu, acela că i-a iubit la fel de mult și pe Iago și pe Edmund… cât și pe alți bastarzi ticăloși. Și e de înțeles, cum altfel ar fi putut să creeze autorul personaje atât de adevărate, credibile și complexe dacă i-ar fi  detestat, condamnat și urât? De aceea am simțit nevoia, punând în scenă piesa, să mă apropii de Richard ca să-l înțeleg în toată umanitatea și complexitatea lui. Am refuzat deci să-l numesc monstru. Evident nu ajută la  nimic să judeci și să disprețuiești un personaj, dimpotrivă ca să eviți clișeul, e  preferabil să încerci să-l aperi, să te apropii de el vrând să fii de partea lui, să-i înțelegi motivele. Cum ar fi să te pui în locul lui, să simți că ai fost tu însuți respins din clipa nașterii și continuu marginalizat? Cum să-i privești pe cei care te acuză și te pun jos când ei înșiși se comportă mai josnic? Într-o lume decăzută, cum să supraviețuiești când nu mai există niciun sens moral?  Trezindu-mă din somn, m-am privit în oglindă. Și, pentru o clipă, am văzut aspecte din Richard în mine însumi. Am început să-l iubesc și eu. Apoi m-am speriat. Mi s-a făcut frică de ce-o să spună lumea dacă află”, a declarant regizorul Andrei Șerban.

„Spectacolul, care se conturează în repetiții cu o viteză și intensitate mai mare decât cea cu care sunt obișnuit, aduce la lumină, ca să-l citez pe amicul Biță Banu, «noaptea shakespeariană, noaptea politică, noaptea crimelor și a nebuniei, noaptea exceselor, a exceselor criminale, a exceselor sexuale și de tot felul». O lume pe care autorul aproape a fotografiat-o, ca un document al timpului. Dar acest reportaj minuțios și profund nu e doar politic și social. E o altă oglindă a sufletului (tema constantă a bardului) și evidențiază aspecte noi, șocante ale motivelor care au provocat dezastrul, nu doar pe plan individual, ci al unei țări ajunse în ruină. Dar acum o altă lume, tulburător de modernă și incredibil de adevărată, se conturează pe scena de la sala Liviu Ciulei de la Bulandra, sub ochii noștri uluiți”, mai spune regizorul Andrei Șerban, vorbind despre un Richard – actor și regizor politic

Richard face parte din seria de așa-ziși „monștri amorali” shakespearieni, împreună cu Iago, Edmund și Lady Macbeth, a căror artă a manipulării pare să fie școlită de Prințul lui Machiavelli. Oare personajul acesta monstrous, Richard, poate fi umanizat?!

Dar cei din jurul lui cum sunt ? Doar sunt victimele lui sau chiar ei sunt cei care provoacă răul? Și acest temut serial killer, Richard, e doar o simplă manifestare a întunericului, sau acțiunile sale pot fi justificate? Oare personajul trebuie demonizat, sau dimpotrivă, poate fi văzut și înțeles din perspectiva timplului și a mediului înconjurător, al unei elite politice slăbite de lupte pentru putere, interese personale și egoism feroce, care dă șansa unei noi dictaturi, de o cruzime surprinzător de perversă, să fure puterea!? Iată câteva dintre întrebările la care își propune să răspundă Andrei Șerban în noul spectacol de la Teatrul Bulandra.

21
/02
/14

Producţiile nipone "Călătorie în trei", "Brave Story", "Soarele apune în districtul 64" şi "Roua cerului" vor fi proiectate la Zilele Filmului Japonez, în perioada 25 - 28 februarie, la Cinemateca Română, sala Jean Georgescu din Bucureşti.

21
/02
/14

O fată se îndepartează de la drumul ei. O mamă tot timpul departe. O bunică decisă să facă ultimul pas. Un lup în căutarea victimei. Un vânător care-şi caută direcţia... Totul ca-ntr-un ring de box. Este vina individului pentru faptele sale? Sau a societăţii care l-a ghidat? ‘dontcrybaby’ - luni 24 februarie, în Club Control.

21
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 21 februarie (1972) a fost lansat romanul Marele singuratic, pentru care Marin Preda a primit premiul Uniunii Scriitorilor? Marele singuratic, care continuă lumea moromeţiană, este romanul fiului, al lui Niculae, în care apare neaşteptat şi tatăl, marele personaj Ilie Moromete. El îşi încheiase istoria în volumul doi al Moromeţilor, dar prezenţa sa devine posibilă prin plasarea peripeţiilor lui Niculae într-un timp anterior morţii tatălui său. Notorietatea lui Preda va atinge apogeul opt ani mai târziu, o dată cu ieşirea de sub tipar a volumului Cel mai iubit dintre pământeni, ultimul său roman, la lansarea căruia, sub asaltul numărului impresionant de admiratori, s-au spart vitrinele librăriei.

21
/02
/14

Caravana Docuart debutează sâmbătă, pe 1 martie, cu o primă oprire în Brașov, la Sala Patria. Vor fi proiectate documentare premiate la a II-a ediție a „București Docuart Fest” 2013, realizări cinematografice ale unor regizori consacrați, dar și documentare studențești menite să să sprijine tinerele talente.

21
/02
/14

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul special al primei ediţii a Trialogurilor la ArCub, din 27 februarie, de la ora 20.00. Trialoguri la ArCub reprezintă o nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc.

21
/02
/14

Filmele "Ultimul zburator" şi "Dristor" vor fi proiectate vineri şi sâmbătă, la Cinemateca Union din Bucureşti, în seria de evenimente "Independent Union", un nou concept de proiecţii cu invitaţi, menit să promoveze producţia cinematografică independentă.

20
/02
/14

Vineri, 21 februarie, la ora 18.00, la Librăria Bastilia, din Bucureşti, Adriana Babeţi împreună cu invitaţii săi vor readuce în atenţia publicului poveştile amazoanelor celebre din istorie, cu prilejul lansării volumului Amazoanele. O poveste, apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

20
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 20 februarie s-a născut Eugen Barbu, scriitor, scenarist, publicist, membru corespondent al Academiei Române, laureat al Premiului Herder? Eugen Barbu, care ar fi împlinit, astăzi, 90 de ani, a scris, printre altele, romanele “Groapa” şi „Principele”. A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu.