Ritmuri afro-cubane, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/ritmuri-afro-cubane-la-sala-radio/

Omar Sosa va prezenta la Jazz Night Out cel mai nou disc al său, Ilé, o revenire muzicală la rădăcinile afro-cubaneze, pe scenă fiindu-i alături Leandro Saint-Hill -saxofon şi flaut, Childo Tomas- bas şi vocal, Ernesto Simson la tobe. Joi, 30 iunie, de la ora 20.00, la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|23 iunie 2016

De șapte ori nominalizat la premiile Grammy, pianistul cubanez Omar Sosa este un artist complex, cu o vastă capacitate de exprimare. Bucuria de a cânta și libertatea ideilor din care se nasc compozițiile sale devin cu atât mai evidente în performanțele live, când pianistul creează pentru spectatori, transmite emoții, polarizează energiile.

Artistul cucerește prin spontaneitate și comunică muzical extrem de transparent atât cu instrumentiștii de pe scenă, cât și cu audiența, astfel încât fiecare spectacol al său devine un eveniment unic, cu propria vibrație și identitate. Trebuie să-l vezi concertând pentru a înțelege în ce constă autenticitatea sa ca muzician și a avea adevărata dimensiune a artei sale.
Bilete
Biletele pentru acest eveniment costă 115, 145, 175 de lei în funcție de categorie, și pot fi cumpărate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro.

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.