Robert Downey Jr. şi-a lansat cont pe Twitter, cu un milion de fani în mai puţin de 24 de ore
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-downey-jr-si-a-lansat-cont-pe-twitter-cu-un-milion-de-fani-in-mai-putin-de-24-de-ore/

Actorul american Robert Downey Jr. şi-a lansat, vineri, un cont oficial pe platforma de microblogging Twitter, atrăgând aproape un milion de fani în mai puţin de 24 de ore.

Un articol de Liliana Matei|3 august 2014

Robert Downey Jr., în vârstă de 49 de ani, şi-a făcut debutul pe Twitter vineri după-amiază, când a distribuit pe platforma de socializare o fotografie în care apare purtând o pereche de ochelari şi ţinând în mâini o coală de hârtie pe care este scrisă adresa sa oficială de pe acest site (@RobertDowneyJr), informează contactmusic.com.

Fotografia este însoţită de mesajul „Talk to me, Twitter” (Vorbeşte cu mine, Twitter).

După ce şi-a încurajat fanii să intre în legătură cu el, actorul a admis că încă se luptă cu regulile acestei platforme: „Iubesc toată aprecierea voastră, oameni buni. Totuşi, poate cineva să explice cum poate o persoană să îşi expună gândurile în doar 140 de caractere”.

De asemenea, actorul a ales să îşi exprime în puţine cuvinte activitatea: „Ştiţi cine sunt”.

În prezent, Robert Downey Jr. are 1,1 milioane followers pe platforma Twitter, printre aceştia numărându-se modelul israelian Bar Refaeli, actorul britanic Ian McKellen, actriţa Rosario Dawson şi vedeta de televiziune Ellen DeGeneres.

Robert Downey Jr. este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale şi a primit două nominalizări la Oscar, pentru rolul principal din „Chaplin”, în 1992, şi pentru cel secundar din „Furtună tropicală” în 2009. Starul american a impresionat publicul şi criticii de cinema cu rolurile din „Air America”, „Născuţi asasini”, „The Outsider”, „Săruturi şi focuri de armă/ Kiss Kiss Bang Bang”, „Noapte bună şi noroc!/ Good Night, and Good Luck”, „Incredibilul Hulk”, trilogia „Iron Man”, cele două pelicule din seria „Sherlock Holmes” şi filmul SF „Răzbunătorii/ The Avengers”.

Robert Downey Jr. ocupă primul loc în topul celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood în 2013, cu onorarii care au totalizat anul trecut aproximativ 75 de milioane de dolari, potrivit unui clasament realizat de Women’s Media Center şi publicat în luna februarie.

Foto: Twitter

21
/04
/21

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

20
/04
/21

Filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut - Cannes, Veneția și San Sebastián - dar și noutăți absolute semnate de regizori precum Pedro Almodóvar sau François Ozon vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 20-a ediție.

19
/04
/21

87 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2020, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești.

16
/04
/21

Competiția ediției de anul acesta a festivalului One World România, care se va desfășura fizic la București între 21 și 30 mai, și online între 31 mai și 6 iunie, cuprinde cele mai incitante 9 filme din selecția de anul acesta, ce vor fi evaluate de două jurii: unul format din profesioniști din industria internațională de film, și celălalt din liceeni din toată țara. Premiul Juriului Internațional este în valoare de 1000 euro și va fi oferit regizorului câștigător cu sprijinul Institutului Cultural Român.

13
/04
/21

Editura Trei, Târgul de Cariere și Cărturești vă invită joi, 15 aprilie, la ora 19.00, la evenimentul de lansare volumului „Învățăm împărtășind”, coordonat de Gabriela Hum. Vor vorbi: Călin Grigorovici, Răzvan Goga, Zamfira Stan, Mónika Pál și Gabriela Hum Moderator: Victor Popescu Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook Cărturești, Târgul de […]

13
/04
/21

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.