Robert Powell, Maia Morgenstern și Vlad Ivanov, în permieră pe scena Festivalului Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-powell-maia-morgenstern-si-vlad-ivanov-in-permiera-pe-scena-festivalului-enescu/

Trei actori mari urcă în premieră pe scena Festivalului Internaţional George Enescu în 2021 – Robert Powell, Maia Morgenstern şi Vlad Ivanov -, ca parte din dialogul între arte pe care îl promovează acest eveniment.

Un articol de Petre Ivan|27 august 2021

Vlad Ivanov va juca două roluri. În cadrul concertului susținut de Philharmonia London, pe 5 septembrie, la Sala Palatului, Vlad Ivanov va fi recitatorul lucrării Ecce Homo (Triptychum: Magnificat; Calvarium; Stabat Mater), compuse de cunoscutul tenor Jose Cura, care va fi și dirijor.

Pe 23 septembrie, la Ateneul Român, Vlad Ivanov va fi povestitorul suitei Peer Gynt op. 23 de Grieg, interpretată de Filarmonica George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeșelea. Spectacolul Peer Gynt a rezultat din colaborarea creativă a două figuri emblematice ale peisajului cultural norvegian din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, două figuri emblematice ale peisajului cultural norvegian: Henrik Ibsen – a creat poemul și Edvard Grieg – a compus muzica. Grieg a reușit să construiască multe fragmente atât de descriptiv, încât se ascultă în prezent și de sine stătătoare, ca parte din cele două suite orchestrale, sau în versiunea scenică mai restrânsă, pentru orchestră și narator.

“Sunt mai mult decât onorat și bucuros să particip la această ediție aniversară a Festivalului George Enescu. Este o ediție care adună toate bucuriile și energiile bune ale celorlalte ediții. Sigur se vor răsfrânge în sufletele organizatorilor, muzicienilor și spectatorilor. Cât despre ceea ce simt eu, vă voi mărturisi printr-o replică a unui personaj din <Cabotinul>, de John Osborne: <Actorii sunt și ei niște oameni. Oameni… oameni. Numai că uneori, ei seamănă cu Dumneavoastră spectatorii, mai mult decât semănați Dumneavoastră cu Dumneavoastră înșivă>”, a declarat Vlad Ivanov.

Maia Morgenstern, una dintre cele mai iubite actrițe din România, este recitatorul spectacolului Pierrot Lunaire op. 21 de Arnold Schoenberg luni, 6 septembrie, la Muzeul Național Cotroceni, în cadrul seriei Bucureștiul Creativ. Arnold Schoenberg a creat melodrama Pierrot lunaire pe textele poemelor lui Albert Giraud, pentru voce și mic ansamblu instrumental, care punea în valoare stilul vocal expresionist „Sprechstimme” (de vorbire cântată).

Robert Powell, celebru pentru rolul său din filmul lui Franco Zeffirelli, Jesus of Nazareth (1977), va fi naratorul în Potopul de Stravinsky, pe 1 septembrie, la Sala Palatului, precum și în Claude Debussy – O viață pasională, care va avea reprezentații la București și la Sibiu. Integrată în stilul hibrid care a continuat în secolul XX, Stravinsky a a conceput Potopul inițial ca spectacol de televiziune, ce cuprinde secvențe de dialog vorbit, de cântec și de balet.

„Organizarea Festivalului Enescu 2021 în timpul unei crize globale ca cea pe care o trăim nu este doar o responsabilitate imensă, pentru care felicit organizatorii, colegii mei artiști și publicul larg, ci și un act de dragoste – dragoste pentru cultură, dragoste pentru muzică, dragoste pentru oameni. Importanța desfășurării unui act de cultură de asemenea amploare precum Festivalul Enescu din acest an nu poate fi în niciun fel exagerată. Sunt încântat să fiu invitat în Festival și nu mă pot gândi la un loc mai bun pentru a fi în septembrie 2021 decât Bucureștiul”, a declarat Robert Powell.

Informații despre bilete

Puteți găsi informații despre procedura de achiziționare, precum și de condițiile de acces pe site-ul Festivalului, secțiunea Bilete. Este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program. Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condițiilor sanitare, iar purtarea măștii va fi obligatorie.

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 3500 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artiști, organizatori și jurnaliști.

Programul complet poate fi găsit pe site-ul festivalenescu.ro.

14
/04
/14

Un recital extraordinar şi un concert cu Orchestra Naţională Radio vor avea loc la Sala Radio din Bucureşti, pe 23, respectiv 25 aprilie. Sărbătorile Pascale se prelungesc, astfel, cu două sărbători dedicate muzicii şi celui mai mare compozitor al tuturor timpurilor, Mozart.

11
/04
/14

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor primul eveniment în aer liber, de mare amploare din 2014. Cetăţenii sectorului 3 şi nu numai sunt invitaţi, în 13 aprilie, ora 20,00, în Duminica Floriilor, în Parcul Titan - Parcul Artelor la întâlnirea cu muzica sacră pascală.

10
/04
/14

Vineri, 11 aprilie 2014 (19.00), cu exact o săptămână înainte de Vinerea Mare, la Sala Radio, „artileria grea” a instituţiei artistice se reuneşte pe scenă pentru a vă dărui un concert cu Misa în si minor - Orchestra Naţională Radio, Corul Academic Radio şi dirijorul Tiberiu Soare.

09
/04
/14

A fost numită „Sarah Bernhardt a teatrului de operă”. Cu ochi de smarald, trup de felină și un farmec scenic ce radia patos şi rafinament, Virginia Zeani a electrizat publicul de operă de pe patru continente şi n-a uitat niciodată să spună că, la origine, este româncă.

09
/04
/14

Reputaţia sonorităţii inegalabile a viorilor Stradivarius, instrumente muzicale italiene fabricate în urmă cu 300 de ani, este serios afectată de un test realizat de violonişti cu reputaţie mondială, care au preferat, în majoritatea lor, sonoritatea oferită de instrumentele moderne.

09
/04
/14

De la New York la Reghin, de la Sankt Petersburg la Tecuci și Lisabona. Horia Mihail e un pianist călător, gurmand și curios, care n-ar spune nu nici unui loc de pe lume. Zilele astea se află într-un turneu al cărui nume îi vine mănușă: „Pianul călător”.

01
/04
/14

Grupul Trei parale se pregătește de lansarea unui nou proiect. Gândit în urmă cu mulți ani, anunțat de vreo 3-4, muncit mai ales în ultimii doi, programul Ciobanul care și-a pierdut oile este gata de a fi prezentat. Lansarea va avea loc în duminica de Florii, 13 aprilie 2014, de la ora 19.00, la Sala Arcub.

31
/03
/14

Vineri, 4 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Radio îşi dau întâlnire doi valoroşi artişti români – dirijorul Cristian Măcelaru, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia şi violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi cel care deţine din 2007 dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.