Roberto Alagna spune că acuzaţiile aduse de Angela Gheorghiu sunt defăimătoare şi nu au o bază reală
https://www.ziarulmetropolis.ro/roberto-alagna-spune-ca-acuzatiile-aduse-de-angela-gheorghiu-sunt-defaimatoare-si-nu-au-o-baza-reala/

Tenorul Roberto Alagna a declarat că acuzaţiile de violenţă domestică pe care fosta sa soţie Angela Gheorghiu i le-a adus în publicaţia The Independent nu au o bază reală şi sunt defăimătoare, artistul precizând că avocaţii săi se ocupă de această situaţie.

Un articol de Corina Vladov|5 iulie 2013

Tenorul Roberto Alagna a declarat că acuzaţiile de violenţă domestică pe care fosta sa soţie Angela Gheorghiu i le-a adus în publicaţia The Independent nu au o bază reală şi sunt defăimătoare, artistul precizând că avocaţii săi se ocupă de această situaţie.

„Acuzaţiile de violenţă conjugală publicate într-un articol apărut în ediţia de marţi a publicaţiei The Independent şi care au fost preluate intens de presa din toată lumea sunt fără fundament şi defăimătoare. Din acest moment, situaţia este în mâinile avocaţilor”, a anunţat Roberto Alagna pe pagina sa oficială de Facebook.

De asemenea, pe pagina de Facebook a lui Alagna, este menţionat faptul că avocaţii artistului vor acţiona în acest caz atât în Franţa, cât şi în Marea Britanie.

Angela Gheorghiu a declarat într-un interviu acordat publicaţiei The Independent şi publicat pe 2 iulie că a fost victima violenţei domestice timp de mai mulţi ani, că fostul ei soţ, tenorul Roberto Alagna, a fost violent cu ea chiar în faţa familiei ei, iar uneori soprana nu putea cânta din cauza acestor abuzuri.

„Această mărturisire va şoca iubitorii de operă din lumea întreagă, deoarece Gheorghiu şi Alagna, care au divorţat recent, erau văzuţi ca fiind cuplul de aur al operei”, a scris The Independent.

Alagna este unul dintre cei mai apreciaţi tenori din lume, Gheorghiu, este, de asemenea, un star al operei mondiale. Ea va interpreta rolul titular în spectacolul „La Rondine”, care va avea premiera la Covent Garden, în Londra, vineri.

Atunci când Gheorghiu s-a căsătorit cu tenorul, în 1996, povestea lor plină de pasiune a ţinut primele pagini ale publicaţiilor de gen. Au cântat împreună atât pe scenă, cât şi în înregistrări. Cu o relaţie tumultuoasă, Gheorghiu şi Alagna au fost consideraţi, scrie The Independent, „Posh şi Becks ai operei (Victoria şi David Beckham, n.r.)”.

Citiţi şi: Angela Gheorghiu a fost victima violenţei domestice timp de mai mulţi ani

La începutul acestui an, Angela Gheorghiu a anunţat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că va divorţa de Roberto Alagna. „Am fost foarte înţelegătoare cu Roberto în ceea ce priveşte această chestiune, pentru că, altfel, în Franţa (unde locuieşte tenorul), acest lucru ar fi o mare problemă pentru el”, a declarat soprana pentru The Independent.

„În România, am vrut ca relaţia noastră să se termine cât mai repede posibil. Semnezi câteva foi şi «ciao, arrivederci». Pentru că nu am vrut să am o relaţie cu un asemenea om”, a spus artista.

Angela Gheorghiu: „Roberto Alagna era violent“

„Sunt lucruri pe care le accepţi în viaţă de la bărbatul tău, dar nu am vrut să continuu să trăiesc cu ideea că bărbatul de lângă mine este violent. Basta! Am spus tot ce puteam spune, am făcut tot ce era de făcut, până în ultimul moment. Mi-am spus mie însămi că nu este adevărat, că nu pot accepta că aşa ceva mi se întâmplă… acum accept şi gata. Un asemenea om nu se va schimba niciodată”, a adăugat soprana română pentru The Independent.

„Era violent şi în faţa familiei mele şi în faţa familiei lui. Eu am trecut prin lucrurile acestea. Este pagina cea mai neagră din povestea vieţii mele. Ani de zile am refuzat să cred, am spus că va fi bine… lucruri pe care ţi le spui mereu. Dar este ca o boală. Chiar dacă eşti cel mai furios om din lume, să îţi loveşti soţia… este imposibil. Să faci asta în faţa tatălui tău, în faţa fratelui tău şi ei să nu spună nimic? Aşa a fost viaţa mea”, a mărturisit soprana română.

„La început, când eşti tânăr şi plin de energie, te simţi prost. Plângi şi cânţi, cânţi şi plângi. Mă gândeam că poate plâng mai mult decât cânt. Într-o zi, mi-am spus că nu mai pot cânta. Eram atât de obosită din cauza plânsului şi a ţipetelor, eram complet kaput. Pentru mine, soluţia a fost să nu mai cântăm împreună”, a adăugat Angela Gheorghiu.

Soprana a povestit că, în prima parte a relaţiei sale cu Alagna, a văzut doar ce voia să vadă. „Oamenii din jurul meu, colegii îmi spuneau «Ai grijă». Dar pur şi simplu am vrut să fiu cu Roberto. Am divorţat de primul meu soţ pentru el. Când eşti îndrăgostit, eşti complet orb. Şi nu ştii, nu vrei să ştii nimic”, a spus artista.

„Acum sunt diferită. În ziua în care am acceptat că trebuie să divorţez de Roberto, sunt sigură că adevărata mea persoană a ieşit la suprafaţă. Nu pot să mă mai prefac. M-am prefăcut prea mult şi am suferit prea mult. Basta. Acum este timpul să fiu cinstită cu mine”, a spus soprana.

Foto: Cory Weaver/Metropolitan Opera

10
/03
/14

Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, la cea de-a 24-a ediţie, este provocarea lansată spectatorilor de Orchestrele şi Corurile Radio România, la Sala Radio. Marşul nupţial şi întreaga partitură a lui Felix Mendelssohn - Visul unei nopţi de vară, acordeonistul Richard Galliano cântând Anotimpurile lui Vivaldi şi pe cele ale lui Piazzolla şi multe alte evenimente speciale, în perioada aprilie-iunie 2014, la Sala Radio.

06
/03
/14

Premiera spectacolului de operă Don Pasquale (versiune adaptată pentru micii spectatori) este surpriza lunii martie pe scena bucureşteană. Prima reprezentaţie va avea în data de 10 martie (orele 11.00 şi 13.00) şi va fi urmată de spectacole în zilele de luni (17, 24, 31) şi marţi (11, 18, 25) ale lunii martie, de la orele 11.00 şi 13.00.

04
/03
/14

„Simfoniile mele reprezintă conţinutul întregii mele vieţi; am cuprins în ele toată experienţa şi suferinţă mea”, spunea unul dintre marii compozitori ai tuturor timpurilor, Gustav Mahler. Vineri, 7 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, publicul bucureştean va putea asculta simfonia a II-a de Mahler, a căărei premieră a avut loc în 1895, la Berlin, la pupitrul celebrei orchestre a Filarmonicii din Berlin aflându-se compozitorul însuşi.

28
/02
/14

La prima vedere, am putea gândi că este o nepotrivire: cum ar putea să sune arii franceze cu un peruan, Simfonia Alpilor cu o orchestră japoneză şi simfoniile lui Robert Schumann cu dirijorul Yannick Nezet Seguin decât, să spunem, nepotrivit? În 3 martie se lansează la nivel internaţional aceste albume semnate de extra-europeni care oferă însă versiuni de referinţă pentru repertoriul european.

28
/02
/14

Sâmbăta, 1 Martie, “de la orele 19 si ceva, spre 20.00, cant despre urzici patimase, spanac inrourat de sentimente, loboda cu inima, soare instabil, mugurasi, depresie, anxietate...”, spune Maria Raducanu, care vă invită să o vedeţi şi să o ascultaţi pe scena Teatrului de Artă Bucureşti.

28
/02
/14

Din cartea scrisă de soţia sa, Romola de Pulszki, aflăm că marele balerin rus s-a născut la 28 februarie 1890, la Kiev, oraşul cu patru sute de biserici, într-o familie de dansatori de origine poloneză.

27
/02
/14

Asist la o lecție de profesionalism artistic, ce seamănă prea puțin cu o repetiție, fiind mai degrabă un concert în toată regula, fără lumini și public. Artistul este Ștefan Bănică. Alături de el sunt cele două trupe ale sale, The 50`s şi Rock n roll band, iar repetiţiile sunt dedicate concertelor sale acustice, din data de 7 și 8 martie, de la Circul Globus.

27
/02
/14

Februarie 2014. Zi frumoasă de iarnă nedefinită. Pași adunându-se în sala ce avea să devină pentru aproape două zile cuib de gânduri și rânduri. Și muzică plină de tumult, pasiune și îndemn către meditație. Întrebări și lacrimi.

26
/02
/14

Universitatea de Arte "George Enescu" şi Colegiul National de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi au încheiat editţia a XVI a a Colocviului Naţional de Muzicologie, eveniment ce a avut ca tematică Arta sonoră şi interdisciplinaritatea.