Rodica Lazăr, actriță: „Actorii văd lucrurile într-un mod special“
https://www.ziarulmetropolis.ro/rodica-lazar-actrita-actorii-vad-lucrurile-intr-un-mod-special/

Actriţa Rodica Lazăr este un buchet de energii multinuanţate. Privirea ei azurie este într-un contrast perfect cu timbrul pregnant al vocii ei. Ai putea vorbi la nesfârşit cu actriţa, despre meseria ei, despre începuturi, despre continuări şi despre perserverenţa pe care trebuie să o conţii pentru evoluţia profesională.

Un articol de Judy Florescu|13 iunie 2014

Cineva mi-a spus că actorii au sporuri de muncă grea. „De ce e așa de grea munca asta de actor?” s-ar întreba oricine nu știe ce înseamnă pregătirea pentru un rol, dar mai înainte lupta care se dă pentru a obține un rol, fie el în film sau în teatru, și apoi supraviețuirea acelui spectacol nou în fața unui public aproape deloc îndrumat către teatru.

Rodica Lazar explică de ce practică această meserie plină de provocări.

Judy Florescu: Care a fost prima întâlnire din viața ta, cu teatrul?

Rodica Lazăr: Prima piesă de teatru pe care am văzut-o era „Nota zero la purtare“, la Casa de cultură din Onești.

Ce anume din acel spectacol te-a impresionat atât de mult încât să zici „Și eu vreau să fiu pe scenă!“?

Nu cred că am ales meseria datorită acelui spectacol. Multă vreme am crezut că voi fi scriitoare sau ziaristă, apoi pur și simplu am simțit nevoia să mă duc să mă înscriu la cercul de teatru din Onești. Aveam o memorie foarte bună. Știam toate serbările pe de rost. Îmi plăcea să zic tot, să fac tot.

De la Onești ai venit în București. Cum a fost schimbarea de la provincie la capitală?

M-am adaptat destul de repede. Țin minte că după aceea m-am dus acasă la Onești după ceva vreme și mi-am dat seama că îmi lipseau zgomotul, gălăgia, tramvaiele care huruiau.

Sunt un om care se adaptează destul de ușor. Într-adevăr, într-o primă fază îmi lipsea verdeața, dar asta pentru nu descoperisem încă locurile cu verdeață din București.

Eu te-am văzut prima dată în 2007, în spectacolul „Crimă și pedeapsă“. Cum a fost reluarea acestui spectacol?

Cred că ne-am bucurat toți de reluarea spectacolului, de reîntâlnirea cu Yuri Kordonsky, pe care îl adorăm. S-a schimbat distribuția – în rolul lui Sorin Leoveanu a intrat Marian Râlea.

Cum e să lucrezi cu Yuri Kordonsky?

Ne conducea pas cu pas spre ceea ce devenea spectacolul. Am început cu tot felul de exerciții de concentrare, aparent neavând legătură directă cu un text atât de greu, puternic, important.

De la niște simple exerciții de concentrare am înaintat spre niște exerciții de improvizație, făcute la un moment dat pe nepregătite. Și, pe neștiute, pe nesimțite, îți dădeai seama că ai intrat, de fapt,  în construirea unei scene. Poate părea teoretic, dar chiar așa s-a întâmplat.

Începeam să ridicăm o scenă și ne dădeam seama că exercițiile de improvizație făcute mai devreme ne pot ajuta. De fapt, ele nu fuseseră făcute întâmplător, ci reprezentau efectiv intrarea în scenă. Textul a fost foarte bine desfăcut, totul a fost foarte bine discutat.

Cred că toți visam „Crimă și pedeapsă“ în perioada aceea. Cred că toți umblam cu romanul în genți și ne raportam mereu la roman. A fost o muncă foarte intensă, care ne-a sudat ca grup.

La Teatrul Bulandra joci și în Lear(a). 

Știi că eu nu-i zic niciodată Lear(a)? Mă încăpățânez să-i zic Lear. În primul spectacol cu Andrei Șerban lucrasem rolul Edmund. Iar în varianta aceasta am fost Goneril. Toată acomodarea mea cu felul lui de a lucra se consumase deja la prima montare, de aceea, la cel de-al doilea spectacol ne-am înțeles foarte bine.

Rodica Lazar

Rodica Lazăr, într-o scenă din spectacolul „În parc“

Au fost momente în care ai vrut să te lași de teatru în timpul repetițiilor?

Nu, nu mi-a venit niciodată să mă las de teatru în timpul repetițiilor. Niciodată nu mi-a trecut prin cap să mă las de teatru doar pentru că repetițiile au fost foarte dure.

Poate că-ți vine să pleci din proiectul ăla, dar să te lași de teatru mi se pare un pic cam dramatic.

Dacă ești angajat într-un teatru de stat ai mai multe obligații?

Cred că dacă ești angajat într-un teatru, trebuie să-ți asumi chestia asta și să-ți asumi inclusiv faptul că la un moment dat te-ai putea trezi distribuit într-un proiect în care nu-ți face plăcere sau într-un rol pe care nu vrei să-l faci, pe care nu ți-l dorești, pentru care nu simți nicio chemare.

Și atunci, trebuie să optezi. Nu cred că un regizor te poate obliga să lucrezi cu el dacă tu nu-ți dorești. Ori îți dai demisia, ori găsești în tine resurse de a face rolul acela.

Care crezi sunt punctele slabe ale teatrului de cafenea?

Într-o cafenea unde oamenii pot fuma sau pot bea diverse licori există riscul ca tu, ca actor, să riști să faci niște lucruri pe care nu le-ai face chiar și în cel mai comercial spectacol într-un teatru de stat.

Cred că poți face teatru oriunde, dacă ai ceva de zis. Asta mi se pare esențial – să ai ceva de zis, nu niște poante, nu niște mizerii, ca să râdă toată lumea. Cred că lumea râde și la lucruri mai deștepte, nu doar la grosolănii și mitocănii.

Teatrul te solicită diferit față de film?

Nu cred că mă solicită diferit. Mi se pare că mă implic la fel de tare și atunci când fac teatru și atunci când fac film. Eu sunt aceeași în momentul în care îmi fac meseria cu mare plăcere și cu mare drag și sunt recunoscătoare pentru asta. Din când în când îmi aduc aminte să fiu recunoscătoare. Am învățat asta în ultima vreme.

Când ai ocazia să-ți faci meseria, eventual așa cum îți dorești, trebuie să-ți aduci aminte să fii și recunoscător pentru asta. Cam uităm asta. Avem tendința să ne dorim să ajungem undeva și când am ajuns acolo să începem să criticăm, să discutăm tot.

Consideri că teatrul te face să fii mai creativ, având în vedere că ești mereu în fața unui public?

Sunt sigură că te face mai creativ, mai atent la viața din jur.

Cum îți alimentezi această creativitate?

Habar nu am. Îmi place să observ oameni, să citesc, să mă uit la filme, să vorbesc cu oameni. Nu cred că actorii fac ceva special, cred că pur și simplu văd lucrurile într-un mod special.

Cred că sunt mai atenți pe stradă, mai atenți la oameni, mai atenți în momentul în care citesc o carte sau atunci când văd un film. Cred că au o atenție un pic mai specială sau un anumit fel mai special de a se raporta la realitate.

Rodica Lazăr joacă în spectacolele „Crimă și pedeapsă“ la Teatrul Bulandra, Sala Studio Space și în comedia „În parc“, scrisă și regizată de Radu Iacoban la Godot Cafe, str. Blănari nr 14 și care are o reprezentație sâmbătă, 14 iunie, de la ora 22.00.

Foto cu Rodica Lazar – Facebook



30
/04
/14

Gabriel Coveșeanu a absolvit Facultatea de Teatru la UNATC, în 1996. Apoi s-a supus unui test: va fi în stare să facă altceva, în afară de actorie, în vremuri nesigure pentru artă? După ce a absolvit un master, la ASE, cu note mari, concluzia fericită a fost „Da“. Și totuși, soarta a făcut ca el să rămână în profesia pe care și-a ales-o cu inima, nu cu rațiunea.

26
/04
/14

Este actriţă la Teatrul „Constantin Tănase” şi profesor de actorie la Universitatea Hyperion. A absolvit două facultăţi, a publicat trei cărţi de bucate şi este la a doua soacră. Adriana Trandafir, care împlinește 58 de ani pe 26 aprilie, vorbește despre oamenii și locurile care i-au influenţat viaţa.

22
/04
/14

Coregraful şi dansatorul Gigi Căciuleanu a intrat în jocul propus de Ziarul Metropolis şi a alcătuit alfabetul propriei vieţi. Pornind de la fiecare literă din alfabet, el a ales cuvintele cheie care definesc cele mai importante momente din viaţa lui.

11
/04
/14

Actorul Florin Zamfirescu împlineşte 65 de ani, pe 12 aprilie. E un moment în care îşi priveşte viitorul în ochi şi se vede jucând. Se vede chiar şi însurat, cu o doctoriţă. Şi se mai gândeşte şi la sănătate, şi la roluri, şi la cei 42 de ani în teatru, ca actor şi ca profesor.

09
/04
/14

De la New York la Reghin, de la Sankt Petersburg la Tecuci și Lisabona. Horia Mihail e un pianist călător, gurmand și curios, care n-ar spune nu nici unui loc de pe lume. Zilele astea se află într-un turneu al cărui nume îi vine mănușă: „Pianul călător”.

10
/03
/14

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Marcel Ţop este regizorul cameleon. Montează pe scena Operei Române, a Teatrului de Comedie, în ţară, sau în underground, cu aceeaşi plăcere şi dăruire, nu se repetă şi nu trece neobservat! Se reinventează cu fiecare spectacol pe care îl montează, pentru că, așa cum îi place să-l citeze pe Peter Brook „în teatru, diavolul e plictiseala!”

13
/02
/14

Care e diferența între muzica vie și cea pe care o auzim la radiourile comerciale? Ce înseamnă jazz a cappella și cum s-au lansat Sarmalele Reci ,,ca în brânză”, acum aproape 20 de ani? Povestește Zoltán András, fondatorul grupului Jazzappella.

30
/01
/14

Daniela Nane joacă în două spectacole, la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City, Bucureşti: „O noapte furtunoasă“ (premiera sâmbătă, 1 februarie, de la ora 19.00) şi „Black & White” (pe 8 februarie, de la ora 19.00).