S-a lansat trailerul oficial al filmului Utoya
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-lansat-trailerul-oficial-al-filmului-utoya/

S-a lansat oficial trailerul filmului Utøya – 22 iulie. Este un trailer neobişnuit, după cum veţi vedea, din respect pentru victimele masacrului şi a apropiaţilor acestora, producătorii hotârând să nu folosească imagini din film în scopuri publicitare.

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2018

Utoya – 22 iulie urmăreşte prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile în cursul cărora extremistul de dreapta a urmărit şi împuşcat tinerii prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo.

La 7 ani de la atacul care a şocat Norvegia și întreaga lume, Erik Poppe aduce pe ecrane povestea tinerilor care au înfruntat teroarea, confuzia și durerea zilei de 22 iulie 2011. Scris din mărturii și fapte cunoscute, creat în urma unui dialog cu mare parte din supraviețuitori și filmat într-o singură plan-secvență, filmul reface în timp real atmosfera aproape sufocantă a masacrului.

Arătat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2018, în cadrul competiției internaționale, filmul a avut un puternic impact atât în rândul spectatorilor, cât şi al presei internaţionale. Utøya – 22 iulie va rula în cinematografele din România începând cu data de 17 august.

La 7 ani distanță, Bad Unicorn, cu sprijinul Ambasadei Norvegiei la București și în parteneriat cu Editura Art și Fundația Estuar organizează un eveniment caritabil în memoria victimelor masacrului.

Filmul Utøya – 22 iulie va putea fi vizionat în avanpremieră la București duminică, 22 iulie, începând cu ora 21,30 la Merlock (Strada C.A. Rosetti Nr. 37).

După film, spectatorii sunt invitați la o dezbatere cu jurnalista Iulia Popovici și psihologul Adrian Socol despre contextul și urmările atacului din Norvegia, sănătate mintală, tragedie colectivă și recuperarea post traumatică.

În cadrul evenimentului va avea loc o prezentare a cărții „Unul dintre noi – Povestea lui Anders Breivik și a masacrului din Norvegia”, cartea jurnalistei Åsne Seierstad, tradusă de Simina Răchițeanu la Editura Art și disponibilă pe site-ul editurii.

Biletele pentru evenimentul din 22 iulie s-au pus în vânzare prin rețeaua Eventbook. Prețul unui bilet este de 20 de lei. Toți banii încasați din vânzarea biletelor vor fi donați către Fundația Estuar.

Foto: Utoya – Bad Unicorn

 

18
/12
/14

Trei documentare istorice care conservă o bucată vie a românilor vor încheia proiectul inițiat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart, “Baricada Culturală”. Documentarele cu temă comunistă semnate de Andrei Ujică și Sinisa Dragin vor fi difuzate în regim live streaming în zilele de 18, 22 și 23 decembrie, începând cu ora 22:00 pe radioromaniacultural.ro.

18
/12
/14

Filmul "Ida", regizat de cineastul polonez Pawel Pawlikowski, a fost recompensat miercuri cu premiul LUX pe 2014, decernat de Parlamentul European în cadrul unei sesiuni extraordinare a forului european, organizată la Strasbourg.

16
/12
/14

14 dintre cele mai premiate, apreciate și discutate filme care au marcat ultimul an vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Selecția include titluri semnate de cineaști precum Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

11
/12
/14

La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, ICON production lansează pe DVD unul dintre cele mai premiate documentare românești din toate timpurile, "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" de Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă”, după cum titra publicația „Washington Post”.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

09
/12
/14

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF dă startul celei de-a cincea ediții miercuri, pe 10 decembrie. BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate cu aur în 2014 la Berlinale, Locarno și Clermont-Ferrand – Golden Shorts, care va fi proiectat vineri, de la ora 23:00, la CinemaPRO. TAPROBANA, NOAH, AS LONG AS SHOTGUNS REMAIN și ABANDONED GOODS vor fi difuzate în premieră în România.