S-au pus în vânzare biletele și abonamentele pentru Festivalul KamerArt Experience!
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-au-pus-%c3%aen-v%c3%a2nzare-biletele-%c8%99i-abonamentele-pentru-festivalului-kamerart-experience/

Prima ediţie a Festivalului KamerArt Experience se apropie de start. Imediat după terminarea Festivalului Enescu, între 26 şi 29 septembrie, Asociaţia KamerArt organizează un eveniment de anvergură.

Un articol de Petre Ivan|12 septembrie 2019

Cu un concept curajos, acela de a traduce muzica prin alte arte, și într-un spațiu total atipic pentru muzica clasică, peste 30 de tineri artiști vor contribui la conceperea celor patru spectacole din festival. Ultimul etaj al Plant Village, un fost service RATB, va deveni gazda unuia dintre cele mai ambițioase proiecte culturale ale momentului. Publicul se va putea bucura și de mai multe expoziții ce vor fi amplasate pe rampele de acces pe care cândva circulau mașini.

În cele patru spectacole, muzica, dansul contemporan, teatrul și artele vizuale vor merge în tandem în încercarea de a oferi publicului o experiență cât mai autentică. Cei 16 instrumentiști invitați, studenți sau absolvenți a opt universități de renume din Europa, se vor împărți în patru formații camerale și vor bucura publicul cu lucrări deja consacrate în lumea muzicii, dar și cu compoziții contemporane cântate în premieră absolută. Printre artiștii invitați se numără inclusiv un artist de Hip-Hop ce se va transforma în scenarist. De asemenea, publicul va avea ocazia să întâlnească și să confrunte arta virtuală cu ajutorul unui joc video dedicat telefoanelor mobile ce va spune povestea lui Bela Bartok într-un mod cu totul neașteptat. Alte două performence-uri vor fura privirile spectatorilor prin dans și arte vizuale.

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate din rețeaua bilete.ro, studenții, elevii și grupurile de minim 5 având o reducere de 40%.

Programul festivalului:

Trio Moldo Crescendo, format din Dan-Iulian Druțac, Constantin Borodin și Marcel Lazăr, va deschide festivalul cu o lucrare compusă de Sebastian Androne, compozitor și masterand la Zürich University of the Arts, secția muzică de film . În a doua parte a spectacoului publicul va putea să vadă muzica din două perspective. Sculptorul Ovidiu Toader va modela și pictorul Dumitru Glodeanu va picta, totul întâmplându-se live, în timp ce pe scenă vor răsuna acordurile celui de-al doilea Trio “Elegiac” al lui Sergei Rachmaninoff. Tot în prima zi de festival va fi lansat jocul “The search of Bela Bartok”.

Experiența spectatorilor ce vor lua parte la cel de-al doilea spectacol va începe încă de acasă. Creatorii jocului au tradus “Contrastele” lui Bela Bartok printr-o poveste, iar publicul va avea ocazia să ajungă într-o lume fantastică, povestea finalizându-se în sala de concert când Cristian Sandrin, Radu Greluș și Sabin Penea vor interpreta lucrarea lui Bartok. Totuși, nici în această seară nu vor lipsi premierele. Unde începe muzica și unde se termină mișcarea? De unde vine sunetul? Unde se termină corpul actorului și de ce vocea lui sună precum coarda unui pian? Acestea sunt numai câteva dintre întrebările pe care compozitoare Sânziana Dobrovicescu le va ridica la fileu publicului. Pe scenă va apărea și actrița Daciana Voinescu care, împreună cu interpreții vor îndemna publicul să reflecteze asupra spațiului contemporan printr-o lucrare ce aparține genului teatrului instrumental.

Pentru cea de-a treia seară, Oza (Octavian Gheorghe), membru al formației rap Steleverzi, a fost provocat de către organizatori să scrie un scenariu de teatru sub forma unui one woman show  în care muzica și teatrul să se afle într-o simbioză perfectă. Astfel, Elisa Pîrvan, proaspăt absolventă a U.N.A.T.C., va avea drept coloană sonoră muzica Cvintetului lui Alfred Schnittke, interpretat de Nicolae Dobrovicescu, Andrei Radu, Sorin Spasinovici, Izabela Ghergu și Daria Tudor. Spectacolul va debuta cu lucrarea “Experience”, compusă de Eduard Boboia, cunoscut și pentru muzica din documentarul SW!M.

29 septembrie, ultima zi de festival, va debuta cu lucrarea tânărului Mihai Codrea. Cum ar arăta oare un desen care să reiasă din cele trei puncte unite pe o hartă? Ei bine, desenul nu o să fie făcut din linii și puncte, ci prima oară din sunete. Festivalul se va încheia cu muzica lui Sergei Prokofiev. Coregrafa și dansatoarea Cristina Liliendfild a conceput un spectacol de dans pentru Cvintetul în sol minor al celebrului compozitor rus, mai exact: vioară, violă, contrabas, clarinet și oboi. Afișul va fi completat de cinci dintre cei mai importanți membri ai Orchestrei Române de Tineret: concert maestrul orchestrei – Radu Dunca, șefii de partidă de la violă și contrabas – Georgiana Bordeianu, respectiv Daniel Dumitrană, dar și de doi instrumentiști ce ocupă foarte des postul de prim oboi repectiv prim clarinet – Doris Iorga și Andrei Văleanu.

*Eveniment cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

03
/02
/20

Bogdan Mezofi, solistul trupei clujene de rock alternativ Grimus, vorbește într-un interviu în formă de alfabet despre prima piesă pe care a compus-o, despre lucrurile care contează și oamenii pe care îi admiră.

31
/01
/20

Televiziunea Română oferă telespectatorilor săi, în prime time, un program premium, în exclusivitate pentru România: cel mai mare eveniment muzical de televiziune al anului din Italia, Sanremo 2020, se vede live, între 4 şi 8 februarie, de la ora 22.00, la TVR 1.

29
/01
/20

Duoul american Beacon concertează în premieră la București, joi 30 ianuarie, de la ora 20, la Control Club. Proiectul originar din Brooklyn, ce îmbină cu succes muzica electronică și influențele R&B, vizitează România la finalul unui turneu european de promovare a albumului Gravity Pairs.

27
/01
/20

OAMENII MUZICII Pe 27 ianuarie în 1901 pleca din această lume unul dintre creatorii cei mai mari ai istoriei muzicii: Giuseppe Verdi. El continuă să impresioneze și astăzi prin măiestria cu care a creat povești muzicale extrem de complexe, capabile deopotrivă să amuze, să emoționeze, să întristeze și să pună publicul pe gânduri.