Să vorbim despre bullying!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sa-vorbim-despre-bullying/

În cadrul Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureşean, elevii Liceului Teoretic Decebal au prezentat vineri, 9 iunie, la Teatrul Metropolis, spectacolul „Pantofii Sarei”, care abordează o temă mai actuală ca oricând – cum ne raportăm la tot ce ţine de bullying.

Un articol de Alina Vîlcan|11 iunie 2022

Spectacolul „Pantofii Sarei”, adus de trupa de teatru a Liceului Decebal pe scena Sălii „Olga Tudorache” de la Metropolis în cadrul proiectului educațional Vocea Teatrului Bucureștean, are meritul de a pune în discuție un subiect cât se poate de important astăzi, mai ales la vârsta adolescenței – comportamentul umilitor, ostil, de excludere la adresa cuiva, de regulă a unor colegi de clasă, de școală, dar nu numai.

Este și cazul Sarei, căreia colegii țin să îi ofere în dar o pereche de pantofi uzați, găsiți într-un tomberon. Deși nici măcar nu este ziua Sarei. Însă altcineva i-a creat elevei silitoare un cont pe o rețea de socializare alegând ziua aceea ca dată de naștere. Cum reacționează simpatica liceană la vederea cadoului? Cine îi ia apărarea? Cum reacționează diriginta clasei aflând ultima boacănă a elevilor săi? Ce soluții va găsi aceasta pentru a face posibilă buna înțelegere în clasă?

„Pantofii Sarei” abordează o temă de actualitate, care nu ar trebui ignorată – chestiunea bullying-ului, un fenomen întâlnit probabil dintotdeauna, mai ales la vârste fragede, despre care însă până nu demult s-a vorbit prea puțin. Faptul că trupa Liceului Decebal a ales să îi dedice spectacolul său din Festivalul Vocea Teatrului Liceal Bucureștean, desfășurat între 6 și 10 iunie, este remarcabil și ne dă speranța că tânăra generație va reuși să folosească din plin actul artistic pentru a transmite mesaje valoroase.

Mai multe detalii despre Festivalul Vocea Teatrului Bucureștean și despre spectacolele din cadrul evenimentului jucate la Teatrul Metropolis, aici.

Fotografii: Ziarul Metropolis, PROEDUS

13
/10
/13

Astăzi începe Astra film festival Sibiu, ediţia aniversară de 20 de ani. În deschidere, de la ora 19.00 va fi proiectat, în premieră în România, filmul „Google şi creierul mondial'' (foto sus), în prezenţa regizorului Ben Lewis, o privire în detaliu asupra modului necunoscut în care funcţionează cea mai puternică corporaţie din mediul online.

13
/10
/13

Gala de decernare a premiilor celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest a avut loc sâmbătă, 12 octombrie, la Cinema Elvira Popescu.

11
/10
/13

CRONICĂ DE FILM „Câinele japonez“, debutul foarte tânărului regizor Tudor Cristian Jurgiu, este un melanj îndrăzneţ de mai multe stiluri şi influenţe. Un film care se bazează pe o poveste simplă, o distribuţie rarefiată dar solidă şi un strop de melodramă într-un ambalaj minimalist.

10
/10
/13

Duminică, 27 octombrie, de la ora 19.00, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, organizează recitalul omagial “Verdi-Wagner: Corespondețe”, la care vor participa soprana Leontina Văduva și actrița Medeea Marinescu.

10
/10
/13

Asociaţia Caritas Bucureşti organizează poimâine unul dintre cele mai importante evenimente de solidaritate din România – „Un Milion de Stele“, un eveniment al familiei, al copiilor, al oamenilor cu suflet. Evenimentul va avea loc în București, în Parcul Herăstrău – (intrarea Charles de Gaulle), sâmbătă, 12 octombrie, începând cu orele 18.00.