Săli arhipline și public entuziast la Athenaeum Summer Festival – primul festival organizat de Filarmonica ”George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sali-arhipline-si-public-entuziast-la-athenaeum-summer-festival-primul-festival-organizat-de-filarmonica-george-enescu/

Miercuri, 7 iulie, în Sala Mare a Ateneului s-a încheiat prima ediţie a Athenaeum Summer Festival – un concept inovator şi modern ce a avut ca scop atragerea unei noi categorii de public dar şi fidelizarea celui deja existent printr-o serie de evenimente speciale care s-au bucurat un public numeros. Ultima seara de festival a adus în atenţia spectatorilor un eveniment special – concertul Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, alături de solistul Daniel Crespo – trompetă.

Un articol de Petre Ivan|7 iulie 2022

„Athenaeum Summer Festival este un festival care are două paliere distincte: unul este de a asocia clădirea Ateneului de Instituția Filarmonicii ”George Enescu, iar al doilea este publicul nou care poate nu a descoperit încă Filarmonica ”George Enescu” și obiectul activității sale. Oamenii vor descoperi că muzica este și pentru ei, că muzica este într-adevăr pentru toți. Este un pas pe care noi îl facem mai departe pentru publicul bucureștean și-I așteptăm cu drag.” – Marin Cazacu, Director General Filarmonica ”George Enescu”.

Prima ediție a festivalului s-a bucurat de un real succes și a reunit pe scena Ateneului Român alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii ”George Enescu” o serie de artiști de renume international. În cele 5 zile de festival publicul spectator a avut parte de un regal musical:

Ziua 1 – Concert simfonic al Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul bulgar Emil Tabakov, cu violonistul italian Vikram Sedona  în calitate de solist.
https://www.youtube.com/watch?v=jdds-AUQKhQ&ab_channel=FilarmonicaGeorgeEnescu

Ziua 2 – Concert pentru refugiații din Ucraina, cu soliști ai Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”: cvintetul de alamă, cvintetul de suflători de lemn  și  cvintetul de coarde. Violonista Natalia Pancec și pianista Adriana Toacsen  au interpretat Melodie de Myroslav Skoryk.
https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=ixTHZvOZ088&ab_channel=FilarmonicaGeorgeEnescu

Ziua 3 – Corul Academic al Filarmonicii „George Enescu”, coordonat de  Iosif Ion Prunner, alături de soliștii Celia Costea (soprană), Hector Lopez (tenor), Maria Bîldea (harpă) și Andrei Licareț, la pian au prezentat lucrări cunoscute semnate de Giuseppe Verdi, Alberto Ginastera,  Astor Piazzolla, Francis Poulenc, Ennio Morricone, Vangelis, Gabriel Fauré, Ariel Ramirez.
https://www.youtube.com/watch?v=bp3ju7G4IwE&ab_channel=FilarmonicaGeorgeEnescu

Ziua 4 – Athenaeum String Orchestra, condusă de dirijorul Tiberiu Soare, şi violonistul ceh Josef Špaček au adus în fața publicului celebrul ciclu, cu mare priză la public, Anotimpurile de Antonio Vivaldi, alături de nu mai puțin faimoasa Suita Carmen de Bizet/ Şcedrin.
https://www.youtube.com/watch?v=yzfP8BG2Ug0&ab_channel=FilarmonicaGeorgeEnescu

Athenaeum Summer Festival a debutat anul acesta la inițiativa domnului Marin Cazacu Director General al Filarmonicii ”George Enescu” din dorința de a crea noi punți de comunicare a muzicii către un public divers. Aflat la prima ediție, festivalul și-a atins scopul și s-a bucurat de un imens succes și promite că va deveni un eveniment anual de extremă importanță pentru lumea muzicală.

25
/06
/14

Primul festival din România care aduce muzica bună în parcurile orașului, Jazz in the Park, organizat la Cluj-Napoca, se pregătește intens pentru ediția a doua. Între 4 și 6 iulie, mii de iubitori ai jazz-ului sunt așteptați „să acapareze” Parcul Central.

25
/06
/14

De la Bruckner la Tina Turner…ar putea fi o cale lungă – şi totuşi nu e chiar aşa. Pentru că în mod poate ciudat, într-o singură săptămână se lansează în cadrul aceleiaşi mari case de discuri – Deutsche Grammophon – discuri care conţin şi muzica lui Bruckner, dar şi a Tinei Turner.

16
/06
/14

Vineri, 20 iunie (19.00), la Sala Radio, veţi avea plăcerea de a asculta, în interpretarea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO, una dintre simfoniile care au născut cele mai multe dezbateri ideologice: Simfonia a VII-a în do major – Leningrad, creaţie a compozitorului rus Dmitri Şostakovici.

14
/06
/14

Opera Naţională Bucureşti propune publicului, în 17 iunie, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de către tenorul Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, fiind invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert şi opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.

11
/06
/14

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa:

11
/06
/14

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni ai lumii la ora actuală, care a transformat acordeonul într-un instrument de prim rang, RICHARD GALLIANO soseşte la Bucureşti pentru un concert extraordinar alături de Orchestra de Cameră Radio, moment ce punctează închiderea stagiunii ansamblului.

09
/06
/14

Ce poate fi mai potrivit în primele zile de vară decât o imaginară călătorie muzicală către ,,Visul unei nopţi de vară”? La doar 17 ani, compozitorul romantic Felix Mendelssohn  a conceput o uvertură inspirată de celebra piesă de teatru a lui Shakespeare, urmată apoi de o suită pe care a definitivat-o cu puţini ani înainte de dispariţia sa. Lucrarea a devenit foarte cunoscută mai ales graţie celebrului Marş Nupţial, după ce, în 1858, marşul a fost interpretat la căsătoria Prinţesei "Vicky" (fiica reginei Victoria) cu Prinţul Friedrich al Prusiei.

09
/06
/14

În perioada 8 iunie - 2 iulie, Corul Naţional de Cameră Madrigal va susţine 4 concerte extraordinare în oraşele Baia Mare, Oradea, Târgovişte şi Iaşi. Evenimentele fac parte din programul turneului naţional de vară.