Saloanele SoNoRo – un nou episod, dedicat Rhapsodie Roumaine, disponibil online
https://www.ziarulmetropolis.ro/saloanele-sonoro-un-nou-episod-dedicat-rhapsodie-roumaine-disponibil-online/

Rhapsodie Roumaine este al doilea episod al seriei Saloanele SoNoRo şi reprezintă o amintire a unei înregistrări şi o îmbarcare într-o călătorie internaţională în care muzicienii ne ajută să descoperim frumuseţea câtorva dintre cele mai importante lucrări ale lui Enescu.

Un articol de Liliana Matei|12 aprilie 2022

Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuală (art.raiffeisen.ro) lansează cel de-al doilea episod al Saloanelor SoNoRo: Rhapsodie Roumaine, filmul înregistrării și lansării albumului Rhapsodie Roumaine de către Ensemble Raro, în anul aniversării Centenarului Marii Uniri. Episodul este disponibil spre vizionare din 11 aprilie, gratuit, pe art.raiffeisen.ro și va putea fi vizionat aici.

Saloanele SoNoRo este un proiect care poartă amprenta proaspătă și creativă a echipei SoNoRo și constă dintr-o serie de cinci filme despre muzică și muzicieni, fiecare dedicat unui subiect care ar fi putut să fie centrul unui salon muzical în alte timpuri, acum transformat într-un salon virtual.

Rhapsodie Roumaine este al doilea episod al seriei Saloanele SoNoRo și reprezintă o amintire a unei înregistrări și o îmbarcare într-o călătorie internațională în care muzicienii ne ajută să descoperim frumusețea câtorva dintre cele mai importante lucrări ale lui Enescu: „Rapsodia Română nr. 1” – într-un aranjament pentru cvartet cu pian și Sonata nr. 3 pentru vioară și pian „dans le caractère populaire roumain“, de o frumusețe unică și de o mare intensitate emoțională.

Episodul doi al Saloanelor SoNoRo, Rhapsodie Roumaine, invită în culisele înregistrării unui album care are în centru una dintre cele mai importante compoziții ale marelui compozitor român George Enescu. Albumul a fost înregistrat de către Gilles Apap – vioară, Alexander Sitkovetsky – vioară, Răzvan Popovici – violă, Bernhard Naoki Hedenborg – violoncel și Diana Ketler – pian și lansat printr-un turneu internațional în 2018, pe cele mai importante scene ale lumii, printre care Carnegie Hall, din New York sau Concertgebow, din Amsterdam.

În film se poate descoperi munca din spatele înregistrării unui album, însă și modul în care artiștii, fiecare provenind dintr-o cultură diferită, l-au perceput pe George Enescu și au relaționat cu muzica sa.

Printre lucrările care vor putea fi ascultate în film se numără:

George Enescu (1881-1955) – Romanian Rhapsody No. 1, în A major, Op.11, arnajament pentru cvartet de pian de Thomas Wally

Béla Bartók (1881-1945) – An Evening in the Village, pentru vioară și pian

George Enescu (1881-1955) – Sonata No. 3 pentru vioară și pian în A minor, Op.25 „dans le caractère populaire roumain”

Béla Bartók (1881-1945) – Duos for Two Violins, Sz.98, arnajament pentru două viole

Béla Bartók (1881-1945) – Dansuri populare românești, Sz.56 pentru vioară și pian

George Enescu (1881-1955) – Nocturne Ville d’Avrayen, pentru cvartet de pian

Raiffeisen Bank se implică de peste 20 de ani în sprijinirea artei și culturii românești, considerând că trebuie să-și aducă aportul la dezvoltarea României și în acest fel. Raiffeisen Art Proiect a fost primul program de mecenat din România și a sprijinit proiecte artistice din diferite zone de expresie, menite să deschidă cât mai multe căi de dialog între public și artiști. De-a lungul anilor, Raiffeisen Bank a ales să fie partener de tradiție al unor importante manifestări culturale românești: Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, Festivalul Internațional de Teatru Independent Undercloud, Jazz in the Park, Gala Premiilor Uniter, proiecte teatrale și turnee cu Teatrul Act și Asociația Goong. Raiffeisen Bank susține, de asemenea, proiecte care promovează patrimoniul cultural al României, printre care Via Transilvanica și Cronicarii Digitali.

Platforma culturală online Raiffeisen Art Proiect -Stagiunea Virtuală a fost lansată în luna iunie 2020, cu intenția de a crea un hub cultural online, unde legătura dintre artiști și public să poată continua, în pofida restricțiilor impuse de pandemie. Până în prezent, 150 de proiecte culturale au putut fi urmărite pe platforma Raiffeisen Art Proiect în cele patru secțiunii: Teatru, Muzică, Explorator și Conversații. Platforma a fost urmărită de peste 250.000 de spectatori virtuali din România, dar și din alte țări, ca SUA, Germania, Olanda, Danemarca, Finlanda, Austria, Franța etc.

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieții culturale romanești și a inclus scena muzicală românească într-o rețea de festivaluri europene de înaltă ținută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel și Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (16 ani), SoNoRo-Interferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (15 ani), SoNoRo On Tour (14 ani), SoNoRo Arezzo (11 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (9 ani) și SoNoRo Musikland – festival dedicat tradițiilor și patrimoniului arhitectural al zonei Haferland (3 ani). SoNoRo este membru al European Festivals Association.

27
/05
/14

Seria de evenimente aniversare ARCUB 18 ani se încheie pe 28 mai, cu un concert de swing, susţinut de Virgil Ianţu, alături de Bucharest Jazz Orchestra. Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB, începând cu ora 20.00. Intrarea este liberă.

26
/05
/14

Baletul e scump, spune povești siropoase și se adresează mai mult fetelor. Sunt câteva dintre miturile care ne țin departe de sala de spectacol. Corina Dumitrescu, de 20 de ani prim-solistă a Operei Naționale București, ne spune cum stau lucrurile în realitate.

26
/05
/14

După aproape 3 săptămâni de festival, EUROPAfest s-a încheiat pe 24 mai 2014 cu concertul de Gală aducându-i pe scena Teatrului Odeon pe cei mai buni muzicieni din cele două concursuri Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition "Dinu Lipatti" desfăşurate în cadrul festivalului în perioada 17-24 mai 2014.

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.