Salut voios de pionier – spectacol multimedia, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/salut-voios-de-pionier-spectacol-multimedia-la-sala-radio/

La comemorarea celor 25 ani de la evenimentele din decembrie 1989, CORUL DE COPII RADIO – sub bagheta dirijorului său, VOICU POPESCU – vă invită la un concert-spectacol multimedia cu totul inedit: „SALUT VOIOS DE PIONIER!”

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2014

Salut voios de pionier / Prin evenimentul programat duminică, 7 decembrie (19.00) la Sala Radio, ansamblul va propune un arc peste timp: micii membri ai ansamblului, născuţi după anul 2000, iau contact cu lumea copilăriei aşa cum au trăit-o şi au simţit-o părinţii lor, fenomenul istoric al pionierilor fiind o realitate comunistă care pentru mulţi tineri este doar o poveste.

Mai mult decât un concert, evenimentul este construit ca un spectacol multimedia complex: un repertoriu cuprinzător ce reuneşte 16 cântece pioniereşti, uteciste, de partid şi de patrie este îmbinat cu poezii scrise de copiii din epocă – jocuri/numărători şi colinde laice (din arhiva radio), un montaj de imagini cu ceremonialuri pioniereşti, defilări, spectacole omagiale (din arhiva TVR) şi amintiri din epocă relatate de cei doi prezentatori – actorii Delia Nartea şi Alexandru Conovaru.SALUT VOIOS

Dirijorul Corului, Voicu Popescu, declară despre concertul-spectacol pe care l-a construit:

„Evenimentul este conceput ca un contrapunct între universul ludic şi candid al copilăriei şi cel al tezelor ideologice ale perioadei comuniste. În montajul realizat prin mijloace multimedia se conturează un mozaic menit să readucă în memoria colectiva o pagină de istorie care s-a încheiat în decembrie 1989. Repertoriul ales este unul reprezentativ, reunind unele din cele mai cunoscute cântece de epocă: de drumeţie, de cravată, de steag, de muncă, de patrie, de partid etc.”

Printre piesele din program se numără  titluri ca E roşie cravata mea ca focul, Sînt pionier, Cântec de steag, Şoimii patriei, Cântec pionieresc de excursie etc.

Evenimentul se desfăşoară cu acompaniamentul la pian al Magdalenei Faur, iar aranjamentele muzicale sunt semnate de Ioan Dobrinescu.

Scenariul spectacolului a fost conceput de Valentina Leonte. Concertul se derulează cu participarea unei formaţii de alămuri – membri ai Orchestrei Naţionale Radio – şi percuţie uşoară.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Salut voios de pionier – orchestreradio.ro

18
/05
/16

Trei dintre formațiile muzicale Radio România – Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Corul Academic Radio participă şi în acest an la „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (SIMN) – ediţia 26 – derulată sub titlul “Limits… and Beyond!” (Limite… și dincolo de ele!).

17
/05
/16

O suită de evenimente de promovare a creației și personalității lui George Enescu, precum și a Concursului „George Enescu”, organizat în toamna acestui an, la București, vor avea loc la Institutul Cultural Român de la Varșovia pe data de 17 mai.

16
/05
/16

Dirijorul Vladimir Jurowski, noul director al Festivalului Internațional George Enescu, va avea, la inițiativa Institutului Cultural Român de la Viena, un dialog cu Ursula Magnes, coordonatoarea redacţiei muzicale a postului vienez radio klassik Stephansdom, pe 22 mai, începând cu ora 17.00, la Musikverein din Viena, în sala Horst Haschek Auditorium / Steinerner Saal.

14
/05
/16

Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la București pe extraordinarul pianist și dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit și veșnic tânăr – proiectele sunt multe și împlinirile pe măsură. Pe 11 martie 2016, sub semnătura lui Daniel Barenboim au apărut două discuri. Pe primul dintre ele evoluează ca pianist, pe al doilea ca dirijor.

12
/05
/16

Bucureștenii sunt invitați la două picnicuri cu muzică de Chopin pe 14 mai, în parcul Herăstrău şi pe 15 mai, în parcul Cişmigiu, începând cu ora 17.00, unde Horia Mihail însoţit de un pian de concert adevărat, pus la dispoziţie de Radio România, va poposi în foişoarele celor două parcuri şi va susţine două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB.

12
/05
/16

Sorin Zlat, unul unul dintre cei mai cunoscuți pianişti români de jazz, multipremiat la competiţii internaţionale precum Monaco, Lille – Franţa, Montreux – Elveţia, Vilnius - Lituania, Jacksonville – Florida, S.U.A., va cânta marți, pe 17 mai, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, în cadrul serii speciale de jazz lunare, alături de Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor.

11
/05
/16

Între 12 şi 21 mai fă-ţi loc în agendă pentru EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneşte jazz, blues, pop şi muzică clasică. Bucureștiul și Sibiul vor răsuna în acordurile a peste 300 de muzicieni din 43 de ţări - concerte, concursuri, workshop-uri, jam sessions şi evenimente neconvenționale.

11
/05
/16

În cadrul celui mai nou proiect muzical pe care l-a iniţiat şi lansat - 3D PRO’ECT- cunoscutul artist Emy Drăgoi va prezenta pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, vineri, 13 mai 2016, de la ora 19.00, un gen muzical cu o istorie şi un parfum aparte: „caravana Jazz Manouche – Omagiu Django Reinhardt&Stephane Grappelli”.

10
/05
/16

Duminică, 15 mai (17.00), ORCHESTRA DE MUZICǍ POPULARǍ RADIO, sub bagheta dirijorului ADRIAN GRIGORAȘ, vă invită la un concert dedicat solistului ION DRĂGAN, care va aduce folclorul oltenesc pe scena Sălii Radio împreună cu Grupul de copii „GORJEANCA” al Şcolii Populare de Artă - Târgu Jiu. 

10
/05
/16

Sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” vă invită la cea de-a VIII-a ediție a festivalului culturii indiene „NAMASTE INDIA”, ce va avea loc în perioada 15 mai - 30 iunie 2016, în trei dintre cele mai frumoase locaţii din București.

09
/05
/16

În cadrul celui mai nou proiect muzical pe care l-a iniţiat şi lansat - 3D PRO’ECT- cunoscutul artist Emy Drăgoi  va  prezenta pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, vineri, 13 mai 2016,  de la ora 19.00, un gen muzical cu o istorie şi un parfum aparte.