Salvador Dali – curiozități (esențiale)
https://www.ziarulmetropolis.ro/salvador-dali-stiati-ca/

După ce ajunge cel mai renumit artist al curentului suprarealist, Salvador Dali (11 mai 1904 – 23 ianuarie 1989) se vede vehement criticat de André Breton, pe motiv că spaniolul nu are o poziţie clară faţă de Hitler şi că nu se alatură mişcării de stânga a avangardiştilor. Exclus din sânul mişcării care l-a consacrat, Dali exclamă înfuriat: „Suprarealismul sunt eu!”.

Un articol de Petre Ivan|11 mai 2017

Două dintre ieşirile în decor şocante ale lui Dali au ţinut pagini ale marilor ziare.

Prima, cu ocazia unui bal mascat din New York, când pictorul s-a îmbrăcat precum răpitorul micului Lindbergh, în timp ce soţia sa, Gala, se costumase precum copilul răpit, în condiţiile în care uciderea băieţelului lui Lindbergh reprezentase o tragedie naţională în SUA la acea vreme.

A doua, inscripţia pusă de genialul pictor pe o lucrare expusă la Paris: „Uneori, mă distrează să scuip pe portretul mamei mele”. Inexplicabilă şi grosolană “glumă”, din moment ce se ştia că Dali o venerase pe mama sa, Felipa, care murise de cancer pe când el era adolescent.

În copilărie atât de mult m-am crezut geniu, încât până la urmă am şi ajuns – Salvador Dali

În 1939, fostul său bun prieten, André Breton, îi va găsi lui Salvador Dali anagrama care îl caracteriza total –  „Avida Dollars”.

Dali a publicat în decursul vieţii aproximativ 3.000 pagini şi a făcut ziaristică – a editat ziarul «Dali-News, tipărit timp de 40 de ani la New York.

Într-un interviu pentru Paris Match, apărut după ruptura cu lumea, Dali explica relaţia sa cu Picasso: «El mi-a fost un adevărat tată. M-a hrănit, mi-a dat poziţie socială, mi-a împrumutat bani ca să călătoresc în America, pe care nu i-am restituit în întregime. Mergeam să-l văd de douaă ori pe lună, când locuia pe strada La Boesa. Îmi recita poeziile sale foarte frumoase. Era în timpul perioadei cubiste. A urmat o perioadă în care nu ne-am mai văzut, dar în fiecare an, în acelaşi anotimp, îi trimiteam câte o carte poştală, una din acelea înfăţişând o dansatoare spaniolă – invariabil cu acelaşi conţinut: “În iulie – nici frumoasele, nici prietenii!” »

Există o singură diferență între mine și un nebun: eu nu sunt nebun – Salvador Dali

Tot la capitoul curiozităţi despre Dali, merită amintit că împreună cu G. Lorca, a scris o operă, în limba franceză, cu titlul «Să fii Zeus».

O întâlnire memorabilă: cu Radu Beligan

Radu Beligan povestea în „Memoriile“ sale, apărute la Editura All, în 2013: „În 1964, l‑am cunoscut la New York pe Salvador Dali. Un prieten comun m‑a prezentat „divinului“, care mi‑a arătat, spontan, o violentă simpatie. Socotea că noi, românii, avem o misiune sacră, de gardieni ai latinității, aici, la răscrucea imperiilor moarte. Mi‑a dăruit un foarte frumos album, cu o dedicație care cuprindea întreaga pagină de gardă și în a cărei grafică exaltată se afla pecetea lui indelebilă. „Păstrează‑l bine. După moartea mea, îl vei vinde la licitație !“ L‑am asigurat că nu mă voi despărți niciodată de el“.

citat-5-647x1024

 

Foto: Salvador Dali – wikipedia

05
/01
/16

Într-o zi de 5 ianuarie (1932) se năştea Umberto Eco, unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani. Eseurile sale sunt adevărate modele ale genului. Strălucitoarea sa operă romanescă, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj şi pentru abundenţa simbolurilor şi aluziilor culturale.

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

05
/11
/15

Într-o zi de 5 noiembrie se năştea Joe Dassin, unul dintre cei mai populari cântăreţi francezi ai anilor ‘60-’70 şi, totodată, unul dintre cei mai admiraţi şi la nivel mondial, autorul unor melodii precum “Et si tu n'existais pas", “À toi”, “Aux Champs-Elysées sau “L'Été Indien”

28
/10
/15

Într-o zi de 29 octombrie (1930) se năştea, la Bacău, intr-o familie din mica burghezie evreiască, scriitorul Radu Cosasu (Oscar Rohrlich), unul dintre cei mai apreciati scriitori români contemporani. Tot pe 29 octombrie avea loc premiera operei "Don Giovanni" , de Mozart, la Teatru Național din Praga, zi în care, în Olmsted County, Minnesota, venea pe lume actriţa americană Winona Ryder.

10
/10
/15

Într-o zi de 10 octombrie (2004), se stingea din viaţă actorul Christopher Reeve, devenit celebru pentru rolul din “Superman”. În 1995, la vârsta de 42 de ani, cel care l-a întrchipat pe Superman a suferit un accident de călărie, în urma căruia a rămas paralizat pentru tot restul vieţii.

23
/09
/15

Julio Iglesias a fost portar la Real Madrid, Julio Iglesias este artistul latin cu cele mai multe albume vândute, Julio Iglesias este singurul cântăreţ din lume care a primit primul Discul de Diamant, Julio Iglesias a participat în 1969 la "Cerbul de Aur", unde, evident, nu a câştigat niciun premiu.

15
/09
/15

Într-o zi de 15 septembrie (2009), se stingea din viaţă Nicu Constantin, unul dintre cei mai mari actori români de comedie. Nicu Constantin a avut nenumărate roluri în teatrul de revistă şi în scheciuri TV şi a jucat în aproape 30 de filme, dintre care amintim: "Împuşcături pe portativ" (1966), "Totul pentru fotbal" (1978), "Alo, aterizează străbunica" (1981), "Grăbeşte-te încet" (1981), "Secretul lui Bachus" (1983) şi "Harababura" (1990)