Săptămâna Octavian Cotescu la Teatrul „Bulandra”
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-octavian-cotescu-la-teatrul-bulandra/

De-a lungul anilor, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” au jucat cei mai mari actori ai scenei româneşti şi au montat regizori care au înnoit şi schimbat perspectiva asupra teatrului.

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2020

În tot acest răstimp, publicul teatrului s-a format și fidelizat. Ca un semn de recunoștință pentru cei care au revenit mereu în sala de spectacol și pentru a aduce un omagiu unui actor care a adus zâmbetul pe fețele multor spectatori, Teatrul „Bulandra” dedică săptămâna 29 iunie – 5 iulie actorului Octavian Cotescu. În perioada menționată se vor posta pe pagina oficială de facebook fotografii și cronici ale spectacolelor în care a jucat Octavian Cotescu, actor al Teatrului „Bulandra” timp de trei decenii.

Și tot pentru ei, spectatorii care în această perioadă au ajuns la un număr de peste două milioane, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” va continua difuzarea spectacolelor online, pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro și va transmite, vineri, 3 iulie 2020, „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, regia Sanda Manu (1977), unul dintre spectacolele de succes în care a jucat Octavian Cotescu și care face parte din Arhiva de Aur a Societății Române de Televiziune.

Această producție a fost apreciată de critica de specialitate și pentru remarcabila distribuție din care făceau parte actorii: Leopoldina Bălănuță, Corado Negreanu, Dan Condurache, Șerban Celea, Tatiana Iekel, Nicolae Pomoje, Aurel Cioranu, Constantin Cojocaru, Valeria Ogășanu, Dorin Dron, Vivian Alvizache, Rodica Dianu.

Octavian Cotescu, un artist cu o multitudine de culori și nuanțe interpretative, a călcat pentru prima dată pe scena Bulandrei (pe vremea aceea Teatrul Municipal) în anul 1950, când a fost distribuit de cunoscutul regizor Moni Ghelerter într-un rol episodic din „Vad nou” de Lucia Demetrius. Juca alături de Jules Cazaban și Fory Etterle, doi coloși ai scenei românești. A urmat, în același ani, Petea din „Pădurea” de A.N. Ostrovski, în acest spectacol fiind pe scenă, printre alții, alături de Lucia Sturdza Bulandra, Ștefan Ciubotărașu și Emil Botta.

Octavian Cotescu a slujit cu credință întreaga viață Teatrul „Bulandra”. A fost primul teatru în care a jucat și la care s-a întors mereu. S-a simțit în permanență legat organic de stilul și atmosfera acestei trupe, de tot ceea ce această instituție a avut întotdeauna special. Aici a realizat roluri memorabile în spectacole de răsunet precum Gogu din „Proștii sub clar de lună” de Theodor Mazilu, regia Lucian Pintilie; El din „Nu sunt Turnul Eiffel” de Ecaternia Oproiu, regia Valeriu Moisescu; Nae Cațavencu din „O scrisoare pierdută” de I.L: Caragiale, regia Liviu Ciulei, Prof. Stravinski din „Maestrul și Margareta”, regia Cătălina Buzoianu, Tartuffe din „Tartuffe” de Moliere, regia Alexandru Tocilescu și multe, multe altele.

Actorii sunt cei care îl fac pe spectator să se bucure, să se întristeze și, uneori, să privească viața cu alți ochi. Iar atunci când este vorba de un actor atins de aripa geniului lucrurile devin infinit mai puternice. Teatrul „Bulandra” și-a bazat întregul parcurs artistic pe calitatea spectacolelor sale, în care prestațiile artistice au fost mereu la cel mai înalt nivel.

 

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.

12
/08
/14

De la primele concerte ale celei de-a 15-a ediții, Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” și-a onorat renumele de promotor al tinerelor talente muzicale ale României, pe care le aduce în fața publicului din Sinaia, Bușteni, Brașov, Sibiu și București, alături de muzicieni consacrați de nivel internațional, sub îndrumarea neobositului muzician Marin Cazacu.

12
/08
/14

Actorul american Robin Williams, cunoscut în special pentru rolurile sale din filmele "Mrs. Doubtfire" şi "Cercul poeţilor dispăruţi", a decedat la domiciliul său. Conform anunţului făcut de poliţie, se pare că este vorba despre o sinucidere.

12
/08
/14

Avusese deja câteva roluri la Teatrul de Comedie, când a primit un telefon. "Mi s-a spus că domnul Nae Caranfil face un film şi mă cheamă la casting… După ce am închis telefonul m-am aruncat în genunchi de fericire, ca fotbaliştii, pe mocheta din sufragerie, şi mi-am julit amândoi genunchii”.

11
/08
/14

Istoricul Lucian Boia, autorul volumului Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, apărut la editura Humanitas, este invitatul librăriei Humanitas Kretzulescu, joi, 14 august, de la ora 19.00, la o nouă ediţie Joia linguriţelor, dedicată Primului Război Mondial.

11
/08
/14

MEMORIA CULTURALĂ N-a trecut printr-o şcoală de teatru, dar la spectacolele care au la bază texte scrise de el, se râde mult. Se spune că, în dramaturgie, Teodor Mazilu este „al doilea după Caragiale”. S-a născut pe 11 august 1930.