Scrisoare către Jonathan Safran Foer
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-jonathan-safran-foer/

Romanul „Iată-mă” (traducere şi note de Andra Matzal şi Cosmin Postolache) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în 2017.

Un articol de Andrei Crăciun|1 septembrie 2017

Scumpe domnule Foer, mă aflu în ingrata situație de a vă mărturisi că v-am ocolit în mod deliberat ani de zile. Am o prejudecată cu privire la instituția bestsellerului (și mai am o prejudecată și cu privire la romanele ecranizate la Hollywood). Am fost, carevasăzică, un dobitoc.

Domnule Foer, a ajuns și la noi, în Europa de Est, cartea „Iată-mă”. Am ocolit-o și pe ea. Nu cred în dramoletele de familie nici măcar atunci când sunt scrise de Cehov sau Tolstoi (deși nu sunt mulți pe care să îi iubesc așa cum îi iubesc pe Cehov și Tolstoi), nici măcar când sunt scrise de Arthur Miller sau când le văd pe scenă, în „Băiatul din Brooklyn”.

Mai departe, aflați domnule Foer că mă consider un filosemit și că îmi e tot mai greu să îmi păstrez intactă iubirea pentru Israel în condițiile politicii actuale a statului Israel. Ca să îmi păstrez intactă această iubire am tot recurs și la acest gest stupid: am ocolit și autorii de literatură cu teme evreiești din ultimele decenii.

Acestea sunt datele de la care am plecat în lectura dumneavoastră. Cred, totuși, chiar și în acest condiții, că am reușit să înțeleg: și de ce scrieți cărți care sunt citite de milioane de oameni și se traduc în zeci de limbi (scrieți simplu, și nimic nu e mai greu decât să scrii simplu, scrieți despre întâmplări din mileniul curent, și cine nu se regăsește în întâmplări de la el din mileniu?).

Domnule Foer, înțeleg că „Iată-mă” are și o bogată latură autobiografică și că ați traversat recent un divorț (n.r. – de o importantă scriitoare, Nicole Krauss). Îmi pare rău. De fapt, nu, nu îmi pare rău. Sunt ipocrit. Îmi pare bine. Căci, dacă acesta era prețul care trebuia plătit ca să vă dați capodopera, atunci salut divorțul dumneavoastră.

Domnule Foer, până la urmă am intrat între granițele familiei Bloch (aflată în plină destrămare). M-am simțit solidar cu Isaac, l-am detestat pe Irv, nu m-am omorât după Deborah, Tamir Julia, Jacob (firește că nu le-am putut fi în contra lui Max sau Benjy) și cel mai mult m-a înduioșat – dați-vă seama – sfârșitul câinelui Argus.

Nicole Krauss și Jonathan Safran Foer

Cred că finalul cărții dumneavoastră este unul dintre cele mai duioase (și acesta e un cuvânt pe cale de dispariție din vocabularul nostru, prea modern) din câte am citit.

Domnule Foer, cel mai mult m-a încântat titlul cărții dumneavoastră. Bineînțeles că nu l-am înțeles de la primele pagini (nu am atâta cultură veterotestamentară).

Îl credeam o dovadă de exhibiționism (altă prejudecată, iată!). Când ni l-ați explicat, l-am găsit, însă, profund. E biblic, dar mai ales e uman (aici e un paradox pe care nu vreau să îl adâncesc).

Când Dumnezeu îi cere lui Avraam să-și ucidă fiul, Avraam nu îl ia de guler pe Dumnezeu, nu se revoltă, dar nici nu se plânge. El spune: Iată-mă! El se încredințează, deci, cu totul voii Domnului. Și ce altceva este credința? (simt că trebuie să vă spun și asta: foarte bun și discursul pregătit de Sam pentru Bar Mitzvah, foarte bun și discursul rabinului, la moartea străbunicului lui Sam – mai ales accentul pe pioșenie).

Domnule Foer, eu nu găsesc în cartea dumneavoastră înțelepciune fast-food, de almanah, eu nu găsesc o exploatare comercială a evreității, nu (sunteți, cred, la curent cu aceste acuzații de superficialitate care vi se aduc).

Nu, eu găsesc în „Iată-mă” o căutare profundă a rostului omului pe lume – la tot acest preludiu de care e nevoie înainte de a spune cuvintele: „Sunt pregătit”.

Când Dumnezeu îi cere lui Avraam să-și ucidă fiul, Avraam nu îl ia de guler pe Dumnezeu, nu se revoltă, dar nici nu se plânge. El spune: Iată-mă!

Foto: The Talks, Paul Bruinooge/PatrickMcMullan.com, Humanitas Fiction



09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.

04
/05
/18

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea (88 de ani) a murit, în noaptea de joi spre vineri la locuința sa din Cluj Napoca. Născută pe 30 mai 1929, la Braşov, a fost publicist, traducător și profesor. În perioada regimului comunist, Doina Cornea a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

29
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Una din cărțile de căpătâi ale tinerilor matematicieni este cea a grecului Euclid (365-290 în. Ch.), considerată piatră de hotar în istoria matematicii, și anume Elementele.

28
/04
/18

Volumul „Putere și sânge. O aventură indiană” de Aurora Liiceanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea lansarea pe vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cu acest prilej, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu. Vor vorbi, alături de autoare, Sabina Fati și Alina Purcaru, iar întâlnirea va fi moderată de George Onofrei.

27
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O specie literară mult gustată din antichitate până astăzi rămâne biografia. Omul e totdeauna curios să afle mai mult despre viața particulară a unui personaj ilustru; bârfe, taine descoperite de vreun servitor, orice îl poate apropia pe acesta de el, cititorul de rând.

26
/04
/18

 Are invitaţi garantat 100% interesanţi în emisiunile sale. De data aceasta, Cătălin Ştefănescu trece în postura de invitat. Şi nu oriunde, ci în bucătăria lui Mircea Dinescu. La ce teste îl supune poetul pe jurnalistul TVR, vedem în ediţia „Politică şi delicateţuri” de duminică, 29 aprilie, ora 15.30, la TVR 1 şi TVR+.

25
/04
/18

Guzel Iahina vine la București pentru lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii“, recent publicat în colecția Raftul Denisei, în traducerea Luanei Schidu. Publicul român se va putea întâlni cu scriitoarea de origine tătară Guzel Iahina în această seară, de la ora 19.00 în cadrul unui eveniment găzduit de Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.