Scrisoare către Kazuo Ishiguro
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-kazuo-ishiguro/

Romanul „Uriaşul îngropat”, de Kazuo Ishiguro (traducere din limba engleză de Vali Florescu), a fost publicat la Editura Polirom, în anul 2015. Kazuo Ishiguro a primit în 2017 Premiul Nobel pentru Literatură.

Un articol de Andrei Crăciun|24 octombrie 2017

Scumpe domnule Ishiguro, am primit cu bucurie vestea Nobelului dumneavoastră. De multă vreme vă socotesc unul dintre marii scriitori ai timpului prezent, deși nu obișnuiesc să fac ierarhii între scriitori.

Nu sunt dintre aceia care consideră că, odată cu dumneavoastră, Premiul Nobel pentru Literatură se întoarce la literatură, fiindcă îl consider pe Bob Dylan demn de o asemenea reverență. Cunosc, de altfel, că și domnia voastră aveți înțelepciunea de a vedea în Bob Dylan ceea ce este: un poet. Nu un trubadur oarecare din secolele XX-XXI.

Scumpe domnule Ishiguro, am procedat în felul următor: aflând că ați fost nobelizat am mers în biblioteca personală și am luat de pe raft Uriașul îngropat. Mărturisesc și mă fac vinovat: stătea pe raft și își aștepta rândul.

Am deschis această carte cu teamă. Fiind cel mai recent dintre romanele dumneavoastră, mă temeam de ce aș putea afla. Vă cunosc trecutul, știu cât este de glorios și m-a încercat, prea omenește, teama că nu mai puteți ajunge acolo unde ați fost. Am greșit.

Am citit o poveste grozavă, iar bătrânii britoni Axl și Beatrice, plecați în căutarea fiului lor uitat, mi-au rămas în inimă, și călătoresc în continuare în inima mea, întâlnindu-se acolo, iar și iar, cu Wistan și Sir Gawain și…

Scumpe domnule Ishiguro, am găsit în cartea dumneavoastră o cheie de înțelegere pe care am căutat-o vreme îndelungată: înțelegerea memoriei la om. Și am mai găsit și o cheie de înțelegere pentru sentimentul de vină la om.

Pentru mine nu a prezentat niciun fel de importanță că ați creat o lume alternativă și că ați așezat această lume alternativă în trecut. Eu am crezut, cred și voi crede în adevărul din romanul dumneavoastră.

Găsesc „Uriașul îngropat” o capodoperă, și la fel aș fi găsit și fără mondenitatea premiului cu care v-au încoronat în Suedia.

Scumpe domnule Ishiguro, cartea aceasta a dumneavoastră reușește să fie universală. Și, chiar și știind ceea ce am aflat din ea despre memorie, despre ceața care ne lasă fără amintiri (și poate că tocmai asta lasă rănile să se vindece), îndrăznesc să îi mai spun și eternă.

Sper să nu vă deranjeze.

Scumpe domnule Ishiguro, am găsit în cartea dumneavoastră o cheie de înțelegere pe care am căutat-o vreme îndelungată: înțelegerea memoriei la om.

Foto: Sky News

27
/05
/13

Romanul „Fraţi de cruce“ spune povestea emoționantă și foarte amuzantă a doi prieteni, aflați la periferia societății, care încearcă să devină „oameni normali“. Participând la concurs, poți câștiga unul dintre cele trei exemplare oferite de Editura All!

21
/05
/13

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc vineri, 17 mai, o altă Seară japoneză, dedicată lui Yukio Mishima şi tetralogiei sale „Marea fertilităţii“.

16
/05
/13

India a constituit mereu o sursă de fascinaţie pentru Occident. Exotică şi plină de culoare, ea ascunde totuşi un freamăt profund. Romanul „Valurile pământului“ surprinde într-o manieră unică numeroasele contraste existente în acest spaţiu al diversităţii culturale şi sociale

15
/05
/13

Librăria Humanitas din Cişmigiu a găzduit lansarea volumului „Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine“, de Lucian Boia. La eveniment au fost prezenţi autorul Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu.