Scrisoare către Yukio Mishima
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-yukio-mishima/

Cartea „Confesiunile unei măşti” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

Un articol de Andrei Crăciun|21 august 2017


Scumpe domnule Mishima, încep prin a-mi face o mea culpa. Ați devenit foarte faimos, domnule Mishima, mai faimos încă după moarte, moartea când ați împlinit ultima datorie de onoare a unui samurai, târziu în secolul XX. Nu mulți și-au găsit puterea unui seppuku în 1970. Cât despre incidentul Mishimamai bine să nu deschidem subiectul.

Auzisem ceva: cărțile dumneavoastră, cu sexualitatea lor explicită, debordantă, mistuitoare, aparte, au călătorit întreg pământul fascinând, revoltând și uluind (chiar dacă acum, în mileniul al III-la, homosexualitatea și-a pierdut misterul, banalizându-se ca într-o nouă Antichitate).

Cu toate acestea, cu toate acestea, domnule Mishima, cu toată enorma dumneavoastră faimă, îmi erați mai degrabă străin.

Prima dată v-am întâlnit numele la bunul dumneavoastră prieten Yasunari Kawabata, cel care vă socotea un geniu care se naște o dată la trei secole și vă cântărea talentul găsindu-l mult superior celui cu care fusese hărăzit el însuși.

Nu sunt un fin cunoscător al operei domnului Kawabata (care v-a urmat și în moarte), nu dețin, deci, termenii unei comparații lămuritoare, dar tind să îi dau dreptate. V-am citit o singură carte. Cea care v-a impus ca mare scriitor japonez: Confesiunile unei măști.

Am citit-o ca sub o vrajă. E imposibil, mi-am spus, e imposibil ca aceasta să fie cartea unui om la douăzeci și patru de ani! Cum, cum e posibil să scrie cineva așa la douăzeci și patru de ani?

Citesc în fiecare zi de zeci de ani. Și n-am mai întâlnit pe nimeni care să fie atât de intim cu angoasa și cu eroismul și cu moartea la acea etate. Poate doar Truman Capote, dar nici măcar el…

Nu mi-a luat, deci, mult să îmbrățișez ipoteza Kawabata: ați fost un geniu, domnule Mishima! Desigur, nu lipsit de o nebunie, deloc oarecare.

Domnule Mishima, cartea dumneavoastră are o frumusețe răscolitoare, iar acum, sfârșind-o, mă simt foarte melancolic, și aș vrea să o recitesc iar și iar și iar, la nesfârșit.

M-a înnebunit. Cu tot cu pofta de sânge din ea. Cu tot cu torsul efebilor la care se visează îndelung în paginile sale.

Și nici măcar nu aș ști să o povestesc unui om. Ce să-i spun? Că va găsi în ea un adolescent nipon care se masturbează imaginându-și martiriul Sfântului Sebastian? Și că nu e nimic grotesc în scrisul dumneavoastră? Că va găsi în ea un adolescent nipon cucerit de masculinitatea repetenților singuratici? Un tânăr nipon care încearcă și nu reușește să iubească o femeie din datorie? Un tânăr nipon în război, așteptând moartea, care nu se grăbește să se sinucidă deoarece condamnații la moarte nu se sinucid?Un tânăr nipon gata să străbată pământul de sub cerul plin de bombardiere sedus de iluzia iubirii normale? Un Don Quijote la Tokio, în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, înainte de Hiroshima? Totul ar fi prea puțin.

Cartea aceasta, domnule Mishima, este poezie de la primele la ultimele cuvinte . De la „Vreme îndelungată obișnuiam să susțin că mi-am văzut scena propriei nașteri” până la „Scaunele goale zăceau în soarele dogoritor, iar picăturile de băutură vărsate pe masă răspândeau reflexe orbitoare”.

Domnule Mishima, nu se cuvine să faci ierarhii între poeți, dar iată că fac. Oricât de mare romancier ați fi socotit (și sunteți), pentru mine veți fi pentru totdeauna unul dintre marii poeți ai omenirii – atât de crud și de tandru și de înfiorat de greutatea vieții.

Ați devenit foarte faimos, domnule Mishima, mai faimos încă după moarte, moartea când ați împlinit ultima datorie de onoare a unui samurai, târziu în secolul XX.

07
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanți oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, aflați ce carte ar lua Radu Beligan pe o planetă nelocuită și care e cel mai neobișnuit loc în care a citit vreodată.

05
/02
/16

„Imposibilul nu există, deci este posibil în ciuda aparenţelor.”- Poirot. Editura RAO anunţă o nouă apariţie: cartea Poirot şi cu mine, de David Suchet şi Geoffrey Wansell – o lectură la fel de captivantă ca un roman, „...o explorare fascinantă a trăirilor lăuntrice ale emblematicului detectiv belgian“ (Yours).

05
/02
/16

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează la sediul din Gabroveni expoziția TZARA.DADA.ETC., dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată de curatorul Erwin Kessler, cu lucrări din colecția familiei Emilian Radu. Vernisajul va avea loc astăzi, 5 februarie 2016, de la ora 18:00.

04
/02
/16

Jean Daragane, un scriitor trecut de şaizeci de ani, trăieşte într-un prezent fără bucurii; numai lectura din Buffon şi contemplarea copacilor şi a florilor îi mai dau speranţă în viaţă. Însă pierde întâmplător o agendă veche, de care nu-i păsa mai deloc. Un individ straniu o găseşte, îl sună să i-o înapoieze şi aşa începe povestea în care Daragane, odată cu nume de locuri şi numere de telefon ieşite din uz, îşi aminteşte frânturi de o blândeţe dureroasă pe care atît de mult se străduise să le uite.

02
/02
/16

Inventează ceva aduce laolaltă douăzeci şi trei de povestiri scrise de-a lungul mai multor ani şi publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice şi tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt, fiecare în parte, un exerciţiu stilistic de o originalitate şi o inventivitate cuceritoare.

01
/02
/16

Progresul științific și inovația tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenței pe care acestea o au asupra existenței și creativității umane. Civilizația Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmații. În perioada 3 – 11 februarie 2016 vor avea loc o serie de evenimente de lansare a volumului Civilizația analfabetismului, de Mihai Nadin, apărut la Editura Spandugino.

15
/01
/16

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Centrul Cultural Casa Artelor sector 3 organizează, astăzi, cu începere de la ora 19,00, recitalul extraordinar de poezie și muzica intitulat Eminescu — om, geniu și sfânt. Recitalul va fi susținut de către doi mari artiști ai scenei românești, renumitul actor Dorel Vişan şi apreciatul muzician Ionu - Bogdan Ștefanescu, singurul artist din România care cânta pe Flautul de Aur Muramatsu.