Scrisori de la spectatori. Cum a fost „Lectia de violoncel“
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisori-de-la-spectatori-cum-a-fost-lectia-de-violoncel/

Spectacolul „Lecţia de violoncel“ se reia la Teatrul Metropolis din Bucureşti pe 13, 14, 19, 20 şi 21 ianuarie, de la ora 19.00. Ziarul Metropolis publică scrisoarea unei spectatoare care i-a văzut pe scenă pe Radu Beligan şi pe Marius Manole.

Un articol de Adriana Filip|11 Ianuarie 2014

Din fotoliul de spectator şi cu emoţiile de rigoare, Adriana Filip, studentă la Jurnalism la Universitatea Bucureşti, a scris pentru Ziarul Metropolis o cronică la spectacolul „Lectia de violoncel“, regizat de Felix Alexa, după o piesă de Mona Radu. Spectacolul se reia la Teatrul Metropolis pe 13, 14, 19, 20 şi 21 ianuarie, de la ora 19.00.

„Lecţia de violoncel“ reprezintă revenirea lui Radu Beligan într-un nou rol, la 95 de ani, alături de Marius Manole, Lamia Beligan, Rodica Ionescu/Tania Popa.

„Cinci actori și o lecție. Lecția de violoncel. După mine, această lecție se aseamănă izbitor cu momentul când viața te pune să alegi. Da. Să rămâi cum ești, ceea ce ești, să ții la principiile tale sau să-ți dorești altceva, să te gândești la altcineva. La acel cineva al altcuiva.

Și atunci te întrebi: Ce rămâne de făcut? Cum e bine să reacționezi? Sau nu mai iei în calcul binele? Dar de fapt… ce e binele? Sau ce e răul? Și care e lucrul greșit în toată această ecuație care include iubirea, familia, încrederea, respectul?

Sunt teme asupra cărora reflectezi în timp ce ești martorul «Lecției de violoncel». Ești spectatorul Teatrului Metropolis și urmărești cuminte din sală o comedie inteligentă, cu nuanțe și cu subtilități.

Se derulează prin fața ochilor tăi o lume aparent cunoscută, cu care ai putea să te identifici, pentru că prezintă aspecte reale ale vieții de zi cu zi. Firescul piesei și naturalețea actorilor te fac să uiți că ești într-o sală de teatru și că urmărești un spectacol.

Te fac să crezi că asiști la scene adevărate, că tragi cu urechea la ce se întâmplă în «curtea» vecinului. Te simți ca un intrus în viața a două familii în care un «el» și o «ea» se bucură, își spun ofurile și necazurile, sunt panicați și încordați, entuziaști și îngrijorați sau… cu capu-n nori, cu fluturi în stomac…

Pe de o parte, avem o familie mai neobișnuită (sau poate destul de normală pentru secolul XXI), în care el, George (Radu Beligan) este cu mult mai în vârstă decât Eva (Lamia Beligan), soția sa. În care ea e actriță și-și dorește să exceleze în acest domeniu și el e soțul înțelept, care face orice s-o țină lângă el.

Pe de altă parte, vorbim despre o familie normală (sper că nu și neobișnuită pentru secolul în care trăim) în care el, Radu (Marius Manole) și ea, Gabriela (Rodica Ionescu) au doi copii și, chipurile, o căsnicie fericită. El – profesor de violoncel, ea – fană a trupei Sting.

Și… nu! Să nu credeți c-o să vă dezvălui mai mult decât ar trebui despre ceea ce se întâmplă în piesă. Este prea profundă și prea frumoasă pentru a spune mai mult.

Cu replici inteligente, scrise de Mona Radu și cu o regie de excepție realizată de Felix Alexa, piesa încântă până în cele mai mici detalii. E o fuziune de stări, de întrebări, de reflecții.

E, pe de o parte, un cumul de liniște și de noblețe și, pe de cealaltă parte, un zbucium lăuntric, o neliniște firească. E ca un suflet ce se zbate să-și găsească armonia și echilibrul. Un suflet care-și pune mii de întrebări și care rezonează cu câteva vibrații ale corzilor unui violoncel.

O metaforă a ceea ce ni se întâmplă zi de zi. Așa pot descrie această piesă. Și cum nimic nu e întâmplător și partitura vieții se scrie în funcție de noi și de alegerile noastre, contează ce notă alegem. Pentru că «do»-ul ne va duce undeva, «mi»-ul altundeva și tot așa… până ne vom scrie, fiecare, propria gamă.

De la vibrația sufletului trec la emoția transmisă de personaje. Am vorbit, ce-i drept, despre multe, mai puțin despre actori. Pentru că, sincer, nici nu știu dacă e ceva de zis. Sau dacă e de zis, nu știu cum să zic. Că Radu Beligan joacă în această piesă am precizat deja. Cum joacă? Ca un profesionist, așa cum ne-a demonstrat în toți cei 75 de ani pe care și i-a dedicat scenei și teatrului.

Citiţi şi: CRONICĂ DE TEATRU Lectia de violoncel, lecţia de teatru a lui Radu Beligan

Sunt mândră că am fost la avanpremiera acestei piese și că l-am putut admira cum, la 95 de ani, este o lecție de mare clasă, de seninătate, de firesc și de naturalețe. Este un Om adevărat și un maestru cu un caracter desăvârșit!

Marius Manole m-a surprins plăcut ca de fiecare dată când am avut ocazia să-l văd jucând și mă determină să îl admir neîncetat pentru talentul și pentru verticalitatea sa.

Oricum, cuvintele sunt de prisos. Aplauzele din finalul piesei au spus totul. Au fost câteva minute de emoție pe care nu le trăiești la orice spectacol. Ci doar la acelea cu adevărat reușite. E și aceasta, o lecție, până la urmă. O lecție pe care o descoperim și o trăim alături de actori și actorii, la rândul lor, o deslușesc alături de noi, publicul lor.

Întotdeauna m-am întrebat ce simte el, actorul, atunci când vede o sală întreagă aplaudându-l, felicitându-l și admirându-l… Sau mai degrabă, la ce intensitate simte ceea ce simte? Ce-i spune sufletul lui?“.

Foto din Lectia de violoncel – Maria Ştefănescu

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »