Scurt/4: Istorii de inimă neagră – din 28 noiembrie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/scurt4-istorii-de-inima-neagra-din-28-noiembrie-in-cinematografe/

Omnibusul Scurt/4: Istorii de inimă neagră, compus din patru dintre cele mai aplaudate scurtmetraje româneşti ale lui 2014, va avea premiera în cinematografele din România în data de 28 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|5 noiembrie 2014

Scurt/4: Istorii de inimă neagră strânge laolaltă nume consacrate ale filmului și teatrului românesc (Olimpia Melinte, Marcel Horobeț, Gabriel Spahiu, Andi Vasluianu, Dorian Boguță, Șerban Pavlu, Rodica Lazăr) și tinere speranțe (Florin Penișoară, Sofia Nicolaescu, Adina Ștețcu, Paul Radu, Dragoș Sora, Eugen Matei Lumezianu), plus legenda vie a muzicii ușoare românești, Angela Similea, într-o apariție extraordinară.

Proiectul este format din scurtmetrajele independente O lume nouă (regia Luiza Pârvu, selecție oficială Festival de Brest 2014), Trece și prin perete (regia Radu Jude, mențiune specială „Quinzaine des realisateurs” – Cannes 2014), Kowalski (regia Andrei Crețulescu, „Cel mai bun scurtmetraj” – Zagreb Film Festival 2014) și Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină, „Cel mai bun scurtmetraj românesc” – TIFF 2014).

Realizate de case de producție diferite, filmele sunt legate din punct de vedere tematic: toate vorbesc despre viață și, mai ales, despre moarte, pe diferite tonuri. Ideea scurt/4omnibusului s-a născut anul acesta la TIFF, unde cele patru filme au fost selecționate de Mihai Chirilov în cadrul competiției Zilele Filmului Românesc.

„Noul Val reprezintă un mod simplu (și pe alocuri simplist) de a clasifica niște filme și, desigur, aceste valuri nu-s veșnice. […] Recolta de scurtmetraje difuzate în acest an la TIFF oferă o viziune precisă în ceea ce privește viitorul cinema-ului românesc.”, spune Boyd van Hoeij, critic de film pentru The Hollywood Reporter, și membru în juriul ZFR 2014.

O lume nouă (produs de Toma Peiu, Luiza Pârvu și Adriana Răcășan) spune o poveste cu emigranți români în Pennsylvania anului 1908, inspirată din fapte reale: cizmarul Petru o întâmpină pe Ana, soția vărului său, în casa lor din Lumea Nouă, dar lucrurile s-au schimbat mult de când nu s-au mai văzut…

Trece și prin perete (produs de Ada Solomon și Radu Jude), poveste inspirată de Cehov, o are în centrul atenției pe micuța Sofia, care nu poate să adoarmă deoarece se aud plânsete de la vecini: este priveghiul unui tânăr care s-a sinucis…

Kowalski (produs de Andrei Crețulescu și Claudiu Mitcu) pleacă de la o premisă cumva clasică – trei bărbaţi se întâlnesc într-un pub, la ceas de seară – și ajunge la o concluzie inevitabil/sângeroasă, într-un plan-secvență de 17 minute…

Să mori de dragoste rănită (produs de Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță) este o poveste suprarealistă despre dragoste și moarte, muzică și destin, desfășurată într-un univers cu totul aparte, populat de personaje de la bizar în sus.

Toate cele pentru scurtmetraje se pot vedea în România numai în cadrul omnibusului Scurt/4: Istorii de inimă neagră, distribuit în cinematografe de Freealize.

Foto: Scurt/4- facebook.com/Scurtpepatru

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]