Scurtmetrajul „Limba paternă”, de Cristina Juks, în competiția Short Film Festival in Drama
https://www.ziarulmetropolis.ro/scurtmetrajul-limba-paterna-de-cristina-juks-in-competitia-short-film-festival-in-drama/

Scurtmetrajul „Limba paternă”, debutul în regie al actriţei Cristina Juks, a fost selectat în competiţia celei de-a 23-a ediţii a International Short Film Festival in Drama (Grecia), unde va fi prezentat pe 20 septembrie 2017. „Limba paternă” va concura cu scurtmetraje din ţări ca Franţa, Spania, Marea Britanie, Albania, Turcia şi China.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2017

Juriul festivalului va acorda șapte premii la care se adaugă unul oferit de Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI). Pelicula câștigătoare a Prix EFA-Drama va intra automat în selecția Premiilor Academiei de Film Europene.

Filmul prezintă încercarea unei tinere de a-și întâlni tatăl care a abandonat-o în urmă cu mai bine de 30 de ani. Sub impactul evenimentelor petrecute recent în viața ei (moartea mamei și divorțul), ea încerca să se adune pentru această revedere. Oamenii pe care îi întâlnește într-un sat din România aflat la intersecția culturilor germană, maghiară și română o fac pe Andreea să iasă din starea de confort și să își depășească limitele.

Inițial, aveam în minte să fac o comedie: Andreea pleacă să își întâlnească tatăl care a abandonat-o când era copil, dar pe drum primește de la el un mesaj de respingere în limba maghiară, limba lui maternă, respectiv limba ei paternă, pe care femeia nu o cunoaște. După o aprofundare a subiectului, lucrurile au migrat de la sine către dramă, subiectul părând a fi unul mult mai potrivit pentru a arăta golul imens ce se ascunde într-un om care trăiește în realitate așa ceva – cum e să fii respins de propriul tată. – Cristina Juks

Cristina Juks interpretează rolul principal în film, iar din distribuție mai fac parte actorii Teatrului Național Târgu Mureș: Berekmėri Katalin și Korpos Andrȧs, dar și Lucica Titirișcă, Alexandru Stătescu, Alexandru Constantin, Andrei Rotaru și Avram Icloza.

Scenariul și regia filmului sunt semnate de Cristina Juks. Pătru Păunescu este directorul de imagine, montajul a fost realizat de Theodora Penciu, iar Sabina Veșteman și Bianca Veșteman au semnat costumele. Muzica originală este compusă de Cari Tibor.

„Limba paternă” este o producție a casei Reber Management & Services și este distribuită de Ultra Violet Media.

Foto: Limba paternă – facebook

 

24
/05
/19

Pe 7, 8 și 9 iunie de la ora 19:00, Happy Cinema București prezintă un film documentar dedicat artistului Paul Gauguin, care a lăsat totul pentru a-și urma inspirația primitivă ce l-a influențat să reinventeze pictura occidentală.

24
/05
/19

S-au împlinit, zlele trecute, 27 de ani de la premiera filmului (cu un succes fenomenal) „Basic Instinct“, una dintre cele mai controversate pelicule din istoria cinematografiei din cauza violenţei groteşti şi a sexualităţii explicite.

17
/05
/19

Două documentare germane revelaţie realizate la începutul anilor `90 despre noua viaţă de după comunism dintr-o comună bănăţeană şi despre călătoria unuia dintre localnici în America vor putea fi descoperite la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 şi 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

16
/05
/19

Keanu Reeves, cunoscut în special pentru interpretarea rolului Neo din trilogia ''The Matrix'', a primit marţi unul dintre cele mai vechi privilegii de la Hollywood, actorul lăsându-şi amprentele mâinilor şi picioarelor în cimentul din faţa TCL Chinese Theatre din California

15
/05
/19

CRONICĂ DE FILM Cum să redai just în cinema durerea pe care o provoacă celor rămași în urmă moartea unei persoane? Regizorul francez Mikhaël Hers oferă un răspuns emoționant în „Amanda” (2018), cronica plină de delicatețe a relației dintre un tânăr și nepoata sa, în Parisul de după un atac terorist.

15
/05
/19

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început aseară cu proiecţia lungmetrajului „The Dead Don’t Die” al lui Jim Jarmusch, selectat în competiţie. Juriul este prezidat de Alejandro González Iñárritu, primul mexican preşedinte al juriului din istoria Festivalului de la Cannes.

15
/05
/19

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București organizează, în perioada 20 – 26 mai (pentru studiile de Master), respectiv 27 mai – 2 iunie (pentru studiile de Licență), Gala Absolvenților UNATC 2019.