Seară de lectură – Centenar Gellu Naum
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-de-lectura-centenar-gellu-naum/

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2015

Vor citi din propriile lor poezii, dar şi din cele ale lui Gellu Naum poeţii Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Ruxandra Cesereanu, Fanny Chartres, Marius Chivu, Domnica Drumea, Teodor Dună, Bogdan Ghiu, Adela Greceanu, Florin Iaru, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Mitoş Micleuşanu, Ioana Nicolaie, Marius Oprea, Cosmin Perţa, Simona Popescu, Nicolae Prelipceanu, Sebastian Reichmann, Ana Maria Sandu şi Dan Stanciu.

Gellu naum

Gellu Naum şi Bony

De asemenea, vor fi citite mesaje trimise de Constantin Abăluţă, Mircea Cărtărescu, Dan Coman, Ana Dragu, Marin Mălaicu-Hodrari, Ada Milea, George Nechita, Gheorghe Rasovszky, Chris Tănăsescu, Radu Vancu, dar şi „un poem la mai multe mâini”, pornind de la Gellu Naum, al poeţilor de la atelierul de poezie HOME.

Totodată, vor fi expuse fotografii din expoziţiile realizate la Institutul Cultural Român din Londra (octombrie 2015, design grafic: Cristian Luchian) şi la Teatrul Metropolis (octombrie 2015, design: Gheorghe Rasovszky) şi vor fi prezentate albumul de fotografii „Naum 100” (concept: Gheorghe Rasovszky) şi traducerea franceză a romanului „Zenobia” (traducător: Sebastian Reichmann).

Gellu Naum s-a născut la Bucureşti, în 1915. A absolvit, în 1937, cursurile facultăţii de filosofie la Universitatea din Bucureşti. În 1938, a plecat la Paris, la îndemnul prietenului său pictorul Victor Brauner, unde şi-a continuat studiile de filosofie la Sorbona.

Prin intermediul lui Brauner a luat contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.

În 1941, s-a constituit grupul suprarealist român – alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun -, a cărui activitate, deosebit de intensă între anii 1945 – 1947, îl va face pe Breton să afirme că „centrul lumii s-a mutat la Bucureşti”. După 1947, grupul s-a destrămat.

Gellu Naum  s-a stins din viaţă pe 29 septembrie 2001, la Bucureşti.

Foto: Gellu Naum – facebook

23
/08
/15

Am douăzeci de ani și învăț istoria politică a diferite țări din Europa la Universitatea din București. Am de scris o lucrare de semestru. Trebuie să aleg un stat pe care să îl studiez. Fără absolut niciun motiv, aleg Suedia. Nu am nicio șansă să ajung vreodată în Suedia, cu atât mai mult cu cât nici nu îmi doresc așa ceva.

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.

18
/08
/15

Mi-am făcut de multă vreme un obicei din a le scrie lungi scrisori personajelor de care mă îndrăgostesc. Probabil că nu e un obicei foarte sănătos, există chiar posibilitatea ca un astfel de simptom să anunțe o boală psihică minoră sau mai degrabă nu. Cu siguranță, psihologii sau poate chiar psihiatrii știu mai multe. Nu mă interesează. Nu contează.

18
/08
/15

Târgul GAUDEAMUS Litoral care a însoţit turiştii în vacanţa de la malul mării s-­a încheiat. Aproape 9000 de vizitatori veniţi din toate colţurile ţării au răspuns invitaţiei lansate de Radio România, la o cură estivală de lectură.

15
/08
/15

Editura Polirom a lansat în această săptămână cel de-al doilea volum al recentei colecţii „Studii Româneşti”: Purificarea naţiunii. Dislocări forţate de populaţie şi epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944 de Vladimir Solonari, în traducerea lui Cătălin Drăcşineanu, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

13
/08
/15

Într-o zi de 13 august s-a născut Alfred Hitchcock, considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti din istorie. Șase dintre filme sale au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca (1941), Suspicion (1942), Lifeboat (1945), Spellbound (1946), Rear Window (1955) și Psycho (1961).

12
/08
/15

Într-o zi de 12 august (1913) se năştea Clody Bertola, una dintre marile doamne ale teatrului românesc. Actriţă şi femeie, Clody Bertola şi-a construit o viaţă şi o carieră exemplară rămânând în memoria iubitorilor de teatru prin spectacolele: „Cea din urmă”, „Sfânta Ioana”, „Cum vă place”, „Elisabeta I”, „Opera de trei parale”, „Pescăruşul” sau „Un tramvai numit dorinţă”

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

09
/08
/15

Editura Polirom lansează în această săptămînă pe piaţa de carte o nouă colecţie, „Studii Româneşti/Romanian Studies/Études Roumaines/Rumänische Studien”, un proiect ce se adresează specialiştilor, dar şi publicului larg interesat de istoria şi cultura română.

07
/08
/15

"Viaţa şi dragostea în Belle Epoque" este subiectul unei seri pariziene care va avea loc miercuri, 12 august la librăria Humanitas de la Cişmigiu plecând de la excepţionalul roman semnat de Michelle Gable, "Un apartament la Paris".

05
/08
/15

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici a fost selectat printre semifinaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, Polonia, ediţia 2015, cu romanul Matei Brunul. Din 66 de romane înscrise în competiţie, juriul a selectat 14 titluri, printre care şi romanul lui Teodorovici, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai noii generaţii.