Sebastian Papaiani, 80!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sebastian-papaiani-79-la-multi-ani/

„Fac parte dintr-o generatie de actori care a umplut memoria românilor. Memorie care acum nu mai are memorie pentru noi. Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor împlineşte, astăzi, 80 de ani!

Un articol de Petre Ivan|25 august 2016

Într-o zi de 25 august (1936) se năştea, la Piteşti, actorul Sebastian Papaiani. Tatăl său, Alecu Papaiani, grec de origine (Papayannis) era proprietarul unei curţi, undeva în marginimea oraşului, unde existau apartamente de două cămăruţe închiriate de coşari, geambaşi, lustragii…

Copil fiind, era fascinat de circul care venea în cartier şi de filmele de la cinematograf, preferaţii lui fiind John Wayne si Johnny Weissmuller. La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss Romania 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole şi să devină actor.

Mi-ar fi plăcut să fiu bogat poate… ca să dau şi altora. Sunt altruist. Sunt iubitor de oameni. Când ştii că fără ei nu poţi trăi. Şi ăsta este cel mai frumos lucru. Să iubeşti… – Sebastian Papaiani

Absolvă Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografica, promoţia 1960, iar în 1963 debutează în comedia lui Geo Zaizescu, Un surâs în plină vară.  În 1961 și-a făcut debutul în producția cinematografică ”Purgatoriul nr. 5”, însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu același nume (1974).

În februarie 2010, pe scena Teatrului ”Nottara” din București, a avut loc premiera spectacolului aniversar ”Secta femeilor”, în regia lui Toma Enache, dedicat celor 50 de ani de carieră ai actorului Sebastian Papaiani, în care acesta îl interpretează pe Socrate.

Sebastian PapaianiÎn septembrie 2011, Sebastian Papaiani a primit, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, o stea pe Aleea Celebrităților (Walk of Fame) din Piața Timpului.

În martie 2013, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia Cinematograful „Modern” din Pitești a primit numele actorului Sebastian Papaiani, la inițiativa Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor.

Ne grăbim, uităm că suntem oameni. Noi nu mai avem nimic. – Sebastian Papaiani

La 1 martie 2014, Romfilatelia a scos o emisiune de mărci poștale intitulată ”Stele de aur ale scenei și ecranului”, cu mari actori români, considerați a fi Generația de aur a teatrului și filmului românesc. Sebastian Papaiani se numără printre aceștia, alături de Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Valeria Gagealov, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, George Motoi, Florin Piersic, Mitică Popescu, Sanda Toma.

Foto: Sebastian Papaiani – cinemagia

08
/12
/13

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.