Seratele muzicale OPERA FANtastica. Luminița Arvunescu, în dialog cu Leontina Văduva
https://www.ziarulmetropolis.ro/seratele-muzicale-opera-fantastica-luminita-arvunescu-in-dialog-cu-leontina-vaduva/

Miercuri, 5 octombrie 2016, ora 19:00, în Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni va avea loc o nouă ediţie a seratelor muzicale OPERA FANtastica, iniţiate şi moderate de Luminiţa Arvunescu .

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2016

După succesul primei ediții, care a avut-o ca invitată pe celebra soprană Nelly MIRICIOIU ( stabilită în Marea Britanie ) – ediție organizată de Luminița Arvunescu și Fundația Calea Victoriei în parteneriat cu Muzeul Național Cotroceni, OPERA FANtastica se alătură seriei evenimentelor dedicate sopranei Leontina Văduva cu ocazia celebrării a 30 de ani de carieră internațională pe care le organizează Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, cu o nouă ediție a sa, având-o ca invitată pe apreciata soprană Leontina VĂDUVA.

Pe lângă dialogul  pe care  Luminița Arvunescu îl va dezvolta cu invitata sa  pe teme de repertoriu și oportunități de carieră, serata din 5 octombrie va conține și o serie de momente  muzicale susținute de câțiva dintre discipolii Leontinei Văduva în arta cântului: sopranele Alexandra DOBOȘ-RODRIGUEZ ( Franța ) și Ramona PĂUN, tenorul George Ionuț VÂRBAN şi mezzo-soprana Florentina SOARE, cărora li se vor alătura pianista Diana IONESCU – director artistic al Vibrate Festival – și violonista Clara CERNAT ( Franța )- profesor de vioară la Conservatorul din Toulouse și director artistic al festivalului Rencontres Musicale de Nailloux.

Cu această ocazie, vor fi expuse și câteva dintre costumele purtate de Leontina Văduva pe scena Teatrului  Capitole din Toulouse, costume ce vor fi însoțite de poveștile doamnei Michelle AMOUROUX, Directoarea Atelierelor Capitole.

Evenimentul este organizat de Luminița Arvunescu, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Muzeul Național Cotroceni și creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Théâtre du Capitole din Toulouse,  Muzeul Național „George Enescu”, Societatea Română de Radiodifuziune, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Kaufland România, Unirea Shopping Center, Floria.ro, Wagner Arte Frumoase și Povești, Domeniile Sâmburești și Acqua Carpatica, Aurel Vîrlan Photography, Theateragentur „Luisa Petrov”, Grand Hotel Continental, Valentina Bălașa Ario și Kitarodia.

Participarea la eveniment se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile, prin confirmare până la data de 1 octombrie 2016 pe e-mail: [email protected] sau [email protected].

Despre Luminiţa Arvunescu

Pasionată de lumea spectacolului de operă, Luminiţa Arvunescu îşi doreşte să adune în jurul ei prin acest proiect, pe de o parte, artiştii de operă – spre a le iscodi memoria şi a le afla pildele personale – şi, pe de altă parte, cât mai mulţi spectatori ai teatrului liric; genericul ales, Opera – Fan (tastica), indicând foarte precis această dublă adresare: către un public «Opera – Fan» şi, în acelaşi timp, către acei artişti care fac din Operă, prin talentul şi efortul lor, un tărâm «fantastic».

Fiecare întâlnire va avea spaţiul ei: în funcţie de invitat, de tematica discuţiei, de ceea ce iniţiatoarea proiectului şi-a propus să lase înregistrat pe banda memoriei colective.

Va avea muzică şi proiecţii video, discuţii libere cu publicul şi surprize bine ascunse, va încerca să combine, cât mai fluent, detaliile din viaţa privată a invitaţilor cu cele de context, indiciile esenţiale pentru o carieră în domeniul teatrului liric cu exemplele şi poveştile de succes şi, va recupera  poate, multe absenţe.

Luminița Arvunescu este una dintre cele mai familiare și apreciate voci radiofonice ale cotidianului nostru, un nume care a OPERA FANtasticadobândit, în timp, notorietate.

A absolvit Secția de Muzicologie – ca șefă de promoție – la actuala Universitate Națională de Muzică din București și are un doctorat obținut cu Summa cum laude în domeniul Jurnalismului muzical.

Este angajată a Societății Române de Radiodifuziune din 1990 – specializată în Muzica de Operă – iar în 1996 a contribuit la pregătirea și lansarea primului post de muzică clasică din țară, Radio România Muzical, de pe poziția de editor,  poziție pe care a ocupat-o până în 2004.

Ca realizator – radio, s-a remarcat prin emisiunea Seara de operă : nelipsită din grila posturilor  Radio România Muzical  și  Radio România Cultural de 19 ani și distinsă cu  Premiul Uniunii Criticilor Muzicali  ( 1998 ) și  Premiul Musica Viva, acordat de Forumul Muzical Român  ( 2008 ).

A arhivat zeci de interviuri cu personalități artistice dintre cele mai importante: Virginia Zeani, Ioan Holender, Angela Gheorghiu, Roberto Alagna, Karita Mattila, Diana Damrau sau Piotr Beczala fiind doar câțiva dintre cei mulți care i-au acordat interviuri în exclusivitate.

A fost primul jurnalist acreditat de Radio România în Germania, după evenimentele din decembrie 1989,  pentru corespondențe muzicale săptămânale. Și, de asemenea, primul jurnalist care a realizat transmisiuni directe din Studioul unui post de radio străin, în 2011,  de la Radio Metropolitan Opera International  din New York, transmisiuni care s-au bucurat de mare succes.

A semnat numeroase articole, recenzii și interviuri în diferite publicații. Face parte din Juriul Galei Operelor Naționale Române.

Organizatori: Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură,  Muzeul Național Cotroceni și creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Foto: OPERA FANtastica – facebook

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.